Lucrările noastre trebuie să reflecte deci tendința de a cunoaște bolile sub aspect clinic, etiologic și patogenic și de a contribui la rezolvarea problemelor de profilaxie și tratament”, susținea Prof. dr. Aurel Moga în anul 1962. [A. Moga, în vol. Cercetări filosofice, anul IX, 1962].
„Se știe prea bine că scopul suprem al medicinii este prevenirea sau vindecarea bolilor. Aceasta trebuie să fie obiectivul final, nu numai al activității noastre practice, ci și al cercetărilor științifice în medicină.
Dar cine a fost Prof. dr. Aurel Moga și cu ce s-a remarcat în spațiul medical clujean, național și internațional? Anul 1926 este momentul în care își începe cariera prof. dr. Aurel Moga, an în care a fost numit preparator la clinica medicală condusă de Iuliu Hațieganu. Este anul în care a fost numit asistent la Clinica Medicală I din Cluj.
În anul 1939 devine șef de lucrări la Clinica Medicală II, condusă de profesorul Ioan Goia. Peste zece ani, în 1949, este numit profesor de medicină internă la Clinica Medicală I, la conducerea căreia se va afla până în 1966 când este numit Ministru al Sănătății și de asemenea, șef al Catedrei Clinicii de Cardiologia a Facultății de specializare post universitară de la I.M.F. București și director al Centrului metodologic de asistență a afecțiunilor cardiovasculare (A.S.C.A.R.).
Citește și: Prof. dr. Octavian Fodor – unul din marii profesori ai școlii medicale clujene
Să mai amintim și faptul că în anul 1949 devine Decan al Facultății de Medicină din Cluj, pentru ca un an mai târziu, în 1950, să fie ales Rector al I.M.F. Cluj. Funcția de ministru al sănătății o va deține până în anul 1969, an în care a fost numit de altfel președinte al Academiei de Științe Medicale, demnitate pe care o va deține până la sfârșitul vieții domniei sale, survenită pe 19 august 1977.
Prof. Dr. Aurel Moga – Activitatea științifică
Prof. dr. Aurel Moga este inițiatorul și promotorul cercetărilor de tip epidemiologic, populațional, în bolile cronice cu largă răspândire. Preocupări și contribuții semnificative au fost aduse în domeniul reumatismului articular acut, reliefând rolul factorilor de microclimat în determinismul patogen si evolutiv al bolii. De asemenea, cercetările sale au contribuit la elucidarea morfopatogenezeivalvulopatiilor reumatismale, rolul infecției reumatice în arteriopatiile cronice, interrelațiile dintre endocardita subacută reumatismală și endocardita subacută bacteriană și modificările activității plachetare în endocardite și arteriopatii.
Activitatea de cercetare în domeniul hipertensiunii arteriale și al ateroscrelozei sistemice a început după anul 1950 și a fost continuată pe parcursul a trei decenii. Rezultatele acestor cercetări au fost sintetizate în lucrări ca Ateroscleroza, lucrare apărută în anul 1963, Hipertensiunea arterială, publicată în anul 1970 și Cardiopatiile cronice majore, lucrare publicată în anul 1974. [Ion Bruckner, Nicolae Balotă, Personalități ale medicinii interne românești, Editura Academiei de Științe Medicale, București, 2012].
La toate acestea mai putem adăuga și materialele cu o valoroasă importanță didactică: Lecțiuni de clinică medicală, din 1953, în Tratatul de medicină internă, apărut în șapte volume sub redacția lui N. Lupu și în Manualul de Medicină Internă, publicat în două ediții în colaborare cu I. Bruckner.
Întocmai ca și alți mari clinicieni din întreaga lume, considera „cazul clinic” de mare actualitate și nu un gen perimat, chiar într-o perioadă înalt tehnicizată. [Marin Voiculescu, Cazul clinic nu este un gen perimat, în „Viața medicală”, din 4 aprilie 1989]. Profesorul A. Moga insista ca nu numai în activitatea clinică, dar și în cea de cercetare trebuie pornit de la observația clinică, logică, intuiția și imaginația plecând tocmai din observația datelor clinice. „Trebuie să dispară mitul de a ști tot!
A ști să dirijezi interogatoriul unui bolnav, a ști să culegi date exacte și complete printr-un examen clinic bine făcut, a ști să analizezi în mod corect faptele observate, a ști să faci o sinteză solidă și veridică, a ști să apreciezi cu rigurozitate riscurile și probabilitățile de succes ale diverselor decizii posibile – iată formația pe care trebuie să o primească studentul”. Iată esența gândirii medicale și didactice a profesorului Aurel Moga. [Vlaicu Roman, în vol. In memoriam, Cluj, 1980].
Trebuie reținută „ideea că între nivelul de trai și starea de sănătate a oricăror colectivități umane există relații strânse de interdependență și interacțiune. Natura problemelor cu care sunt confruntate astăzi știința și practica medicală impune ca întreaga noastră activitate să se axeze, mai mult decât în trecut, pe problema relațiilor complexe dintre om și mediul înconjurător, acordând atenție factorilor de ordin social și economic. […] Se scontează ca rezultatele obținute de cercetare să fie utilizate pentru interpretare mai corectă a fenomenelor morbide și, prin aceasta, să constituie un sprijin direct în vederea îmbunătățirii ocrotirii sănătății”, susținea Aurel Moga în anul 1975. [Aurel Moga, Cercetarea științifică medicală – expresie a răspunderii pentru sănătatea publică, în „Scânteia”, nr.10, București, 23 septembrie 1975].
În intervalul cuprins între 1948 și 1954, Aurel Moga studiază „sindromul postaginos” al infecției streptococice, mai des amigdaliene, rolul factorilor de microclimat în determinismul patogen și evolutiv al bolii reumatismale, care îl duc la formularea și fundamentarea măsurilor de profilaxie primară și secundară. În perioada 1950-1955 cercetează Hipertensiunea la tineri, analizând perioada ei de constituire și factorii care o favorizează. Între 1955 și 1960 studiază distribuția valorilor tensiunii arteriale și a nivelului lipidelor serice în variate colectivități din Transilvania și factorii care determină aceste variații. [Florea Marin, Vieți dedicate omului. Personalități medicale clujene, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996].
La cel de al doilea Congres de morală medicală, desfășurat la Paris, în anul 1967, Andre Maurois venea să declare: „Medicina nu este o meserie ci un cult”. Or, tocmai aceste cuvinte, această concepție vine să-l caracterizeze cel mai bine pe medicul Aurel Moga, cel care a reușit să transforme medicina dintr-o profesiune, într-o vocație. Pasionat organizator al învățământului medical, excelent organizator de sănătate publică și organizator al complexului domeniu al cercetării științifice biomedicale, oriunde s-ar fi aflat, medicul Aurel Moga a slujit cu dăruire, pasiune și competență până în ultima zi a vieții sale.