Timpul petrecut de copii în fața ecranelor, influențează negativ procesul de dezvoltare

Perioadele de timp petrecute de copii în faţa ecranelor televizorului sau computerului le pot afecta negativ procesul de dezvoltare, sugerează o cercetare recentă, citată de Press Association.

Un studiu efectuat pe un număr de 2.400 de copii din Canada a descoperit că perioadele mari de timp petrecute de aceştia în faţa ecranelor au fost asociate cu scoruri mici obţinute la teste ”de referinţă” concepute pentru evaluarea capacităţilor de comunicare, de rezolvare a problemelor, a aptitudinilor interpersonale şi a coordonării fizice.

Citeste şi: Autismul virtual explicat de către psihologul Marius Teodor Zamfir

”Studiul actual a analizat procesul de dezvoltare și efectele care pot apărea în cursul unei perioade critice de creştere şi maturizare şi a descoperit că timpul petrecut în faţa ecranelor poate afecta capacitatea copiilor de a se dezvolta în mod optim”, a notat în jurnalul ştiinţific Jama Pediatrics echipa de psihologi din Canada.

Timpul dedicat ecranelor de copiii cu vârste de doi sau trei ani a avut un efect negativ asupra performanţelor obţinute de aceştia la trei şi cinci ani.

Studiul a relevat că, în general, copiii de doi ani petreceau în faţa ecranelor, în medie, 17,09 ore pe săptămână, cei de trei ani se uitau la ecrane 24,99 ore pe săptămână, iar cei de cinci ani au dedicat ecranelor 10,85 de ore pe săptămână.

- Articolul continua mai jos-masca medicala

Aceasta este o activitate sedentară, ce reduce timpul petrecut mergând pe jos sau alergând, ceea ce poate întârzia dezvoltarea abilităţilor motorii. Totodată, poate limita oportunităţile copiilor de a avea interacţiuni ”esenţiale” verbale şi non-verbale cu cei care au grijă de ei, au explicat cercetătorii.

Până la momentul în care încep şcoala, un sfert dintre copii prezintă un anumit nivel de deficienţă sau de întârziere în dezvoltarea limbajului, a comunicării, a abilităţilor motorii şi a ”sănătăţii socio-emoţionale”, potrivit echipei condusă de doctor Sheri Madigan de la Universitatea din Calgary.

Cercetătorii au subliniat că dezvoltarea copiilor ”se desfăşoară rapid în primii cinci ani de viaţă”.

”În timp ce se uită la ecrane copiii mici ar putea rata oportunităţi importante de a pune în practică şi de a stăpâni abilităţi interpersonale, motorii şi de comunicare”, au subliniat oamenii de ştiinţă.

 

Video recomandat

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari

Cele mai citite articole în ultima săptămână

LIPSA DE FIER ÎN ORGANISM – ce boli provoacă și ce alimente o combat

Lipsa de fier în organism (sau carența de fier) poate genera boli grave cum ar fi anemia feripiva. Când nivelul fierului din organism scade...

Picioarele umflate – trei leacuri naturiste din bătrâni

Picioarele umflate sunt nu doar inestetice, ci și dureroase. Membrele inferioare sunt predispuse la umflături şi inflamaţii, deoarece sunt organele care trebuie să suporte...

Febra albă la copii – când apare și ce poți face ca să scapi de ea

Ai auzit vorbindu-se despre febra albă sau febra roșie? Vine sezonul rece, iar odată cu acesta se întețesc cazurile de viroze și răceli în...

Ce este histerectomia, de ce se face și care sunt riscurile?

Ce este histerectomia? Histerectomia (origine grecească – hustera = uter) este o procedură chirurgicală prin care uterul este îndepărtat. Astfel, rezultatul este imposibilitatea de...

Pietrele la rinichi – cum le poți elimina printr-o metodă naturistă

Pietre la rinichi tratament naturist - Nu de puține ori v-ați dorit să aflați care sunt cele mai eficiente tratamente naturiste pentru o boală...