Hepatita autoimună – simptome, cauze, tipuri, factori de risc, complicații, diagnostic, tratament

Hepatita autoimună este o inflamație a ficatului care apare atunci când sistemul imunitar al organismului se întoarce împotriva celulelor hepatice. Cauza exactă a hepatitei autoimune este neclară, dar factorii genetici și de mediu par să interacționeze în timp în declanșarea bolii.

Hepatita autoimună netratată poate duce la fibrozarea ficatului (ciroză) și în cele din urmă la insuficiență hepatică. Cu toate acestea, când este diagnosticată și tratată timpuriu, hepatita autoimună poate fi adesea controlată cu medicamente care suprimă sistemul imunitar.

Transplantul de ficat poate fi o opțiune atunci când hepatita autoimună nu răspunde la tratamentele medicamentoase sau în cazurile de boală hepatică avansată.

Hepatita autoimună – simptome

Semnele și simptomele hepatitei autoimune variază de la o persoană la alta și pot apărea brusc. Unii oameni experiențiază simptome foarte puține în stadiile incipiente ale bolii, în timp ce alții prezintă semne și simptome specifice care pot include:

- Articolul continua mai jos-
  • Oboseală
  • Disconfort abdominal
  • Îngălbenirea pielii și a albului ochilor (icter)hepatita autoimună
  • Ficat mărit
  • Vase de sânge anormale pe piele (angioame păianjen)
  • Iritații ale pielii
  • Dureri articulare
  • Încetarea ciclurilor menstruale

Hepatita autoimună – când să vă adresați la medic

Este o inițiativă prudentă să stabiliți o consultație la medicul de familie sau un medic specialist oricând aveți simptome care vă îngrijorează.

Hepatita autoimună – cauze

Hepatita autoimună apare atunci când sistemul imunitar al organismului, care atacă de obicei virușii, bacteriile și alți agenți patogeni, vizează în schimb ficatul. Acest atac asupra ficatului poate duce la inflamație cronică și leziuni grave ale celulelor hepatice. Nu este clar motivul pentru care organismul se întoarce împotriva lui însuși, dar cercetătorii cred că hepatita autoimună ar putea fi cauzată de interacțiunea genelor care controlează funcția sistemului imunitar și de expunerea la anumiți viruși sau anumite medicamente.

Tipuri de hepatită autoimună

Specialiștii au identificat două tipuri principale de hepatită autoimună:

  • Hepatita autoimună de tip 1. Aceasta este cea mai des întâlnită formă a bolii. Poate apărea la orice vârstă. Aproximativ jumătate dintre persoanele cu hepatită autoimună de tip 1 au și alte tulburări autoimune, cum ar fi boala celiacă, artrita reumatoidă sau colita ulceroasă.
  • Hepatită autoimună de tip 2. Deși adulții pot dezvolta hepatită autoimună de tip 2, aceasta este cel mai frecvent diagnosticată la copii și tineri. Alte boli autoimune pot însoți acest tip de hepatită autoimună.

Hepatita autoimună – factori de risc

Printre factorii ce pot crește riscul de hepatită autoimună se numără:

  • Sexul. Deși atât bărbații, cât și femeile pot dezvolta hepatită autoimună, boala este mai frecvent întâlnită la femei.
  • Prezența anumitor infecții în istoricul medical. Hepatita autoimună se poate dezvolta după o infecție cu rujeolă, herpes simplex sau virusul Epstein-Barr. Boala este, de asemenea, legată de infecția cu hepatita A, B sau C.
  • Ereditatea. Observațiile sugerează că o predispoziție la hepatită autoimună poate exista în familii.
  • Prezența unei boli autoimune. Persoanele care au deja o boală autoimună, cum ar fi boala celiacă, artrita reumatoidă sau hipertiroidismul (boala Graves sau tiroidita Hashimoto), pot avea un risc mai crescut de a dezvolta hepatită autoimună.

Hepatita autoimună – complicații

Netratată corespunzător, hepatita autoimună poate provoca leziuni permanente ale țesutului hepatic (ciroză). Complicațiile cirozei includ:

  • Varice esofagiene (vene umflate în esofag). Atunci când circulația prin vena portă este blocată, sângele se poate întoarce în alte vase de sânge – în principal în cele din stomac și esofag. Vasele de sânge au pereți subțiri și, deoarece sunt pline cu mai mult sânge decât ar trebui să transporte, este posibil să sângereze, din cauza presiunii ridicate. Sângerarea masivă în esofag sau stomac din aceste vase de sânge este o urgență care pune viața în pericol și necesită îngrijiri medicale imediate.
  • Ascită (lichid în abdomen). Afecțiunile ficatului pot cauza acumularea de cantități mari de lichid în abdomen. Ascita poate fi inconfortabilă și poate interfera cu respirația și este de obicei un semn de ciroză avansată.
  • Insuficiență hepatică. Acest lucru se întâmplă atunci când deteriorarea extinsă a celulelor hepatice face imposibilă funcționarea adecvată a ficatului. În acest moment, este necesar un transplant de ficat.
  • Cancer de ficat. Persoanele care suferă de ciroză sau alte afecțiuni grave ale ficatului prezintă un risc crescut de cancer hepatic.

Hepatita autoimună – diagnostic

Testele și procedurile utilizate pentru depistarea hepatitei autoimune includ:

- Articolul continua mai jos-
  • Analize de sânge. Testarea unei mostre de sânge pentru anticorpi poate diferenția hepatita autoimună de hepatita virală și alte afecțiuni cu simptome similare. Testele de anticorpi ajută, de asemenea, la determinarea tipului de hepatită autoimună pe care îl are pacientul.
  • Biopsie hepatică. Medicii efectuează o biopsie pentru a confirma diagnosticul și pentru a determina gradul și tipul de afectare a ficatului. În timpul procedurii, o cantitate mică de țesut hepatic este colectată, folosind un ac subțire care ajunge în ficat printr-o mică incizie în piele. Proba este apoi trimisă la un laborator pentru analiză.

Hepatita autoimună – tratament

Indiferent de ce tip de hepatită autoimună vorbim, scopul tratamentului este de a încetini sau opri atacul sistemului imunitar asupra ficatului. Acest lucru poate ajuta la încetinirea progresiei bolii. Pentru a atinge acest obiectiv, se administrează un tratament cu medicamente care scad activitatea sistemului imunitar. Într-o fază inițială a tratamentului imunosupresor, se va administra, cel mai probabil, Prednison, urmând ca mai apoi medicul să decidă administrarea unor medicamente suplimentare.

Prednisonul, mai ales atunci când este luat pe termen lung, poate provoca o gamă largă de reacții adverse grave, inclusiv diabet, fragilizarea oaselor (osteoporoză), moartea celulelor osoase (osteonecroză), hipertensiune arterială, cataractă, glaucom și creștere în greutate.

Medicii prescriu de obicei Prednison într-o doză mare pentru aproximativ prima lună de tratament. Apoi, pentru a reduce riscul de reacții adverse, ei micșorează treptat doza în următoarele câteva luni până la atingerea celei mai mici doze posibile care controlează boala. De asemenea, ei pot adăuga tratamentului anumite preparate care să ajute la evitarea efectelor adverse ale Prednisonului.

Deși este posibil ca boala să intre în remisie la câțiva ani după începerea tratamentului, aceasta revine adesea dacă administrarea medicamentelor este întreruptă. În funcție de situația specifică a fiecărui pacient, este posibil să fie nevoie de tratament pe tot parcursul vieții.

Transplantul de ficat

Atunci când tratamentul medicamentos nu oprește progresul bolii sau apar leziuni grave și ireversibile ale ficatului (ciroză) sau insuficiență hepatică, opțiunea rămasă este un transplant de ficat.

-Articolul continua mai jos-

În timpul unui transplant de ficat, ficatul bolnav al pacientului este îndepărtat și înlocuit cu un ficat sănătos de la un donator. Transplanturile de ficat folosesc cel mai adesea ficatul de la donatori de organe decedați. În unele cazuri, poate fi utilizat un transplant de ficat de la donator viu. În timpul unui transplant de ficat de la donator viu, pacientul primește doar o parte dintr-un ficat sănătos de la un donator viu. În ambele organe, atât a donatorului, cât și a pacientului, încep să se dezvolte celule noi aproape imediat.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari