În cadrul Forumului Serviciilor și Tehnologiilor Medicale s-a propus ca remunerația medicilor să fie făcută după criterii de performanță, iar decontările pentru spitale să se realizeze și în funcție de pacienții tratați.
Laszlo Attila – Trebuie să facem o diferențiere și nu cred că este normal să avem nopți de vineri cu 60 de trimiteri din Spitalele din jurul nostru
”Unul dintre lucrurile pe care le discutăm este problema plății diferențiate a activității medicale. Într-o analiză care a cuprins situația din 170 de spitale, raportările sunt făcute în proporție de peste 95% de șefii de secție. Cu alte cuvinte, dacă sunt zece oameni pe acea secție, vezi doamne, nouă oameni nu au făcut nimic. O altă problemă este trimiterea pacienților și diferențierea în funcție de rata de trimitere la alte unități a pacienților care intrau în competența instituției. Dacă luăm exemplul Institutul Fundeni, 0,85% dintre pacienții internați sunt trimiți către alte instituții. Trebuie să facem o diferențiere. Nu cred că este normal să avem nopți de vineri cu 60 de trimiteri din Spitalele din jurul nostru. Și toate cazurile se acutizează vineri la ora patru sau la cinci. Dacă tot vorbim de diferențierea plăților, un element destul de important este diferențierea rezolvării cazului dacă intră în competența ta, sau dacă ar intra în competența ta și l-ai trimis. Foarte probabil, mai devreme sau mai târziu va fi și acolo o diferențiere. Lucrurile nu sunt finalizate, dar acestea sunt o parte din priorități”, a declrat senatorul Laszlo Attila.
Din 2019, pacienții se vor putea adresa oricărei instituții medicale
”O provocare ce va apărea din 2019 va fi acea modificare legislativă care va permite pacientului, indiferent de la ce Casă de Asigurări este, pe baza biletului de trimitere să se adreseze unde dorește în țară. Nu mai este legătura directă ca medicul prescriptor și ambulatoriul să fie arondați aceleiași Case de Asigurări. Problema este ce se va întâmpla după 1 ianuarie 2019. Marea majoritate a pacienților din județele limitrofe se vor adresă centrelor universitare. Există resursa umană calificată care poate să interpreteze corect un diagnostic”, a atras atenția președinta Casei de Asigurări Cluj, Luminița Chirilă.
Performanța medicului să fie remunerată pe anumite criterii de performanță și lipsa de performanță să fie verificată.
”Avem nevoie de criterii de performanță pentru evaluarea activității unui medic. Pacientul este un decident în actul medical, e normal să fie consultat. Trebuie lucrat pe legea malpraxisului. Solicitarea de daune morale nu are corelare cu actul medical, cu importanța și impactul actului medical. Cei care lucrează în activitatea medicală să stabilească paliere în ceea ce privește răspunderea medicală. Nu există un plafon în funcție de gradul erorii medicale”, a specificat și Managerul Spitalului de Recuperare, Sanda Patrichi.