Profesorul Ioan Goia (1892-1982) este întemeietorul învățământului de semiologie medicală în țara noastră. A obținut postul și titlul de profesor la catedra de semiologie medicală în anul 1930. În intervalul anilor 1930-1962 este șeful Clinicii Medicale II din Cluj, pe care o înființează și o conduce până în 1962, când se pensionează.
De ce medic și nu altceva?
În anul 1980, dr. Ioan Goia, i se destăinuie medicului N. Oprean, dezvăluindu-i motivele care l-au determinat să aleagă această carieră. „Eram un elev vioi și dornic să studiez. Îmi plăcea să învăț sau să învăț pe alții, să citesc, să aud ce spun și ce vorbesc oamenii chiar și cei simplii din popor, nu numai cei de seamă. Aș fi dorit să mă fac învățător. Eram însă mai plăpând și nu eram făcut pentru activități fizice grele. Tata, om realist și practic, își dădea seama că luat la armată, fiindcă trebuia să merg la recrutare atunci, nu îmi va fi deloc ușor să o scot la capăt cu viața dură de militărie. Însă, medicul militar m-a găsit inapt pentru armată.
Întors acasă, încep tot felul de discuții, planuri, de la învățător la preot, la avocat, la tot ce se putea ajunge pe acele timpuri și pentru posibilitățile și condiția unui fiu de moț din Sohodolul de la Arieș. Eu mă gândeam că oare ce hibă mi-a găsit doctorul de nu m-a trimis cătană. Și atunci, într-o zi, după multe gânduri, am zis părinților mei: apoi dacă n-oi fi eu bun de cătană și de știu eu ce, oi fi bun de medic că e nevoie aici în Munții Apuseni de așa ceva. Am satisfăcut și dorința mamei, care voia să ajung medic în satul natal”. [Florea Marin, Vieți dedicate omului. Personalități medicale clujene, Cluj-Napoca, 1996].
Prof. Dr. Ioan Goia – Începutul carierei medicale
În cursul primul război mondial, deși era doar student, Ioan Goia a fost mobilizat în același spital de campanie cu tânărul asistent, dr. Iuliu Hațieganu.
„…eram în anul III de medicină, când sus, acolo unde e acum Institutul de Igienă s-a înființat un spital de campanie (era primul război mondial) sub conducerea lui Iuliu Hațieganu. M-am prezentat acolo, am spus că sunt student în anul trei și că doresc să lucrez. Hațieganu m-a primit să mă încerce”. [Ion Marcea, în „Tribuna”, anul XVI, nr.34, Cluj, 24 august 1972].
Anul 1918 a adus și numirea ca preparator a lui Ioan Goia. La organizarea Facultății de Medicină românească de la Cluj, în 1919, tânărul dr. Ioan Goia era șeful de lucrări al profesorului Iuliu Hațieganu. De asemenea, a făcut parte din primul comitet al Societății Medicale din Cluj, alcătuit la 26 ianuarie 1920. În anul 1922 este numit conferențiar suplinitor. După examenul de docență în semiologie medicală susținut în anul 1925, un an mai târziu este numit conferențiar titular, pentru ca în anul 1930 să fie numit profesor.
Considerat de majoritatea ca fiind un profesor exagerat de exigent, Ioan Goia se destăinuia, susținând că „în strădania mea de a pentru a forma generații de medici și oameni plini de demnitate profesională, am manifestat exigență și severitate deosebită în pregătirea semiologică și clinică a studenților. Exigența mea a crescut și, cum mă cheamă Ioan, am devenit Ivan cel Groaznic. Cu porecle asta am dus-o destul de multișor. Timpul a trecut, am mai îmbătrânit, și am devenit tata Goia, apoi, încet, încet, fără a ceda prea mult am devenit Papa Goia.
Am mulțumirea că, indiferent de metamorfozele mele, mi-am făcut datoria și medicii pe care i-am făcut eu și facultatea noastră, fac cinste țării”. [M. Florea, op.cit.].
Prof. Dr. Ioan Goia – Activitatea științifică
Activitatea didactică și cea științifică este una foarte vastă și s-a concretizat în peste 200 de lucrări care abordează domenii cum ar fi: boala reumatismală, boli digestive, boli de sânge, boli de rinichi, rolul factorilor meteorologici.
Împreună cu I. Hațieganu a elaborat lucrarea Tratat elementar de semiologie și patologie medicală, lucrare ce s-a bucurat de un veritabil succes. Primul volum din acest Tratat este publicat în anul 1934, pentru ca apoi volumul al doilea să fie tipărit în anul 1936, iar doi ani mai târziu, în 1938, să apară și cel de-al treilea volum al Tratatului.
În anul 1940 se refugiază la Sibiu împreună cu Facultatea de medicină din Cluj. Aici, este însărcinat de Iuliu Hațieganu să facă întâmpinări la guvern spre obținerea de fonduri și materiale pentru înzestrarea clinicilor.
La Sibiu, în anul 1942, publică și lucrarea Infecția de focar, republicată mai apoi și în anul 1944.
În anul 1945 revine în Cluj, unde va activa ca medic până la pensionarea sa, în anul 1962. Momente tensionate vor înregistra cariera sa în perioada anilor 1948-1950, perioada epurărilor, care s-au abătut și asupra personalului medical de Clinica Medicală II din Cluj. La prima restructurare, colectivul de medici a fost practic desființat prin plecarea a peste 12 medici epurați, care au fost înlocuiți cu persoane străine, în mare majoritate fără pregătire clinică și didactică. Însă, profesorul Goia a început cu acești noi veniți o muncă de instruire, în spiritul sever și disciplinat, tradițional al clinicii. Aceasta a creat nemulțumiri și animozități colective, situație exploatată de anumite grupuri care intenționau să-l înlocuiască pe profesor de la conducerea clinicii. Deși a rămas fără urmări imediate, acest eveniment trist din viață l-a afectat mult pe profesorul Goia și idealurile sale în sinceritatea și loialitatea oamenilor.
Mai târziu, în anul 1964, prof. I. Goia a publicat un nou tratat de semiologie, Propedeutica Medicală, republicat și în anul 1970. [Ion Bruckner, Nicolae Baltă, Personalități ale medicinii interne românești în a doua jumătate a secolului XX, București, 2012].
Considera că semiologia medicală trebuie bine cunoscută, ea fiind o disciplină importantă în pregătirea teoretică și practică a medicilor și aceasta pentru că fără de ea, medicul rămâne dezorientat deoarece nu va putea înțelege semnificația simptomelor și nu va ști să descifreze înțelesul sindroamelor pe care le întâlnește în practică. Însușirea semiologiei îngăduie formularea și stabilirea unui diagnostic cât și exact și cât mai complet.
Viața profesorului Ioan Goia se „împletește organic cu Facultatea de Medicină din Cluj, întemeiată după 1919. Profesorul Ioan Goia a făcut din semiologia medicală, al cărui întemeietor este în țara noastră, o știință de temelie pentru realizarea medicului de care poporul nostru avea nevoie. Exigent cu el însuși, a pretins totdeauna de la colaboratorii săi această respectare strictă a principiilor umaniste, pentru menținerea prestigiului pe care profesiunea noastră este obligată să-l păstreze. Dragostea și stima cu care a fost mereu înconjurat de către foștii săi elevi este expresia valorii aportului adus întregii țări și medicinii românești”. [Mircioiu Crișan, Sărbătorirea prof. I. Goia, în „Clujul Medical”, nr.3, Cluj-Napoca, 1978].
Au curs și lacrimi?
Ne întrebăm, poate, dacă o asemenea personalitate umană și medicală avea și propriile sensibilități?
Într-un interviu acordat publicației „Viața studențească”, medicul Ioan Goia își dezvăluia și latura sensibilă, mai puțin evidentă contemporanilor săi: „…eu mi-am adunat în suflet și necazul și bucuria și am picurat de multe ori peste ele câte o lacrimă, chiar dacă nu se vedea. De atâția ani de când hălăduiesc și eu prin lume, le-am îndrăgit deopotrivă și le păstrez, în fărâma lor de suflet, și necazurile și bucuriile, căci sunt ale mele, nu le-am furat nimănui. Câteodată, când se prezintă în fața mea clipele ce le-am trăit, ele vin și cu lacrima ce s-a născut, pe vremuri, o dată cu ele”. [Ioan Macrea, în „Viața studențească”, nr.11, București, 18 martie 1970].