Începem materialul nostru cu o întrebare, pe care o vom regăsi și la finalul acestor rânduri: Ce este medicul? „Medicul este un om de știință și om de cultură. Fiți însă mai întâi de toate oameni! Învățați dacă se poate tot ce este scris în cărți, dar nu uitați să studiați bolnavul. A fi medic nu este un privilegiu ci o dureros de plăcută datorie. Comportați-vă cu bolnavii, gândiți-vă că sunteți voi înșivă bolnavul pe care-l îngrijiți. Un singur secret al reușitei: nevoia vitală de a cunoaște și dragostea față de cei care-ți încredințează sănătatea și viața lor”. [Mircioiu Crișan, Prof. dr. Octavian Fodor la 60 de ani. Continuatorul, în „Tribuna”, Anul XVII, Cluj-Napoca, 18 octombrie 1973]
Citește și: Prof. Dr. Ioan Goia – Părintele semiologiei medicale din România
Prof. dr. Octavian Fodor – Repere din viață
Prof. dr. Octavian Fodor a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj în anul 1937, devenind șef de lucrări în anul 1949, conferențiar în anul 1955 și profesor de medicină internă în anul 1961. În anul 1963 este ales membru corespondent al Academiei Române. Din anul 1966 este ales rector al I.M.F. Cluj, rămânând în această funcție până la decesul său. Mai mult decât atât, din anul 1959 și până în anul 1976, în calitate de conferențiar și mai apoi de profesor, conduce exemplar Clinica Medicală III.
„La 60 de ani împliniți, Prof. dr. Octavian Fodor s-a impus ca unul din marii profesori ai școlii medicale clujene; profesorul, medicul, omul de mare cultură, savantul, publicistul de excepție și de atitudine se regăsesc fericit, se armonizează, conturând o personalitate aparte care, cu toate succesele sugerate, reale, reconfortante – se află într-o continuă, tinerească și febrilă căutare a noului, într-o permanentă confruntare cu ceea ce, în toate sensurile, deformează sau generează maladii organice, psihice, sociale. Dar ce ar putea face altceva un mare medic?”. [Augustin Buzura, Prof. Octavian Fodor la 60 de ani. Profesorul, în „Tribuna”, Anul XVII, Cluj-Napoca, 18 octombrie 1973].
Mai mult decât atât, „a organizat activitatea de cercetare pe noi baze, făcând loc specializării și a corectivului său indisolubil, integrarea. Este calea care a îngăduit o serie de semnificative realizări totdeauna orientate spre necesități medicale imediate. Concepția sa didactică a imprimat un curs mai eficient învățământului de care răspunde și a generat forme inedite de perfecționare a celor sarcini în acest proces. Împletind visarea – meditativă – cu realismul obiectivelor și cu eficiența mijloacelor, profesorul Fodor a contribuit mult la câștigarea prestigiului noii școli de medicină clujene”. [D. Dumitrașcu, Prof. Octavian Fodor la 60 de ani. Profesorul, în „Tribuna”, Anul XVII, Cluj-Napoca, 18 octombrie 1973].
Octavian Fodor, Profesorul
Se remarcă „talentul său de a sintetiza problemele, calitatea expunerii, capacitatea de a ajunge la esențial pe cea mai scurtă cale, fuga de dantelăria gândirii și limbajului, atitudinea directă și tranșantă. În amfiteatru a căutat legătura directă cu studenții săi și a evitat catedra. Cursurile se țineau lângă patul bolnavului și nu sus pe estradă. Avea grijă să introducă în expuneri probleme mai largi , generoase. Micul fapt, măruntul detaliu al observației clinice, pe care nu a ezitat nicicând să o elogieze, se transfera astfel spre concluzii etico-fiziologice. Este cale prin care transmitea metodic o concepție. Frazele erau simple – fugea de retoric și discursiv – dar conținutul ideativ era deosebit de bogat”. [ D. Dumitrașcu, O permanență, O. Fodor, în „Tribuna”, Anul III, nr.29, Cluj-Napoca, 28 iulie 1991].
Prof. dr. Octavian Fodor insista ca medicul să privească bolnavul în parte și nu doar în cadrul datelor statistice, sa obțină date complete care se permită concluzii pertinente privitoare la viitorul pacientului.
Pe parcursul orelor de predare a insistat asupra faptului că diagnosticul trebuie să fie cât mai repede stabilit, pentru a se putea administra tratamentul cel mai potrivit, în timp util, pentru bolnav. Până la stabilirea diagnosticului era necesar un tratament general de susținere și eventual unul simptomatic. O. Fodor insista ca în strategia diagnosticului, medicul să se gândească la ceea ce este mai obișnuit, să nu caute excepții, și mai ales să nu existe idei preconcepute.
„A fi profesor? O mare satisfacție. O fermă angajare. Drumul până la profesor? O cale fără umbre și ascunzișuri. […] Decența în toate ar putea fi un parametru de referință, de la care începe construirea imaginii profesorului. Simț al măsurii menit să asigure comportarea și atitudinea cea mai potrivită fiecărei circumstanțe. Înfățișare directă, neartificială, controlată însă de o cunoaștere de sine care în general face pe oricine răspunzător de ținuta sa exterioară.
În viața socială joacă de multe ori un rol de tribun, de iluminator, de propagator al ideilor generos umane, de educator. Profesorul trăiește perpetuu în incandescență, percepe fericirea doar prin dăruire, se bucură prin elevii săi, are sentimentul adevărat al reușitei prin succesul lor”. [O. Fodor, Juvenesdumsumus, în „Tribuna”, Cluj-Napoca, 13 septembrie 1973].
Prof. dr. Octavian Fodor – Activitatea științifică și editorială
Ce însemna cartea în viața lui Octavia Fodor? „Elaborarea unor cărți de specialitate – didactico-științifice – apare ca o obligație esențială pentru oricine își desfășoară activitatea în învățământul universitar. Ea se impune cu atât mai mult odată cu atingerea unor trepte care îngăduie să se transmită altora mai tineri o sinteză informațională și o concepție. Procesul de instruire însuși este cel care dictează întocmirea unui material scris, care să constituie sursa principală de instruire. Acesta completează cursul predat și orientează prin zonele mai greu accesibile ale bibliografiei ajutătoare. Cursul scris, manualul, constituie suportul informativ de bază. Acesta este îmbogățit și completat sub aspect formativ prin contactul intelectual direct cu profesorul. […] Cartea universitară didactică trebuie să reflecte o experiență trăită. Cartea trebuie să fie, nemijlocit, o soluție personală, mai degrabă documentul unei școli de gândire și de acțiune, decât un rezumat la zi al etapei actuale a cunoștințelor”. [O. Fodor, Argumentele cărții universitare, în „Scânteia”, Anul XLII, nr.9503, București, 9 mai 1973].
Dacă este să amintim doar câteva dintre lucrările publicate de Prof. dr. Octavian Fodor, printre acestea s-ar număra:
- Concepții noi în icterul cataral, contribuții clinice și de laborator, 1944;
- Noțiuni de fiziopatologie și clinică, 1946;
- Actualități de patologie medicală, 1947;
- Fiziopatologia clinică a marilor sindroame hepatice, 1948;
- Curs de Clinică Medicală. Aparatul digestiv, 1954;
- Colitele cronice, 1962;
- Cum tratăm Sindromul de Malabsorbție, 1967;
- Boala ulceroasă. Fiziopatologie și patogeneză, 1968;
- Enterocolite cronice, 1970;
- Hepatita virală, 1971;
- Biologia moleculară și medicina modernă, 1971.
Profesorul Fodor a elaborat o serie de puncte de vedere noi, cu profundă rezonanță în literatura gastro-enterologică internațională privind: patogenia bolii ulceroase; sindromul stomacului operat; factorii de cronicizare ai hepatitei acute virale; tratamentul hepatitei cronice; patogenia enteropatiilor cronice nespecificate; patogenia și tratamentul sindromului malabsorbției intestinale. [I. Bruckner, N. Baltă, Personalități ale medicinii interne românești din a doua jumătate a secolului XX, Editura Academiei de Științe Medicale, București, 2012].
Anul 1973 a fost un punct culminant al activității profesorului O. Fodor. La acel moment, era rector al I.M.F. Cluj, profesor universitar de clinică medicală, autor al mai multor monografii și manuale pentru studenți și medici, avea o serie de lucrări științifice publicate atât în țară, cât și în străinătate. Așa se face că în anul 1974 este ales membru al Academiei Române.
Admirator al operelor de artă, sensibil la frumos și la cele mai noi descoperiri în domeniu, s-a preocupat de abstracția filosofică, a căutat să identifice multe din permanențele valorice ale modelării semenilor.
Octavian Fodor, medicul
Ce înseamnă a fi medic? Este un fapt unanim admis, că cel care vrea să devină medic trebuie să aibă vocație, adică atracție față de munca ce o va practica după profesionalizare în prezența unor aptitudini necesare. [Florea Marin, Vieți dedicate omului. Personalități medicale clujene, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997].
„Primul element constă de fapt în dragostea față de profesie, așa cum este ea cunoscută de toată lumea și care își păstrează efectul, alimentată de experiențele altora și mai ales din propriile trăiri. Presupune, inseparabil, și dragostea de om, solidarizare afectivă, capacitate de identificare cu suferința și speranțele sale. Al doilea însumează o minte clară, bună putere de judecată și multă răbdare. În sistemul de activitate se cere ordine și tact. Valoarea etică prioritară rămâne bunătatea. Însușiri cultivabile în mare măsură. […]
În personalitatea medicului cultura are o poziție principală. În lipsa ei, întreaga sa activitate suferă amprenta mărginirii. Cultura îi conferă adevăratul prestigiul intelectual și umanitate”. [Octavian Fodor, A fi medic, în „Tribuna”, Cluj-Napoca, 19 februarie 1976].