Cancerul de prostată ar putea fi tratat cu ajutorul unei singure doze concentrate de radiaţie, potrivit unui nou studiu.
Autorii studiului afirmă că pacienții ar putea fi astfel scutiți de necesitatea unor vizite multiple în centrele oncologice, informează Press Association.
Noul studiu a descoperit că noua tehnică medicală este sigură și eficientă pentru tratarea acelor pacienți care au fost diagnosticați cu o formă cu risc redus a acestei boli.
Metoda a avut succes și în tratarea unor pacienți cu forme de cancer de prostată cu risc mediu şi cu risc ridicat, însă specialiştii consideră că au nevoie de studii suplimentare pentru ameliorarea acestor rezultate.
Noul tratament, cunoscut sub numele de „brahiterapie cu doză înaltă”, canalizează radiaţia direct către tumori folosind un set de tuburi minuscule.
Brahiterapia este deja folosită în anumite spitale, dar în prezent, la fel ca în cazul celor mai multe tipuri de radioterapie, îi obligă pe pacienţi să meargă de mai multe ori la spital pentru a primi tratamente cu doză scăzută pe parcursul mai multor zile sau chiar săptămâni.
În cadrul noului studiu, cercetători de la Mount Vernon Cancer Centre din Londra şi de la The Christie NHS Foundation Trust din Manchester au studiat progresele obţinute pe un eşantion alcătuit din 441 de bărbaţi cu cancer de prostată.
Pacienţii au fost împărţiţi în grupuri cu risc scăzut, mediu şi ridicat de propagare a cancerului. Cu toţii au fost trataţi cu o singură şedinţă de radiaţie cu doză înaltă în spitale din Marea Britanie între anii 2013 şi 2018.
Deşi 166 dintre ei au beneficiat şi de terapie hormonală, niciunul dintre participanţi nu a suportat o intervenţie chirurgicală şi nici şedinţe de chimioterapie.
Hannah Tharmalingam, cercetătoare la Mount Vernon Cancer Centre şi The Christie NHS Foundation Trust, spune că noul tratament generează foarte puţine efecte secundare pentru cancerul de prostată şi consideră că metoda permite o creştere în viitor a dozei pentru pacienţii din categoria cu risc înalt de propagare a cancerului.
Alte articole: Patriciu Achimaș – „Planul comprehensiv de cancer, soluția pentru controlul cancerului în România”