Conform statisticilor actuale la data de 30 iunie 2015, numărul total de persoane cu dizabilități din România era de 752.931 persoane, adică 3,38% din populația României.
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, republicată, cu modificările și completările ulterioare, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare, iar gradele de handicap sunt: grav, accentuat, mediu și ușor.
Toate aceste persoane întâmpină dificultăți și bariere în viața de zi cu zi, datorate faptului că dizabilitatea este un concept în evoluție și că acesta rezultă din interacțiunea dintre persoanele cu deficiențe și barierele de atitudine și de mediu care împiedică participarea lor deplină și efectivă în societate în condiții de egalitate cu ceilalți, conform Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată de România la 26 septembrie 2007.
În Hotărârea Guvernului nr. 655/2016 pentru aprobarea Strategiei naționale „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități” 2016 – 2020 și a Planului operațional privind implementarea Strategiei naționale „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități” 2016 – 2020, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 22 septembrie 2016, în vederea implementării în țara noastră a Convenției sus-menționate, este descrisă situația actuală a persoanelor cu dizabilități în România, din perspectiva a opt dimensiuni importante, și anume: accesibilitate, participare, egalitate, ocuparea forței de muncă, educație și formare profesională, protecție socială, sănătate și statistici și colectarea datelor.
Persoană cu dizabilități în România – accesibilitate
În ceea ce privește accesibilitatea, la nivel național, există o serie de politici și reglementări care susțin, în general, accesibilitatea și protecția împotriva discriminării pe criterii de dizabilitate. Totuși, persoanele cu dizabilități se confruntă în continuare în viața de zi cu zi cu provocări ce țin de accesibilitatea mediului fizic și a sistemului de transport public, lipsa dialogului între factorii decizionali, operatori și persoane cu dizabilități, precum și a planurilor – cadru de accesibilitate la nivel de municipiu sau oraș; acces limitat la informație și mijloace de comunicare, inclusiv la tehnologii și sisteme informatice și de comunicații etc. În acest sens, Strategia sus-menționată își propune promovarea accesibilității în toate domeniile vieții pentru asigurarea exercitării de către persoanele cu dizabilități a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, prin: asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități, în condiții de egalitate cu ceilalți, la mediul fizic și la sistemul de transport public; la informație și mijloace de comunicare, inclusiv la tehnologii și sisteme informatice și de comunicații; coordonarea și monitorizarea la nivel național a procesului de promovare și implementare a accesibilității în toate domeniile vieții, în concordanță cu principiile „designului universal”.
Persoană cu dizabilități în România – participare
Atunci când ne referim la participarea persoanelor cu dizabilități la viața publică, trebuie să ținem cont de faptul că aceasta este strâns legată de autonomia acestora, care, la rândul său, trebuie analizată în legătură cu: capacitatea juridică, mobilitatea personală și dreptul de a trăi independent. În ceea ce privește capacitatea juridică, mai ales în cazul persoanelor cu dizabilități mintale, lipsite de capacitate de exercițiu, care sunt private de dreptul de a lua decizii care privesc viața lor personală, s-a ajuns, de multe ori, la neglijarea voinței acestor persoane și chiar la abuzuri. Accesul deplin al persoanelor cu dizabilități la actul de justiție este limitat din cauza accesibilizării reduse a instituțiilor și sălilor de judecată, a lipsei tehnologiilor de acces sau a tehnologiilor și dispozitivelor asistive și a serviciilor de sprijin. De asemenea, atunci când ne referim la mobilitatea personală și dreptul de a trăi independent, există carențe la nivel legislativ și la nivelul acțiunilor specifice. Pentru îmbunătățirea situației actuale în aceste domenii, Strategia își propune asigurarea participării depline a persoanelor cu dizabilități în toate domeniile vieții, prin: promovarea participării efective și depline a persoanelor cu dizabilități la procesele de luare a deciziilor publice; asigurarea de sprijin pentru exercitarea de către persoanele cu dizabilități a capacității juridice, pentru accesul efectiv la actul de justiție și pentru exercitarea de către aceste persoane a dreptului la vot; îmbunătățirea cadrului de furnizare a informațiilor destinate publicului larg în formate accesibile și cu tehnologii adecvate diverselor tipuri de handicap; asigurarea de sprijin și asistență adecvată pentru exercitarea deplină și efectivă de către persoanele cu dizabilități a dreptului la alegere, libertate individuală, control al vieții personale și pentru îndeplinirea responsabilităților ce le revin în creșterea copiilor lor; asigurarea de servicii de sprijin diversificate, accesibile, pentru facilitarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități, furnizate în comunitate, atât în mediul urban cât și în mediul rural; dezinstituționalizarea și prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități, dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viață independentă și integrare în comunitate; asigurarea accesului și participării persoanelor cu dizabilități la programe și contexte de educație nonformală, activități culturale, sportive, de timp liber și recreative, adecvate intereselor și cerințelor specifice; asigurarea mobilității personale astfel încât persoanele cu dizabilități să aibă posibilitatea să trăiască independent și să participe pe deplin la toate aspectele vieții.
Persoană cu dizabilități în România – egalitate
Constituția României garantează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Legislația antidiscriminare nu oferă o definiție a discriminării pe criteriul dizabilității, limitându-se doar la a enumera dizabilitatea printre criteriile de excludere, restricție sau preferință. Codul Civil nu prevede, în sistemul de luare a deciziilor pentru persoanele cu dizabilități, suficiente măsuri de sprijin pentru ca acestea să-și exercite pe deplin capacitatea lor juridică. Prin dispozițiile Codului de Procedură Penală cu modificările și completările ulterioare, este sancționată conduita persoanelor care acționează discriminatoriu dar nu sunt prevăzute circumstanțe agravante pentru persoanele supuse discriminării multiple. Numeroase alte acte legislative stipulează prevederi generale privind drepturile omului, nereferindu-se însă la caracteristicile și necesitățile specifice ale persoanelor cu dizabilități. În acest sens, Strategia își propune eliminarea discriminării și asigurarea egalității pentru persoanele cu dizabilități, prin: eliminarea discriminării pe criterii de dizabilitate; asigurarea exercitării drepturilor civile și politice de către toate persoanele cu dizabilități; protejarea persoanelor cu dizabilități împotriva actelor de violență, exploatare, neglijare, abuz, împotriva relelor tratamente, torturii, tratamentelor sau pedepselor crude, inumane și degradante, precum și a traficului de persoane; asigurarea protecției și securității persoanelor cu dizabilități în situații de risc, urgențe umanitare și dezastre naturale; monitorizarea respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru persoanele cu dizabilități.
Persoană cu dizabilități în România – ocuparea forței de muncă
La nivelul ocupării forței de muncă, conform statisticilor actuale la data de 31 decembrie 2014, rata de ocupare în muncă a persoanelor cu dizabilități era de 15,5%, deși există prevederi legislative care încurajează angajarea unei persoane cu dizabilități. Totuși, persoanele cu dizabilități au în continuare un acces limitat la ocuparea forței de muncă, fapt care poate determina un nivel ridicat de risc de excluziune socială și de sărăcie pentru această categorie de persoane. Una dintre principalele carențe identificate în privința accesului pe piața muncii este determinată de necunoașterea potențialului persoanelor cu dizabilități, în special din perspectiva activității și participării și, de aici, lipsa orientării profesionale corespunzătoare. În acest sens, Strategia își propune asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la un mediu de lucru deschis, incluziv și accesibil, atât în sectorul public cât și în cel privat, concomitent cu asigurarea accesului lor efectiv la servicii de sprijin pentru creșterea ocupării pe piața muncii, prin: asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la un mediu de lucru deschis, incluziv și accesibil, la programe vocaționale, de pregătire pentru muncă, de tip antreprenoriat și viață independentă; promovarea contribuțiilor valoroase pe care le pot aduce persoanele cu dizabilități comunității, prin ocupare în muncă; coordonarea și monitorizarea procesului de promovare și protejare a dreptului la viață independentă și muncă al persoanelor cu dizabilități.
Persoană cu dizabilități în România – educație și formare profesională
În ceea ce privește educația și formarea profesională, legislația românească cuprinde o serie de acte normative care reglementează situația și drepturile persoanelor cu dizabilități.
Totuși, în ceea ce privește legislația aplicabilă copiilor/elevilor cu dizabilități sunt necesare, în continuare, măsuri pentru armonizarea terminologiei utilizate. De asemenea există probleme importante în ceea ce privește numărul insuficient de servicii de educație timpurie a copiilor cu dizabilități și monitorizarea persoanelor cu dizabilități care au acces la diferite forme de educație și formare. O altă problemă este reprezentată de prezența redusă a copiilor cu dizabilități la școală și rata crescută a abandonului școlar în rândul acestora. Alte aspecte problematice referitoare la educația copiilor cu dizabilități din învățământul special și special integrat fac referire la: insuficiența numărului de profesori de sprijin, absența altor categorii de resurse
umane alocate serviciilor educative specializate și/sau accesul limitat la astfel de servicii în afara școlii, îndeosebi în mediul rural. De asemenea, programele de formare inițială a cadrelor didactice din învățământul de masă cuprind elemente reduse referitoare la educația incluzivă, iar oferta de programe de formare continuă relevante pentru această problematică este încă limitată. Alte dificultăți sunt cauzate de lipsa tehnologiilor asistive, a accesibilizării spațiilor școlare și/sau a transportului adaptat generalizat, care conduce la situații de abandon școlar pentru copiii și tinerii cu dizabilități. Este de asemenea nevoie de o adaptare curriculară din perspectiva incluziunii. Pentru îmbunătățirea acestor aspecte, strategia sus-menționată își propune promovarea educației și formării profesionale favorabile incluziunii la toate nivelurile și a învățării de-a lungul vieții pentru persoanele cu dizabilități, prin: asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la educație și formare profesională, în forme și contexte adaptate la nevoile individuale, în comunitățile în care trăiesc; dezvoltarea competențelor persoanelor cu dizabilități necesare participării depline și egale la educație și formare, ca membri activi ai comunității din care fac parte; asigurarea calității serviciilor de educație și de formare profesională, adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități și relevante din perspectiva incluziunii; creșterea gradului de conștientizare în familie, școală, comunitate și societate a importanței și nevoii respectării dreptului la educație și formare profesională pentru toate persoanele cu dizabilități.
Persoană cu dizabilități în România – protecție socială
În domeniul protecției sociale, participarea redusă a persoanelor cu dizabilități la educație și pe piața forței de muncă poate duce la excluziune, sărăcie și izolare. Pentru a preîntâmpina aceste efecte, persoanele cu dizabilități au nevoie de protecție socială adecvată, de programe de orientare profesională, de programe de reducere a sărăciei, de asistență corespunzătoare dizabilității, de programe speciale în ceea ce privește locuirea și alte servicii de sprijin. Pentru instituirea și eficientizarea acestor aspecte, Strategia își propune promovarea și protecția dreptului persoanelor cu dizabilități la un standard adecvat de viață pentru îmbunătățirea continuă a calității vieții lor, prin: îmbunătățirea continuă a condițiilor de viață a persoanelor cu dizabilități, precum și protecția dreptului acestora la un standard adecvat de viață; asigurarea accesului la protecție socială, în special în cazul copiilor, fetelor, femeilor și persoanelor vârstnice cu dizabilități; asigurarea de servicii integrate în comunitate; conștientizarea și sensibilizarea opiniei publice pentru susținerea creșterii calității vieții persoanelor cu dizabilități.
Persoană cu dizabilități în România – servicii de sănătate
În cazul aspectelor ce țin de sănătate, se apreciază că numărul persoanelor cu dizabilități va crește în viitor, având printre factorii cauzali fenomenul global de îmbătrânire a populației, creșterea duratei medii de viață și expansiunea bolilor netransmisibile. În același timp, conform Raportului Mondial privind Dizabilitatea, realizat de OMS și Banca Mondială în anul 2011, este recunoscut faptul că persoanele cu dizabilități au un acces mai redus la serviciile de sănătate iar multe dintre nevoile lor de îngrijiri de sănătate rămân nerezolvate. Principalele probleme privind accesul persoanelor cu dizabilități la servicii de sănătate și de abilitare și reabilitare sunt reprezentate de: cunoașterea fragmentară a nevoilor de servicii de sănătate pentru abilitare și reabilitare a persoanelor cu dizabilități, de exemplu, nevoia de servicii de reabilitare medicală sau de tratament balnear; acoperirea deficitară cu servicii de sănătate de tip general sau cu servicii specifice nevoilor generate de dizabilitate; adaptarea insuficientă a serviciilor de sănătate generale și specifice la nevoile persoanelor cu dizabilități; existența unor bariere de acces de tip cultural, operațional și economic; lipsa continuității, a integrării între serviciile de sănătate furnizate la diferite niveluri de asistență medicală; necunoașterea gradului de răspuns al sistemului de sănătate la problemele persoanelor cu dizabilități. Pentru soluționarea acestor probleme și îmbunătățirea calității serviciilor de sănătate pentru persoanele cu dizabilități, Strategia își propune asigurarea accesului echitabil al persoanelor cu dizabilități, la servicii și facilități de sănătate de calitate, care acordă atenție problemelor specifice de gen, la un cost rezonabil și cât mai aproape posibil de comunitățile în care acestea trăiesc, prin: asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la aceeași gamă de servicii de sănătate, la același nivel de calitate, precum cele furnizate pentru celelalte persoane, la diagnosticare și intervenție timpurie, la măsuri pentru prevenirea riscului apariției dizabilității; creșterea gradului de conștientizare al profesioniștilor din sănătate privind drepturile omului, demnitatea, autonomia, drepturile și nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilități în materie de sănătate, abilitare și reabilitare, prin instruire și promovarea de standarde etice în domeniul serviciilor de sănătate publice și private; conștientizarea populației privind drepturile persoanelor cu dizabilități în materie de sănătate, abilitare și reabilitare.
Persoană cu dizabilități în România – statistici
În ceea ce ține de statistici și colectarea datelor, în prezent, sunt colectate date despre persoanele cu dizabilități atât neinstituționalizate, cât și instituționalizate, pe regiuni de dezvoltare și pe județe. Pentru eficientizarea acestor practici, Strategia își propune fundamentarea de politici pentru persoanele cu dizabilități pe baza informațiilor și datelor statistice și de cercetare colectate din toate domeniile de activitate, prin: îmbunătățirea modalităților de colectare de informații cu privire la persoanele cu dizabilități și nevoile acestora; asigurarea transparenței informațiilor calitative și cantitative; îmbunătățirea colaborării pentru a asigura o abordare comună și unitară a statisticilor privind dizabilitatea.