Dr. Irina Oancea este medic rezident pediatru și consultant în lactație IBCLC. Aceasta ne-a oferit informații valoroase, în cadrul interviului, despre procesul lactației și importanța dezvoltării unei conexiuni autentice între mamă și copil.
A punctat de asemenea și faptul că noțiunile dobândite în această direcție nu ar trebui să lipsească din bagajul de cunoștințe al medicilor pediatri.
În primul rând, ce anume v-a determinat să urmați o carieră în pediatrie?
A fost ceva instinctiv. Mereu am simțit că locul meu este printre copii, ei îmi aduc bucurie și fac lumea aceasta un loc mai bun.
În plus, m-am gândit că vreau să fiu și eu acolo atunci când lumea lor nu e cea mai bună, să le readuc zâmbetul pe buze prin vindecare.
Deși, pe parcursul facultății, mi-am schimbat de multe ori opțiunea spre o specialitatea sau alta, în cele din urmă, în marea zi a alegerii, aflându-mă în postura de a alege ceea ce îmi doresc, am știut clar că eu sunt potrivită pediatriei și am îmbrățișat aceasta specialitate, cu o mare dorință de a fi printre cei mai buni.
Ce v-a motivat să deveniți consultant certificat în lactație IBCLC și cum vă ajută această calificare în practica medicală?
Informații despre procesul lactației lipsesc cu desăvârșire din curricula de pediatrie și nici în facultate nu am învățat ceva despre acest subiect.
Practic, lipsește cu totul din pregătirea noastră medicală, deși a hrăni copilul la sân este un act care implică, pe lângă emoția conectării cu bebelușul, atât de multe fenomene fiziologice.
Alăptarea este în strânsă legătură cu anatomia, atât a mamei, cât și a copilului, iar laptele matern este despre chimie, despre proprietăți nutritive, dar și imunologice și anti-infecțioase.
Aș putea spune, acum, după ce am studiat acest proces, că este o știință în sine, cuprinzând multe arii din medicină interconectate.
Mi-am dorit să umplu acest gol. Am început rezidențiatul în pediatrie, am întâlnit multe mame cu dificultăți în alăptare, dificultăți care de cele mai multe ori își găseau finalitatea în formula de lapte praf. Aș fi vrut să pot ajuta mai mult, însă nu prea aveam informații.
Dr. Irina Oancea: Tot de la mamele victorioase într-ale alăptării, am aflat că există consultanții în alăptare.
M-am interesat despre ceea ce înseamnă. Așa am descoperit Asociația Consultanților în Lactație din Romania (ACLR) și am pornit pe acest drum al certificării.
Tot ceea ce am învățat nu se rezumă doar în a atașa copilul corect la sân. A fost mult mai mult de atât. Au fost noțiuni care, sincer, cred că nu ar trebui să lipsească din bagajul de cunoștințe al medicilor pediatrii.
Care este cea mai satisfăcătoare parte în a lucra cu părinții și copiii?
Copiii sunt sinceri, inocenți. Ei dacă sunt bine, sunt fericiți, când intervine vreo suferința fizica, sunt triști. De la o stare la alta trec cu ușurință, atunci când, ca medic, iei cele mai bune decizii și le oferi tratamentul corect.
Își recapătă energia cât ai clipi. Iar energia lor se transmite și la mine sub forma satisfacției. Așadar, cea mai satisfăcătoare parte este bucuria lor, să îi vezi cum pleacă plini de viață de la camera de gardă și bineînțeles, recunoștința părinților.
Este imens ceea ce transmite părintele unui copil pe care l-ai vindecat, este atâta fericire în privirea lui, încât nu ai cum să nu te molipsești.
În ce mod deosebit v-ați implicat în promovarea și susținerea alăptării? Care sunt avantajele și beneficiile acesteia pentru mamă și copil?
Oricând mi se ivește ocazia, vorbesc despre importanța alăptării și despre importanța noastră, a medicilor pediatrii, de a aduce sprijin mamelor în tot acest proces. Ajut părinții să treacă peste dificultățile apărute în calea unei alăptări exclusive. Scriu mult în online, despre alăptare, ofer acolo, explicații și încerc să atrag atenția asupra acestui subiect.
Dr. Irina Oancea: Educ mamele să nu renunțe ușor, să aibă încredere în ele și în copil și să apeleze mereu la ajutor atunci când nu se descurcă.
Sunt voluntar la 07ALÃPTARE, o linie de telefon gratuită la care mamele pot suna atunci când au nevoie de îndrumare în procesul alăptării.
Laptele matern este un dar minunat pe care îl putem oferi copiilor noștri. Are beneficii numeroase, este un lichid viu, complex. Substanțele pe care le găsim în laptele matern sunt specifice ființei umane, niciun alt tip de lapte nu e la fel.
Are capacitatea unică de a se adapta nevoilor bebelușului, în funcție de etapa de vârsta, spre exemplu, colostrul, laptele de început, nu e la fel cu laptele matur, dar este exact ceea ce are nevoie nou-născutul.
Laptele matern aduce nutrienții cei mai buni și are numeroase proprietăți anti-infecțioase, este dovedit științific că hrănirea cu lapte matern a copilului scade riscul de a trece prin episoade acute de boală.
Pe termen lung, scade riscul apariției unor afecțiuni precum diabet zaharat, alergii, boli inflamatorii intestinale, obezitate. Suptul la sân asigură o dezvoltare optimă a cavității bucale, o pregătește pentru masticație și vorbire.
Alăptarea aduce beneficii și mamei, printre cele mai importante sunt legate de scăderea riscului de cancer de sân, ovar endometrial.
Hrănirea la sân este bună cu mediul înconjurător, nu poluează și nici nu costă.
Ce mi se pare absolut minunat în alăptare, este că promovează atașamentul mamă-copil, creează o legătura puternică, aduce un confort imens bebelușului. Hrănirea la sân oferă siguranță.
Cum gestionați situațiile mai delicate care apar când vine vorba de alăptare și cum oferiți sprijinul necesar mamelor?
Să fii alături de o mamă care a trecut prin efortul nașterii, o mamă care nu a mai avut un somn bun de multă vreme, o mamă care trece prin teama ca nu face ce trebuie pentru bebelușul ei, o mamă plină de îndoieli, o mamă care clachează în fața acestui necunoscut care i se arată în primele momente cu bebelușul, este fără doar și poate o situație delicată. Ce fac? Arăt blândețe și îmi păstrez calmul. Empatia și răbdarea sunt cheia.
De asemenea, e nevoie să fiu acolo, să ascult, pentru că mamele au nevoie să fie ascultate și înțelese.
În cele din urmă, ofer răspunsuri, încerc să fac lumină și împreună să găsim calea cea mai buna pentru ele și bebelușul lor.
Ce resurse și informații oferiți părinților pentru a-i ajuta să aibă grijă de sănătatea și dezvoltarea copiilor lor?
Pentru a putea oferi informații actuale părinților, eu însămi, citesc ghidurile internaționale din pediatrie și cărți de specialitate aduse la zi în care medicina este bazată pe dovezi. Cred cu tărie în studii și în importanța cercetării, a dovezilor concrete.
Sfaturile pe care le ofer, atât în online, cat si în afara lui, mă asigur că au la bază surse sigure.
În medicină este important să vorbim concret și corect, bazându-ne pe lucruri exacte, pe cifre, nu pe păreri.
Care sunt cele mai comune probleme pe care le întâlniți în practica medicală legate de sănătatea copiilor și cum le abordați?
Cele mai frecvente boli ale copiilor sunt infecțiile virale acute manifestate în primul rând cu febră, astfel încât pe aceasta trebuie să o gestionam cel mai des, dar și simptomatologia aferentă fiecărei infecții în parte care necesită atenție și o abordare corectă.
Astfel, pe lângă febra, avem de-a face cu faringite, laringite, otite, dificultăți respiratorii, tulburări digestive precum diaree, vărsături, erupții cutanate. De mare amploare sunt și alergiile care pot da manifestări respiratorii, digestive, cutanate.
Pediatria este o specialitate multidisciplinară și de regulă, în pregătirea noastră învățam să abordăm afecțiuni de toate tipurile și la categorii de vârstă diferite. Bineînțeles, medicina este “sport de echipă” și pentru problemele întâlnite, dacă necesita soluții complexe, apelăm la colegii noștri care pot trata țintit anumite afecțiuni (spre exemplu, gastroenterolog pediatru, cardiolog pediatru, neurolog pediatru, etc).
Cum ați descrie importanța relației dintre medicul pediatru și părinți în asigurarea unei bune îngrijiri a copiilor?
În relația medic pediatru-părinte cele mai importante aspecte sunt comunicarea și încrederea.
Părintele este cel mai bun observator al copilului și el este cel care poate transmite medicului orice schimbare apare la copil din punct de vedere al stării de sănătate, este un liant între copil și medic.
Dar pentru reușita actului medical este la fel de esențial și ceea ce transmite medicul. Atât boala, cât și fiecare recomandare cred că trebuie să fie explicate foarte bine și bineînțeles, trebuie creată legătura între ele.
Eu recomand mereu părinților să treacă prin filtrul rațiunii orice zice un medic și să pună întrebări de fiecare data când nu înțeleg ceva.
Pe măsură ce este înțeles tot ceea ce se diagnostichează și cum se tratează, părintele va pleca de la consultul medical în cunoștință de cauză, aspect important în momentul în care reușita vindecării copilului trece din mâinile doctorului în mâinile părinților.
Totodată, comunicarea eficientă va pune baza încrederii reciproce între medic și părinte, medicul va ști că părintele va trata corespunzător copilul, iar părintele va putea sta liniștit în tot procesul de vindecare.
Care a fost cea mai memorabilă sau emoționantă experiență pe care ați avut-o ca medic pediatru și consultant în lactație?
Daca ar fi sa mă întorc pe firul evoluției mele până în prezent, găsesc multe momente remarcabile, întipărite bine în memoria atât afectivă, cât și cognitivă și sunt convinsă că vor mai fi, nenumărate.
Însă, experiența cea mai emoționantă și prin care am învățat atât de multe este cea în care am trecut și eu în linie cu părinții și am devenit mamă.
Este etapa din viața mea care m-a făcut să realizez câte sentimente se pot aduna în sufletul unei mame atunci când copilul ei nu este bine și câtă nevoie este de empatie, de înțelegere, de ascultare din partea medicului.
Înțelegând cum este să fii părinte, pe propria mea piele, înțeleg acum mai bine nevoile părinților. Văzând cum se arată viața prin ochii copilului meu, eu fiind mereu cu lupa pe stările lui, pe nemulțumirile sau mulțumirile lui, îmi dau seama mult mai bine cum e să fii copil și cum ar trebui, eu, în calitate de medic pediatru să relaționez cu cei mici. Iar toată această relaționare se rezumă la blândețe, calm, răbdare și sinceritate.
Citește acum și Dr. Jurchița Daiana: „Prin medicina de familie mă simt cel mai aproape de pacienții mei”.
Dacă ți-a plăcut interviul, descoperă AICI mai multe articole!
Vizitează-ne și pagina oficială de Facebook sau contul de Youtube!i