Băuturile energizante consumate în exces au efecte negative asupra sănătății copiilor

Băuturile energizante cu cofeină consumate de copii și adolescenți în cantități mari, pot provoca tulburări de somn, anxietate, neliniște și palpitații.

Analiza a descoperit exclusiv efecte negative ale băuturilor energizante asupra copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani.

”În ultimii ani am observat o înmulţire a acestor broduse, iar cifra de afaceri a crescut treptat. Din 2017 până în 2018 s-a consemnat o creştere de 20%”, a declarat Merethe Steen din cadrul Autorității Norvegiene pentru Siguranţa Alimentară

Băuturile energizante conţin în general cel puţin 15 miligrame de cofeină la decilitru, în timp ce în unele produse, această cifră ajunge până la 32 de miligrame, potrivit rezultatelor analizei.

- Articolul continua mai jos-

Aportul de cafeină care depăşeşte 3 miligrame pe kilogram corp într-o zi conduce la apariţia riscului de efecte negative asupra sistemului cardiovascular şi a sistemului nervos central.

Un aport de 1,4 miligrame pe kilogram corp pe zi poate provoca tulburări ale somnului sau probleme de somn.

Pentru a evita oricare dintre aceste efecte negative, un copil care cântăreşte 30 de kilograme ar trebui să consume într-o zi maximum o jumătate de doză de 250 mililitri de băutură energizantă cu cea mai ridicată concentraţie de cafeină.

Totodată, analiza a descoperit că adolescenţii şi copiii care consumă băuturi energizante manifestă o tendinţă mai mare către un aport de cafeină din alte surse, precum ciocolată, ceai sau cafea..

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari