Turcii vor să construiască un spital regional la Constanța

Președintele Turciei, Recep Erdogan, și-a prezentat interesul pentru construcția unui spital regional la Constanța, în parteneriat public-privat.

”La întâlnirea cu președintele Erdogan am prezentat proiectele în parteneriat public privat lansate de guvern pe infrastructură. Sperăm că am stârnit interesul părții turce. S-a stabilit comisia mixtă în domeniul cooperării economice, care va avea loc la sfârșitul lunii noiembrie- începutul lunii decembrie. A fost stabilită creșterea volumului schimburilor comerciale de la 7 miliarde, cât avem în prezent, la 10 miliarde de dolari. Președintele Erdogan, de asemenea, a prezentat interesul părții turce pentru construcția unui spital regional la Constanța, în parteneriat public-privat, un spital cu o mie de paturi”, a declarat, la Antena 3, Viorica Dăncilă, potrivit MEDIAFAX.

Premierul a mai spus că a prezentat proiectele privind parteneriatul public-privat și în timpul vizitei în Emiratele Arabe Unite.

Reprezentanții unei companii din Emiratele Arabe Unite au în plan să investească peste 100 de milioane de dolari în parcuri logistice și industriale la Curtici, Aiud, Craiova, Constanța, București și județul Prahova.

- Articolul continua mai jos-

”De asemenea, sunt interesați de construcția portului București, pe canalul Dunăre București și vor veni chiar săptămâna viitoare pentru primele discuții”, a precizat premierul Dăncilă.

Ministrul Sănătății a precizat că în acest moment sunt disponibili 300 de milioane de euro pentru toate trei spitale regionale: Cluj, Craiova și Iași. Doar Spitalul de la Cluj costă 500 de milioane de euro. Sorina Pintea a dat asigurări că sunt fonduri necesare pentru construcția Spitalelor regionale.

Citește și:

Spitale regionale la Iași, Cluj, Craiova – proiectul demarează în 2019

Pintea: Costurile totale ale Spitalului Regional din Cluj sunt 500 de milioane de euro

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari