Organizaţia profesională a medicilor din Cluj, Colegiul Medicilor îl are la conducere pe Conferenţiarul Dr. Cosmin Puia, care a avut generozitatea de a ne împărtăşi câte ceva din multiplele obiective ale vieţii de medic, de chirurg şi de preşedinte al acestei instituţii de drept public, neguvernamentală, apolitică şi fără scop patrimonial.
Se împacă cele două, clinica şi Colegiul Medicilor?
„Având în vedere că partea de Colegiu se poate face şi de pe la două încolo, se împacă, mai ales că am o echipă foarte bună aici. Şi, în cele din urmă, şi la clinică nu trebuie să operezi absolut tot. Sunt operaţii de amploare foarte mare pe care le fac mai bine colegi de-ai mei, sunt operaţii de amploare mare pe care le fac bine eu şi sunt operaţii de amploare medie pe care le pot face colaboratori mai tineri şi-atunci mai împărţim, mai distribuim, dacă e o perioadă aglomerată. Desigur, pacientul nu vine ştiind că îl operează profesorul Puia şi de fapt… asta nu, nu fac niciodată” a mărturisit cu sinceritate Conf. Dr. Cosmin Puia.
„Colegiul medicilor are mai multe sarcini, unele bănuite, altele cunoscute şi unele aproape necunoscute. În primul rând Colegiul Medicilor se ocupă în principiu cu autorizarea, controlul şi supravegherea profesiei de medic şi de aici vin mai multe idei. Este un organism de autoreglare a profesiei de medic, este reprezentanta corpului profesional, asigură controlul şi supravegherea exercitării profesiei de medic, apără demnitatea şi drepturile membrilor şi asigură respectarea de medici a obligaţiilor care le revin faţă de pacient”.
Partea plăcută a muncii la Colegiul Medicilor
„Nu poate să fie numai lapte şi miere, dar probleme majore, cel puţin de doi ani, de când sunt preşedintele Colegiului Medicilor, nu au fost” spune Conf. Dr. Cosmin Puia.
Partea plăcută a muncii de la Colegiu e că nu sunt probleme cu care să plece mintea acasă. Chiar dacă nu e problema ta personală, sunt situaţii triste vrând-nevrând, sunt reclamaţii care te pun pe gânduri, încerci să găseşti soluţia cea mai dreaptă şi mai umană în acelaşi timp. Trebuie să mărturisesc că singur nu m-aş descurca. Am o echipă care mă sfătuieşte şi care mă fereşte să cad în greşeală. Că una este câteodată ce ţi se pare ţie că e corect şi alta este când trebuie să urmezi nişte reglamentări, nişte ordine care se mai schimbă şi ele destul de des”
Conducerea patriarhală şi delirul mesianic nu mă caracterizează
Chiar dacă nu îşi asumă un rol de Pater familias la Colegiu, în sala de operaţii, însă este stăpân.
„Avem patru săli de operaţii şi nu-i nicio ruşine să te sfătuieşti cu un coleg, unul cu experinaţă. Dar, chiar şi un rezident de anul V-VI are destulă experienţă şi fiind desprins emoţional sau mai desprins emoţional decât titularul, îţi poate da un sfat bun. Poate să le dea şi lor siguranţă: îi ceri un sfat sau te faci că-i ceri un sfat ca să vezi cum gândeşte şi atunci şi el, dacă vede că urmezi ceea ce a spus şi el, îi dă un pic de încredere.
Dar, în cele din urmă, hotărârea trebuie să o iei singur. Din fericire, în Cluj investigaţiile preoperatorii sunt la îndemână, de bună calitate, încât rareori intrăm, ca acum 25 de ani, mai ales în week-end-uri, cu un diagnostic intermediar. Acum ştii cu ce intri şi implicit îţi faci echipa, instrumentarul, pregătirea”.
Alte articole: