malpraxis medical

Subiectul malpraxisului medical este tot mai abordat în zilele noastre, atât în cadrul spitalicesc, prin incidența tot mai frecventă a unor cazuri de acest gen, cât și prin diseminarea, prin intermediul mass media, a unor știri axate pe acest subiect. Dincolo de coduri de proceduri, respectiv titluri bombastice, elemente și detalii șocante, rezidă însă nevoia de adevăr, pe de o parte, recunoașterea unei presupuse vine, asumarea ei, pe de altă parte. Și totuși, cât poate fi judecat în ’’alb și negru’’? Este, oare, pacientul singura victimă în cazul unui presupus malpraxis? Care sunt consecințele unui asemenea act și cine le suportă? Unde se trasează limita dintre subiectiv și obiectiv?

Malpraxisul nu are loc doar în România, o țară cu un sistem medical despre care, atât pacienții, cât și personalul, recunosc că este deficitar. Totuși, în țara noastră aceste cazuri ajung adesea la tribunal deoarece nu există o obligativitate de recomandare a medierii în cadrul legislativ existent, lucru care ar putea duce, printre altele, la degrevarea instanțelor. Procedura confidențială a actului de mediere spre deosebire de procedura publică a actului de justiție ar putea salva reputația medicului, medierea neînsemnând recunoașterea unui act de vinovăție, în timp ce, uneori, unii pacienți găsesc în aceste proceduri judiciare o metodă de îmbogățire fără justă cauză. Alteori, încearcă să se convingă singuri dacă este sau nu vorba de un astfel de caz sau vor doar să audă medicul spunând ’’Îmi pare rău! Am făcut tot ce mi-a stat în putință’’.

Însă, extrapolând puțin, în cazul unui scenariu mai pesimist, cum se hotărăște cuantumul daunelor, de ce nu există legi precise în acest sens și care ar trebui să fie rolul asiguratorului în astfel de cazuri, acestea sunt doar câteva dintre chestiunile discutate în cadrul celei de-a III-a ediție a Conferinţei  “Conflict Resolution Day”, eveniment ocazionat de celebrarea Zilei Internaţionale a Soluţionării Conflictelor pe Cale Amiabilă, în 20 octombrie la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca.

Evenimentul a fost  realizat la inițiativa Institutului de Mediere, Negociere și Arbitraj, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, Institutul Oncologic “Prof.Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca, Colegiul Medicilor Cluj, Universitatea “Babeş-Bolyai”, Consiliul de Mediere, Corpul Profesional al Mediatorilor Cluj, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Judecătoria Cluj-Napoca, Baroul Cluj, Institutul Naţional de Pregătire şi Perfecţionare al Avocaţilor Cluj, Asociația Națională a Farmaciștilor de Spital din România, Colegiul Consilierilor Juridici Cluj.

’’Această a IV-a ediție a conferinței ”Conflict Resolution Day” își dorește să prezinte, ca în fiecare an, o platformă academică, să lanseze o serie de conferințe și dezbateri care să fie organizate în domeniile noastre de interes, să contribuie la dezvoltarea unor relații mai strânse și mai organizate între medici, mediatori, avocați, consilieri juridici, cadre didactice universitare, între aceste corpuri profesionale și universități, investitori și factori de decizie, cum sunt, de exemplu, Consiliul de Mediere sau Ministerul Sănătății.

Laura Elena Pop Chiorean

De asemenea, ne dorim să promovăm colaborarea cu alte centre din țară și din străinătate, să creem acele puncte de legătură necesare între profesiile noastre și între generații, să contribuim, prin implicarea noastră, la conturarea unor corpuri profesionale mai puternice, mai dispuse și înclinate spre comunicare și, mai ales, care să fie adaptate timpurilor în care trăim. În cadrul acestor dezbateri reluăm ca teme medierea în cazurile de malpraxis medical, jurisprudența națională și comunitară, discutăm despre răspunderea profesională în acest context al personalului medical. Toate acestea vor fi urmate de dezbateri’’, a declarat avocat mediator dr. Laura Elena Pop Chiorean, președinte al Institutului de Mediere, Negociere și Arbitraj și de vicepreședinte al Corpului profesional al mediatorilor din județul Cluj.

Malpraxisul în contextul unui sistem de sănătate din care ’’lipsește planul de acțiune’’

În România există 250 de medici la 100.000 de locuitori, în timp ce, în Norvegia, de pildă, sunt 600 de medici la 100.000 de locuitori, media în Europa de Vest fiind de 500 – 600 de medici. În România, Produsul Intern Brut (PIB) reprezintă 9.500 – 10.000 dolari, din care se cheltuiesc aproximativ 57 de dolari pe pacient. Dincolo de finanțare, există o problemă care vizează concetrarea resurselor, dar și una legată de percepție.

’’S-a schimbat foarte mult percepția; zi de zi mulți colegi îmi spun că e din ce în ce mai dificil să își desfășoare activitatea. Trăim viața mai degrabă sub felul folclorului urban; vrem o țară ca afară, avem o teorie a conspirației «antivaccinaționistă». În acest sistem de sănătate, ori de câte ori apare o problemă ți se propune să facem o strategie, dar lipsește planul de acțiune și, mai ales, prioritizarea problemelor din aceasta. (…) De multe ori vorbim de lucruri abstracte și uităm că pacienții sunt sensul nostru de a exista”, a declarat Conf. Univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu, director medical Institutul Oncologic ’’Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca.

Patriciu Achimas

Potrivit acestuia, pacienții sunt cei care suferă cel mai mult, ei se împart în două categorii între care a apărut un conflict între generații, care e din ce în ce mai evident: generația celor mai în vârstă care sunt obișnuiți cu un anumit sistem , continuat azi cu acest contract social de contribuție, și generația tânără, care dorește să primească pe măsura contribuției, uneori ignorând sau chiar refuzând să ia la cunoștință faptul că au bunici în zone rurale cu mari probleme de sănătate și cu mari probleme sociale.

’’Pacienților li se spune, anual, sau mai ales din patru în patru ani, că nu trebuie să contribuie pentru sistemul de sănătate sau că, oricum, contribuie mult prea mult. Pacienților li se explică constant că sistemul trebuie să aibă performanțe și, în mod evident, pacienții sunt din ce în ce mai bine informați, și, pe bună dreptate, pretind performanțele grupului de țări din care ne facem că facem parte. Pacienților li se explică că trebuie să existe spitale peste tot, în toate localitățile, care să îi trateze la aceleași standarde’’, a precizat Conf. Univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu.

În România există 250 de medici la 100.000 de locuitori, în timp ce, în Norvegia sunt 600 de medici la 100.000 de locuitori, în Bulgaria sunt raportați 400 de medici la 100.000 de locuitori, media în Europa de Vest fiind de 5 – 600 de medici.

’’Trecem printr-un proces de acreditare a Institutului Oncologic la nivel european. Prima întrebare este cum anume tratăm acest număr de pacienți fiindcă 20% din pacienții sunt din județul Cluj și 80% din afara acestuia? De ce? Pentru că mai sunt doar două institute oncologice în țară care funcționează așa cum funcționează, pentru că pacienții vin către Cluj nu numai către Institutul Oncologic, ci și în alte spitale cunoscute. Avem chiar dovezi, nu caculate de noi, ci de anumite studii europene, vizavi de supraviețuirea pacienților tratați în județul Cluj’’, a explicat Conf. Univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu.

’’Supraviețuirile fantastice se fac cu un efort important al profesioniștilor, dar cu un efort financiar pe măsură’’

’’Pacienților li se spune că e prea mare contribuția’’, mai afirmă dr. Patriciu Achimaș. Datele cele mai favorabile arată că Țările din Vest – Franța, Germania, au un PIB per capita în jur de 40.000 de dolari – 37.000 Franța, 42.000 Germania, din care, per capita se cheltuiesc în jur de 5000 – 54000 euro, reprezentând undeva peste 11%.

În România, există un PIB de 9.500 – 10.000 dolari, din care se cheltuiesc peste 57 de dolari per pacient, bulgarii, cu un PIB de 7.350 cheltuiesc 66.2 per pacient, Ungaria PIB 12.664 cheltuiește 7,4.

’’În chirurgie, performanțele se fac cu fire de bună calitate, cu ace de bună calitate, cu instrumente de bună calitate. Supraviețuirile fantastice se fac cu un efort important al profesioniștilor, dar cu un efort financiar pe măsură. Așteptările sunt în aer și realitățile sunt, undeva, mult mai pământene. Dincolo de asta, reușim să ducem în derizoriu orice efort, cum ar fi al nostru sau cum ar fi cel de la această cumplită dramă care a fost explozia de la clubul Colectiv, unde s-au calculat, la modul cel mai corect supraviețuirile celor de acolo, în funcție de gravitatea leziunilor, și care s-au înscris în intervalele date de orice manual de anestezie din Europa de Vest. Reușim să respingem chiar și performanțele pe care le avem; nu spun că lucrurile stau așa peste tot nu spun că dotările și aparatura sunt bune, și îmi aduc aminte de o afirmație a unui om de stat din România, care spunea că 60% din diagnosticele din România sunt greșite. S-ar putea să nu fi fost o cifră foarte greșită; în realitate, lucru verificabil la statisticile casei de Sănătate, între două și trei sferturi din pacienți sunt rezolvați în șase centre’’, a mai precizat directorul medical al Institutului Oncologic ’’Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca.

O altă  problemă semnalată de directorul medical vizează concentrarea resurselor; există așa numitele ’’case de nașteri’’ care au 3 – 4 nașteri pe an, nu există medici de gardă de anestezie în nenumărate spitale mai mici, specialiști în anumite zone sau există infecții în spitale.

’’Da, e plin de infecții în toate spitalele din lume, de altfel. Cum le controlăm? Aceasta este întrebarea! Atunci când a existat un plan el a fost abandonat, deși trebuia urmat cu consecvență, deoarece, un plan care nu este susținut și financiar, și, dacă ar fi și susținut, nu poate fi implementat mai repede de câțiva ani. (…) S-a spus că ar trebui să aruncăm în aer 100 de spitale. Vine iarna. Ce facem? Dărâmăm casa, singura pe care o avem, așa proastă cum este ea?’’, a conchis Conf. Univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu.

Malpraxisul și ’’efectul de iceberg’’

Malpraxisul medical este definit de către art. 642 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ca fiind eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând raspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.

Eroarea profesionala include, potrivit art.642 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, neglijența, imprudența, cunostințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii. Așadar, eroarea profesională este acea faptă săvârșită cu ocazia exercitării profesiei care cauzează un prejudiciu pacientului și este legată de actul științific medical individual în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament.

În ciuda faptului că este un subiect important, din ce în ce mai dezbătut, nu există statistici în țară cu privire la malpraxis. Totuși, în Statele Unite există anumite date în acest sens. Astfel, neglijența medicală este a treia cauză de deces în Statele Unite, aproximativ 200.000 de decese sunt cauzate de erori medicale. Dintre pacienți, doar 15% depun cerere, 20% și primesc despăgubiri, care în anul 2012, au fost cuantificate la 3 miliarde dolari.

’’Să facem distincția între riscuri ale unei proceduri și neglijența sau imprudența în aplicarea acestora. Dacă pacientul este informat de dinainte că există risc minim de apariție a acestei complicații, dar acesta există, și pacientul își asumă acest risc, nu cred că este vorba de un caz de malpraxis. În schimb, dacă pacientul nu beneficiază de această procedură, cunoscând aceste riscuri, ar putea fi vorba de un consimțământ viciat și, în conscecință, ar putea fi doar o eroare în caz de malpraxis. (…) În privința standardelor terapeutice, există un articol în Legea 95/2006 care spune că personalul medical are ca obligație aplicarea standardelor terapeutice stabilite prin ghidul de practică, publicate în Monitorul Oficial’’, a declarat Asist. Univ. dr. Bogdan Procopet, doctor în cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie ”Octavian Fodor” din Cluj-Napoca.

Bogdan Procopet

Acesta a făcut referire la căile de scăpare sui generis: ’’diluarea responsabilității’’ – prin exemplul pacienților din zonele unde nu există un spital monobloc care sunt  nevoiți să se plimbe de la un spital la altul, evitarea unui posibil malpraxis pentru care unii medici fac un exces de investigații medicale, ajungându-se, uneori, și la ’’ignorarea’’, ’’uitarea’’ sau chiar ’’ascunderea’’ greșelilor.

Ca o soluție dr. Bogdan Procopet amintește buna comunicare cu pacientul, medicina bazată pe dovezi, respectiv utilizarea riguroasă a dovezilor științifice pertinente în luarea deciziilor, ghidurile de practică clinică elaborate de societăți profesionale, implicarea pacienților în luarea deciziilor sau autoevaluările permanente care ar trebui să reprezinte un demers al sistemului.

Nevoia unui sistem de raportare

Din 1985 există în statul New York un sistem de raportare a evenimentelor adverse atribuite la pacienți. Din anul 1989, din 2,5 milioane de externări au existat 15.000 de raportări, 90% dintre acestea fiind făcute de medici. Scopul unui astfel de sistem nu este acela de a urmări malpraxisul medicilor, precizează doctorul Procopet , ci de a oferi o oportunitate de a îmbunătăți lucrurile.

În România nu există asemenea raportări; din datele preluate de pe site-ul Colegiului Medicilor Cluj, rezultă că, în Cluj, de pildă, în activitatea pe 10 ani au existat 180 de cazuri soluționate, iar 20 au primit sancțiuni.  De asemenea, Comisia Superioară, a avut, în 2016, 156 de dosare, dintre care, 26 s-au ales cu sancțiune.

’’Acest proces de autoevaluare permanentă trebuie să aibă loc în interiorul spitalului, așa cum este cazul în situația existenței unor infecții nozocomiale,  în cadrul Colegiului Medicilor – fiecare sesizare ar trebui să genereze o analiză a problemei de fond, dar și la nivelul societăților profesionale, prin crearea registrelor de boli, de proceduri și complicații. Eroarea și malpraxisul au un efect de iceberg din care puțin iese la suprafață, efectul existând nu doar în România’’, a explicat Asist. Univ. dr. Bogdan Procopet.

Medierea nu înseamnă recunoașterea unui act de vinovăție

Potrivit legii, medierea reprezintă ’’o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. Medierea se bazează pe încrederea pe care părțile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine pentru soluționarea conflictului, prin obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile.” Pentru erorile profesionale săvârşite în exercitarea actului medical (malpraxis), medicii pot răspunde penal, civil sau disciplinar.

Procedura publică a actului de justiție se diferențiază de procedura confidențială a actului de mediere. În aceasta, părțile se cunosc doar ele, spre deosebire de atmosfera apăsătoare a unui proces public, cu toate emoțiile și trăirile personale, pe de o parte ale persoanei vătămate, pe de altă parte, ale medicului, victimă secundară.

’’Evitarea instanțelor judecătorești nu este neapărat un scop în sine’’, a precizat Liviu Ungur, judecător la Curtea de Apel Cluj , deși pe medic îl scutește de o serie de tracasări, el fiind privit altfel în lumea medicală, fiind stigmatizat, acesta putând suferi din puncte de vedere profesional și din cauza interacțiunii cu instanța, cu publicul, luând în calcul și pericolul existent de a i se interzice profesarea sau pericolul de a fi condamnat, neuitând faptul că malpraxisul este încă subiect de presă.

Liviu Ungur judecator

Un lucru important de menționat este acela că medierea nu înseamnă recunoașterea unui act de vinovăție, a mai subliniat judecătorul.

RECOMANDĂRI ZM:  Acces universal mai bun la tratament pentru copiii și adolescenții cu cancer

’’Un conflict fără emoții nu există’’

Orice conflict începe din lipsa unei comunicări adecvate. Un alt factor foarte important este percepția fiecărui factor. Un alt aspect de care trebuie ținut cont este reprezentat de emoții. Înșiși mediatorii recunosc că un conflict fără emoții nu există. Cazurile de malpraxis sunt extrem de emoționale, atât din partea pacientului,  a aparținătorului, a familiei, dacă a pierdut pe cineva, de pildă, având o durere imensă, la fel și medicul acuzat de malpraxis.

’’În cazul în care se ajunge la tribunal, emoțiile pot influența, pot bloca. Totuși, un conflict fără emoții nu există. Fiecare parte din conflict este selectivă, din cauză că judecătorul decide ce e important sau nu, în vederea soluționării cazului, e o abordare convenabilă legii românești… Astfel, acuzatul nu are niciun control, a pierdut deja jumătate din puncte. Dacă nu ai un articol de lege clar, aplicabil, ai o problemă’’, a precizat  mediator dr. oncolog Robbert Peter Oostveen, full member ADR Geneva – mediator și formator în mediere.

Lipsa unui protocol specific

În cazul malpraxisului nu există un protocol specific, cazurile se judecă diferit de la o instanță la alta, cuantumul despăgubirilor diferă de la un caz la altul, în circumstanțe asemănătoare.

’’În teorie există jurisprudență, dar nu se aplică practic. Un caz din Cluj poate fi hotărât diferit de unul din București, atunci nu ai un precedent și nu ai o posibilitate de a stabili un protocol specific pentru un caz de acest gen, a declarat mediator dr. oncolog Robbert Peter Oostveen.

Potrivit acestuia, în Olanda legislație este îmbunătățită, există o structură, dar nu aplicabilă din cauză că, aceste cazuri de malpraxis sunt atât de complicate, încât nu există o procedură precisă.

’’S-au efectuat studii ample de trei ani a unor facultăți de drept, un raport de 470 pagini trimis la UE pentru trasarea unor directive pentru toți membri și nu s-a găsit găsit soluții concrete. O singură concluzie a fost trasă, aceea că negocierea, medierea e cea mai bună soluție pentru toți actorii implicați într-un caz de malpraxis. (…) În Olanda nu se vorbește de greșeală, acesta este un cuvânt tabu, ci de ’’medical incidence’’ (n.r.  incidență medicală) și este corect, deoarece există cazuri în care pacienții nu spun tot adevărul înainte de a ajunge la doctor și acest lucru poate duce la complicații. În orice caz, Olanda a încercat să rezolve ceva uriaș în acest domeniu și nu a reușit și nu cred că în România se va reuși.  (…) În facultățile de medicină din Olanda s-a început un proces de schimbare, care include etica și deschiderea doctorilor către pacienți, lucru determinant în cazul incidentelor medicale’’, a explicat mediator dr. oncolog Robbert Peter Oostveen.

Atunci când medicul se întâlnește cu pacientul și îi spune ”îmi pare foarte rău, nu am făcut cu intenție, cum pot să vă ajut?”, 80% din cazuri nu mai ajung la tribunal. Trebuie să existe o relație amiabilă și deschisă cu victima.

Medierea, o soluție eficientă, dar neobligatorie

Reiterând faptul că medierea nu înseamnă o recunoaștere a vinei din partea medicului, trebuie menționat că 80% din cazurile care apelează la această metodă nu mai ajung la tribunal. În prezent, însă, nu există o obligativitate de recomandare a medierii în cadrul legislativ existent.

Beneficiile medierii sunt multiple, de la evitarea stresului și expunerii publice în cadrul unui proces, la degrevarea instanțelor. Dar există mai multe subterfugii: mulți dintre pacienți găsesc în aceste proceduri judiciare o metodă de îmbogățire fără justă cauză sau încearcă să vadă ei dacă este vorba de un astfel de caz. În plus, numărul de cazuri de malpraxis este în continuă creștere.

De multe ori, pacienții au nevoie ca medicul să le recunoască, în acea sesiune comună, confidențială, că putea face mai mult sau că a făcut tot ce i-a stat în putință, că suferă alături de pacient sau că este atent la nevoile și suferințele lui. Acest lucru schimbă radical poziția fiecăreia dintre părți. Cu cât trece timpul, cu atât soluția amiabilă se îndepărtează.

’’Inițial cei implicați vin cu scepticism, dar, după două ședințe, se schimbă situația. Medicul nu va scrie în raport că își recunoaște culpa, ci, ceea ce a fost întotdeuna important, a fost ca părțile să își exprime poziția. Medicul a explicat că el a făcut tot ceea ce a putut, din punctul lui de vedere sau chiar și-a asumat că, poate, se putea face mai mult, dar prin alte proceduri,  nu culpa efectivă. Potrivit statisticilor americane, imediat după ce are loc această interacțiune, cu cât intervin mai multe persoane, rude, se îndepărtează șansele de acord’’, a explicat avocat mediator dr. Laura Elena Pop Chiorean.

Institutului de Mediere, Negociere și Arbitraj pregătește, în prezent, o culegere de jurisprudență națională pe malpraxis medical care va include referiri la mai multe hotărâri judecătorești privind astfel de cazuri de malpraxis.

’’Cazul Ciomu a deschis o cutie a Pandorei’’

În urmă cu câțiva ani, puțini medici își citeau contractele de asigurare, nu știau pe ce sumă sunt asigurați și nici dacă aceste sume includ daunele morale și materiale, a precizat avocat mediator dr. Laura Elena Pop Chiorean.

Aceasta a făcut câteva referiri la cazul Ciomu din anul 2004 care ’’a deschis o cutie a Pandorei’’ din mai multe puncte de vedere.

’’A fost pentru prima dată când a fost adusă o speță în atenția opiniei publice prin intermediul mass-media, a fost pentru prima dată când un spital a fost obligat să plătească solidar medicului o sumă extraordinară pentru acea dată,  a fost pentru prima dată când am pus întrebarea dacă a fost corect, just ca locuitorii unei comunități să plătească din banii lor, adică din taxele și impozitele pe care ei le plătesc aceste despăgubiri, pentru că nici spitalul, nici medicul nu era asigurat. Medicul era asigurat doar pentru daunele materiale care, în acel caz, reprezentase contravaloarea materialelor, întotdeauna daunele morale sunt cele care par exorbitante.

În cazul menționat, avocatul pacientului a trimis, inițial, o invitație la mediere, atât pacientul, cât și reprezentantul lui având această dorință. Iar suma solicitată, la acel moment, era de 50.000 euro. Dacă ar fi existat, la acea dată, această cultură a dialogului și s-ar fi demarat procedura medierii, probabil această sumă ar fi dus la stingerea litigiului.

Foarte mulți pacienți înregistrează plângeri pentru dosare penale, justificarea fiind că acestea durează mai puțin la partea de soluționare, dar mai mult partea de cercetare, în general, pacienții consideră că organul de cercetare penală le apără drepturile și interese și se simt mai protejați, simt că au doi avocați, atât apărătorul ales, cât și organul de cercetare penală’’, a explicat avocat mediator dr. Laura Elena Pop Chiorean.

Din acest punct, România s-a alăturat unui trend internațional. În Statele Unite, de pildă, există un întreg angrenaj de firme de asigurări specializate doar pe malpraxis medical, o mulțime de profesioniști, atât în domeniul dreptului, cât și medical, sunt deja implicați în această industrie care s- a creat în jurul malpraxisului.

Probleme pentru procurori: sesizările întârziate și acordarea calității procesuale

Numărul dosarelor în care se fac cercetări raportat la anumite culpe medicale a crescut în Cluj. Aceste tipuri de dosare penale sunt mai complexe, impun o anumită specializare a persoanelor care desfășoară anchetă, astfel s-a luat decizia de a desemna un anumit procuror care să supravegheze activitatea în cazul lor. De asemenea, organele de cercetare penală sunt, în aceste cazuri, conduse de ofițeri de poliție din cadrul Serviciului de Investigații Criminale. Majoritatea dosarelor sunt fie din ucidere din culpă, fie de vătămare corporală din culpă. Pașii anchetei sunt aceiași ca în oricare alt dosar penal, cu mici specificități. Părțile au întotdeauna anumite așteptări de la organele de urmărire penală  și chiar de la instanțele de judecată.

’’Aproape niciun dosar de culpă medicală nu se va finaliza foarte repede, atât datorită gradului de încărcătură a acestuia, cât și existența unei munci metodice, includerea tuturor probelor necesare, parcurgerea tuturor etapelor de obținere a unor rapoarte de expertiză’’, a precizat procuror Mirel Toader de la Parchetul de pe lângă judecătoria Cluj-Napoca.

Potrivit acestuia, există o tensiune în acest caz de dosare.

’’În unele situații se pierde realitatea că, în cadrul unui proces penal, acțiunea civilă este secundară și accesorie acțiunii penale. Și constatăm acum că partea civilă se folosește, uneori, ca un pretext de desfășurarea unei acțiuni penale pentru a obține despăgubiri în cadrul soluționării acțiunii civile’’, a adăugat Mirel Toader.

Mirel Toader procuror

Printre problemele cu care se confruntă procurorii în cadrul anchetelor se numără sesizările întârziate care împiedică realizarea investigațiilor necesare în timp real. Apoi, dat fiind faptul că nu există o plângere sau nu se reclamă un act medical defectuos, dosarul este început de organele de poliție de la secții, care fac o cercetare fără a fi specializați în acest tip de infracțiuni, fără a ști exact ce anume să urmărească, să consemneze sau să ridice, dispun efectuarea unei necropsii cu stabilirea unor obiective, de cele mai multe ori, incomplete, care nu duc la formularea unei concluzii care să ducă la lămurirea situației.

’’O altă problemă cu care ne confruntăm este cea a calității procesuale pe care o putem da medicilor reclamați; întrebarea e ce calitate i se poate da medicului reclamat astfel încât acesta să își poată exercita anumite drepturi, respectiv dreptul la apărare. Dacă din documentele ridicate nu rezultă faptul că medicul a greșit, și fără a fi suspect în cauză, nu poate formula avea cereri sau formula obiective, nu poate să își desemneze un expert parte care să asiste la efectuarea expertizei. În acest caz, dreptul său la apărare, în eventualitatea în care acuzația sa va formula, are de suferit. Nu știm ce calitate să îi dăm acelui medic pentru a-și putea exercita dreptul la apărare’’, a conchis procuror Mirel Toader.

Asiguratorii evită să participe la mediere

În acest context o întrebare firească ar fi dacă, în procedura de mediere participă și asigurătorul  și dacă acesta, în urma procedurii și stabilirii acordului scris între cele două părți, plătește eventualele daune materiale. Răspunsul este însă unul negativ. Asiguratorii evită să participe la mediere sau, dacă au trimis pe cineva, au refuzat să semneze procesele verbale de participare la ședința de mediere. Potrivit avocatului și mediatorului Laura Elena Pop Chiorean, aceștia refuză, cel puțin în județul Cluj, să fie parte a procedurii de mediere pentru că, în acest fel, nici un eventual contract de mediere care se va semna ulterior nu le este opozabil.

Astfel, daunele le plătește medicul din buzunarul propriu, niciodată acestea nu sunt recuperate de la asigurator, nici măcar acolo unde situațiile sunt evidente.

’’Soluția ar trebui să fie reglementată soluția la nivel legislativ, o propunere fiind aceea că ar trebui ca asiguratorul să fie obligat să participe la toate procedurile, inclusiv la cea de mediere, procedură care ar trebui introdusă ca fiind obligatorie în cazurile de malpraxis medical, așa cum se întâmplă în legislația altor state. Asta nu înseamnă că trebuie să semnezi un acord de mediere, dar instanța de judecată ar trebui să fie ultima instanță’’, a explicat avocat mediator dr. Laura Elena Pop Chiorean.

Practic, medierea ar reprezenta o etapă prealabil obligatorie sesizării instanței de judecată.

O altă sugestie este ca medierea să fie obiectul unei clauze care poate fi negociată, în măsura în care asiguratorul agreează. Atunci când se pune problema încheierii contractelor de asigurare să se ajungă la ideea că este necesar să se instituie ca și standard de bune practici acceptarea unei astfel de clauze în contract. Prin urmare, toți asiguratorii să agreeze, împreună cu asigurații, o astfel de abordare.

Trebuie menționat faptul că medicii sunt, în continuare, plătitori de polițe de asigurare și nu beneficiari ai acestora, iar pentru schimbarea acestui lucru fiind nevoie de o reglementare la nivel legislativ. În plus, numărul tot mai mare de cazuri și cuantumul daunelor morale este stabilit la valori din ce în ce mai mari de către instanțele de judecată, de aceea foarte puține firme își asumă, în acest moment, să semneze contracte de asigurare.

Rămâne întrebarea de ce plătește spitalul pentru o eroare subiectivă, strict din vina medicului, nu a unei erori obiective, generată din condițiile existente în spital de exemplu? Acest lucru are loc  din cauza raportului de prepușenie dintre unitate și angajatul său; spitalul plătește mai întâi, după care își reglează situația cu medicul datorită acodului de prepușenie, un raport juridic de subordonare între două entități. De menționat că acestea figurează ca niște cheltuiei nedeductibile.

În acest caz ne putem raporta la un principiu; victima trebuie corect indemnizată, pentru ea să nu fie o sursă de câștig ilicit sau nejustificat și nici cel care e obligat la plată să nu suporte, la rândul său, o sarcină disproporționată.

’’Sunt niște criterii orientative cu privire la cuantificarea daunelor morale; daunele morale nu sunt un preț al durerii. E un prejudiciu de ordin nepatrimonial care se repară și prin mijloace patrimoniale, lucru care este foarte delicat, chiar dacă s-a încercat o oarecare standardizare. Există o varietate mare de situații, fiecare persoană suferă în felul său, nu există o măsurare a emoțiilor, un standard în acest sens. Există o preocupare foarte reală din perspectiva instanțelor judecătorești. S-au făcut studii, analize de practică judiciară și se încearcă o anumite standardizare, în măsura în care este posibilă’’, a precizat judecătorul Liviu Ungur.

Riscul de fraudă există, însă este el atât de important în această ecuație?

Toate aceste întrebări subliniază faptul că există o legislație lacunară, insuficient dezvoltată pe toate realitățile pe care cazuistica de malpraxis le aduce și cu care se confruntă părțile. O încercare de stabilire a unor reglementări s-ar putea efectua prin niște propuneri de lege, realizate de către un grup interdisciplinar, inițiativă care există deja în România.

Totuși, dincolo de întrebările punctuale legate de malpraxis, mediere și asiguratori, mai există câteva chestiuni care ar trebui să reprezinte un punct de reflecție: în definitiv, de unde provine această suspiciune a pacientului – fondată sau nefondată – față de medic? Au, oare, vreo legătură condițiile din spitale, procedurile medicale și sau chiar relația dintre doctor-pacient? Pe de altă parte, unde rămâne intuiția medicului, în ce măsură mai este ea folosită sau relevantă, în condițiile în care acesta, tocmai din frica de malpraxis, apelează la un număr mare de expertize? Această ’’mecanizare’’ a muncii doctorului poate fi începutul unei relații defectuoase dintre el și pacient?

Sunt tot atâtea întrebări al căror număr crește, la fel ca cel al cazurilor de malpraxis. Este o linie subțire și un teren minat, de multe ori, fără precedent, ceea ce îi îndeamnă pe toți actorii implicați, într-un fel sau altul, într-un caz de malpraxis, să fie angrenați într-un pionierat, de multe ori, indezirabil. Propunerile de lege și, într-un final, adoptarea lor, ar putea constitui o bază solidă într-un context instabil. În condițiile în care alte țări au eșuat, oarecum, în a face reglementări în acest sens, inițiativa României de a se implica reprezintă, totuși, un act de curaj și asumare.

1 COMENTARIU

  1. Malpraxis! Ce facem in situatia in care sesizari legate de sigurana, viata si linistea cetatenilor, au ca finalizare, amenintari, ANGAJATI DIICOT!
    Suntem in situatia in care amenintarile s-au finalizat, cu ajutorul slugilor din spitale, angajate special pentru crima si condamnarea la tacere! AMENINTARILE AU FOST PRIMITE IN URMA CU 2 ANI! Cine poate sa ne dea viata inapoi?D-l Horodniceanu, contabilizeaza 2…..perchezitii, si la 500m DIICOT, oamenii sunt condamnati la moarte pentu ce, si pentru cine!? GENOCIDUL PENSIONARILOR IN COLABORARE CU PLANTATIILE DE MIOCROFOANE,pentru ca ofiterii sa stearga urmele!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here