Femeie-chirurg ortoped – mai mult decât profesie: o vocație

Cum e să fii femeie-chirurg, în România? La „Foișor”, în Capitală, dr. Georgiana Nedelea e o vrednică urmașă a Mariei Trancu-Rainer, prima femeie care a ales această profesie, în țara noastră.

Chirurgia ortopoedică nu este o specializare pentru mulți. „Îndreaptă-oase” – cum i se zicea celui mai cunoscut medic ortoped din orașul copilăriei – ar trebui să fie, mă gândeam, un bărbat masiv, înalt, cu mâini puternice. Dar după ce am întâlnit-o pe Georgiana Nedelea, medicul-subiect al acestui reportaj, mi-am dat seama că descrierea din mintea mea se potrivea mai degrabă unui „strâmbă-oase”.

La Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie „Foișor” din București, au loc câteva intervenții chirurgicale pe zi. Medicii specialiști „repară” nu doar picioare și mâini, ci și afecțiuni ale întregului sistem osteo-articular. Însă dintre toți acești profesioniști ai sănătății, cei mai mulți dintre ei… bărbați, am ales să dialoghez azi cu o femeie. Una dintre puținele femei-chirurg – foarte puținele, în această specializare – din România. Georgiana Nedelea este medic specialist în ortopedie-traumatologie, doctor în medicină și chirurg.

Femeie-chirurg – 100 de ani din istoria medicinii românești

Pentru că ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri, îi amintesc că prima femeie-chirurg din România a operat în spitalele militare de pe frontul Războiului Reîntregirii Neamului. Era asistată, la operații, chiar de Regia Maria, care îmbrăcase haina de soră de caritate. Maria Trancu-Rainer terminase facultatea de medicină în secolul al XIX-lea (și prin asta trasând jaloanele unui pionierat) și a ales anume această specializare, care presupunea, în epocă (la fel ca și azi), să ai sânge rece, precizie în mișcări, rapiditate în decizii. La 100 de ani după Maria Trancu-Rainer, o întreb pe Georgiana Nedelea cum percepe ea, ca medic și ca femeie, această meserie care nu te aduce într-o zonă foarte elegantă a vieții…

- Articolul continua mai jos-

„Într-adevăr, meseria nu este una obișnuită. Perioada studiilor, să zicem, perioada adolescenței, a primei tinereți e una foarte serioasă, necesită muncă multă dar mai ales dedicație. În momentul de față, lucrurile s-au schimbat. Chirurgia nu mai este un domeniu dedicat exclusiv bărbaților. Sunt multe femei-chirurg. Din punctul meu de vedere, chirurgia este cea mai spectaculoasă ramură a medicinii. Rezultatele pe care le obții în chirurgie sunt întotdeauna mai rapide, mai satisfăcătoare. Cred că este cea mai frumoasă și mai bună meserie care există în lume”. Reamintindu-ne epoca în care trupurile rănite ale soldaților erau „reparate” cu ferăstrăul, ține să puncteze că noul Mileniu a schimbat multe în chirurgie: „Lucrurile au evoluat. S-au găsit tratamente noi, medicamente noi și tehnici chirurgicale noi. De aceea, chirurgia este atât de spectaculoasă. Pentru că este foarte dinamică. În fiecare an, se inventează, se fac lucruri spectaculoase, pacienții se recuperează mai repde. Nu mai suntem la nivelul de fierăstrău dar, în continuare, sunt momente în care chirurgia este unica soluție. Tot așa cum sunt oameni care consideră că tăierea sau pusul pe masa de chirurgie și de operație este un lucru foarte grav, foarte periculos și foarte neplăcut… Și foarte bărbătesc. Există, însă, specialități în care veți întâlni mai multe femei-chirurg decât bărbați, gen oftalmologie, ORL, ginecologie. Specialități mai fine”.

„Mai feminine”, îi zic, cuprinzând cu privirea statura ei delicată, osatura aparent fragilă. Dar n-are ezitări, nici în privire, nici în glas, așa că nu-mi mai continui gândul despre oximoroanele (aparentele elemente antagonice) ale vieții.

Îmi prinde însă gândul și continuă să-mi vorbească: „Ortopedia rămâne, după mine, din păcate, o specialitate în general dedicată bărbaților. Este și o specialitate care necesită forță fizică deloc de neglijat. Deși, nu atât de mult în ultima perioadă, când tehnicile au evoluat, instrumentele de lucru, instrumentarul de operație au evoluat mult și se poate face chirurgie de înaltă performanță chiar în condițiile în care nu ai o forța fizică ieșită din comun. Chirurgia coloanei, în mod deosebit, este o specialitate ortopedică ce nu necesită, în momentul de față, forță fizică deosebită. Eu cred că vor fi și mai multe femei-chirurg de acum încolo, în ortopedie”.

Îi dau dreptate. Ținând cont de faptul că, iată, corpul omenesc are 152 de oase, unele de o finețe extraordinară, cred că, într-un fel, are un atu, ca femeie, pentru că nu este ușor să lucrezi și cu zonele acestea foarte fine, cum sunt vertebrele, pentru că, nu?… nu vorbim numai despre femur, bazin, etc… „Vorbim și despre zone delicate ca aspect, dar și ca funcție foarte importantă și la care recuperarea este foarte dificilă. Și atunci, intervenția chirurgicală trebuie să fie foarte atentă, foarte meticuloasă. În general, în astfel de cazuri, femeile au mai multă răbdare decât barbații. Sunt mai perseverente. Din punctul meu de vedere, cel puțin pentru chirurgia articulațiilor mici, cred că femeile vor avea, în viitor, mai mult succes și mai multă căutare decât bărbații. Este o muncă fizică migăloasă. Adunăm fiecare oscior și-l punem la loc, cât mai aproape de varianta lui anatomică”. Cu alte cuvinte, a fi femeie-chirurg ortoped, în România, e o profesie de viitor.

Convenim că n-o să descriem acum cum decurge o operație chirurgicală. Insistă să-mi spună că, înainte de „cuțit”, medicul-chirurg trebuie să se asigure că pacientul a epuizat toate celelalte metode de prevenție și tratament, inclusiv cele fizioterapeutice. Trecem în revistă câteva recomandări „de bun simț”, de urmat și de omul sănătos, și de cel bolnav, indiferent de vârstă și de ocupație. „Copilul trebuie să aibă o saltea normală, să nu fie moale, nu una dura, rigidă, anatomică etc. Scaunul trebuie să fie adaptat la înălțimea lui și la poziția corectă a luminii…nu are nevoie de adausuri speciale pentru scaunul de birou, în condițiile în care el își petrece adecvat timpul la birou. Dacă își petrece pe scaunul de calculator 10 ore, poate să aibă orice scaun de pe acest pământ, pentru că până la urmă tot va avea probleme cu coloana”, spune medicul Georgiana Nedelea.

Kinetoterapia – când și de ce?

„E recomandată indiferent de vârstă, însă cu scopuri diferite, în funcție de vârstă”, îmi răspunde dr. Georgiana Nedelea, atunci când o întreb ce restricții ar putea avea această metodă de tratment. „În general, noi recomandăm kinetoterapia copiilor care au probleme cu coloana. Au o atitudine scoliotică, să zicem. Deci, nu au o boală propriu-zisă, nu au scolioză dar stau într-o postură incorectă. Recomandăm kinetoterapie pentru a-și întări musculatura paravertebrală și a menține coloana în poziția corectă. La un adult, recomandăm kinetoterapie post-traumatică sau în alte situații. De exemplu, dacă petrece prea mult timp așezat pe scaun sau la birou, musculatura nu este antrenată, iar poziția șezând este o poziție solicitantă pentru coloană. E știut că trebuie să avem un tonus muscular suficient de bun, astfel încât greutatea să fie preluată sau susținută și de musculatură, nu exclusiv în disc și în coloana vertebrală. Altminteri, existe riscul ca acel pacient să facă o discopatie, o hernie de disc sau altă patologie asociată coloanei vertebrale. Scopul pentru care o recomandăm este total diferit. La un pacient operat, recomandăm kinetoterapie pentru a-și reface musculatura pe care noi, practic o lezăm în timpul intervenției chirurgicale”, recunoaște Georgiana Nedelea, unul dintre puținii medici români pe care o putem înscrie în categoria… femeie-chirurg ortoped. „Tuturor pacienților mei care au trecut printr-o astfel de intervenție medicală le spun că trebuie făcută kinetoterapie. Dar sunt și alte situații în care un adult e recomandat să facă ședințe de kinetoterapie. Fie pentru o postură frumoasă, fie pentru un tonus bun, fie pentru a recupera un deficit care a apărut din varii motive, fie pentru a susține un efort mai mare pentru care coloana respectivă nu este pregătită”.

- Articolul continua mai jos-

Citește și Maladiile spinale, la copii – când și de ce trebuie făcută prima evaluare?

Femeie-chirurg într-un spital vechi de 125 de ani

Ca femeie-chirurg specializată în ortopedie și traumatologie, dr. Georgiana Nedelea este recunoscută și apreciată în instituția clinică în care activează, Spitalul Foișor din Capitală. Cunoaște bine istoria locului – clădirea veche a fost construită în anul 1892 – și-mi spune că doi toți regii României au făcut donații și sponsorizări importante. Remarc faptul că doar cu un deceniu în urmă arăta… destul de întinerit. „Cred ca i  s-au tasat și lui vertebrele”, zic. „Spitalul a fost renovat, acum 10 ani. Clădirea veche, despre care ați vorbit, considerată istorică, la care cred că ați remarcat că este păstrată arhitectura, inclusiv culorile în care a fost vopsit spitalul în perioada interbelică.  Pe de altă parte, în spatele spitalului, avem o clădire nouă, cu un bloc operator nou, cu saloane noi, cu saloane de terapie intensivă noi. Contează, în primul rând, pentru eficiența actului chirurgical. Chirurgia și mai ales cea ortopedică este, din păcate, o specialitate scumpă, care necesită investiții serioase pentru a putea funcționa și a avea rezultate maxime. Nu se poate face chirurgie ortopedică de performanță fără implanturi bune, fără o sală de operații bună, fără aparate de anestezie performanțe. Pentru pacienți, de asemenea sunt convinsă că e important acest lucru. Există multe spitale private la care una dintre primele atracții sau dorințe a fost să ofere un aspect diferit față de ceea ce există la stat și-atunci, aspectul nou al spitalului Foișor aduce un beneficiu foarte mare și pentru noi și pentru pacienții noștri”.

O femeie-chirurg și… o echipă de milioane

Cât despre echipa de medici cu care lucrează, dr. Georgiana Nedelea nu are decât cuvinte de laudă: „Colegii mei? Nu există chirurgie fără echipă. Nu s-a văzut așa ceva și nici nu se va vedea. Fiecare pacient, fiecare caz, este un examen. Nu seamănă niciun pacient cu celălalt. Am făcut aceeași operație de o sută de ori și nu a fost același lucru iar a 101 a oară va fi, categoric, diferită de toate celelalte. Categoic, întotdeauna avem ceva de învățat, trebuie să avem mintea deschisă și disponibilitatea necesară de a vedea diferențele și de a scoate tot ce este mai bun din fiecare intervenție și de a face ca lucrurile să funcționeze din ce în ce mai bine. Oricât de mult studiem și oricât de mulțumiți suntem de o operație, totdeauna se va putea și mai bine. Trebuie să încercăm să învățăm să scoatem mai mult din acea intervenție – ca rezultat, ca recuperare, ca mulțumire a pacientului. Colegii mei de echipă sunt, practic, familia mea. Ne înțelegem, practic, din priviri. Avem mască, nu ne vedem decât ochii și nu e nevoie să comunicăm în cuvinte marea majoritate a timpului. Ei sunt dr Adrian Ciobanu. Prieten foarte bun, chirurg minunat, doctor excelent, om extrem de răbdător, perseverent și calm. La acest nivel, este oarecum opusul meu, din punct de vedere al calmului… Este născut în Basarabia, este deja la a doua specialitate de chirurgie în România pentru că, la început, a făcut specialitatea de chirurgie generală, ceea ce pentru mine este foarte important, pentru că îmi dă o încredere deosebită, are o tehnică chirurgicală impecabilă. În echipa mea mai există doctorul Petru Dimitriev, tot basarabean, un chirurg foarte bun, un doctor foarte bun în sensul de clinician de diagnostice corecte, de tratamente corecte înainte de a ajunge la chirurgie, un tip mucalit, calm și cu mult simț al umorului. Doctorul Oană Sebastian, membru activ și, să zicem, persoana care ne grăbește tot timpul, care e permanent nemulțumit – în sensul bun și constructiv al cuvântului. Iar cel mai tânăr coleg al meu este Teodor Jipa, chirurg promițător și o persoană foarte apropiată de familia noastră. Să zicem că ne-am făcut o familie, deja”.

O familie condusă de o… femeie-chirurg.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari