Doctorul Marius Stanca a dat detalii, într-un interviu pentru Ziar Medical, despre decizia de a urma o carieră în medicină, respectiv în specialitatea chirurgie, despre mentori, alegeri în momente cheie și, în definitiv, despre această ‚meserie’ care este, de fapt, mult mai mult de atât…
Marius Stanca este medic primar în chirurgie generală, titular la Clinica Chirurgie III – Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Prof. Dr. „Octavian Fodor” din Cluj-Napoca și cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
„Pașii în chirurgie sunt foarte importanți, totul e să îți pui pacientul la adăpost de rău. Iar „Primum non nocere” – „Să nu faci rău” este un percept foarte important”, este de părere doctorul Marius Stanca. Pentru el, medicina este una dintre cele mai frumoase meserii, deși „e al naibii de grea”!
Reporter: Ce v-a determinat să alegeți medicina și această specialitate?
Doctor Marius Stanca: Medicina am ales-o dintr-o întâmplare; nu am pe nimeni medic în familie, mama – chimist, tata – economist, liceul l-am început în 1988 și mă pregăteam să devin un inginer de automatizări și calculatoare. Însă, după Revoluție, politehnica a căzut foarte mult și atunci părinții mei au spus: „Nu te orientezi spre altceva?” Nu aveam habar de ce aș fi vrut și tatăl meu a avut o intervenție fabuloasă: „Nu vrei să faci medicina pentru că, oricum, îți plac animalele?”, deși, atunci ar fi trebuit să fac medicina veterinară. Oricum, mi s-a părut o idee bună să urmez medicina, mi s-a părut brusc interesant. Urma să susțin un test la biologie și mi-am spus că voi da la medicină dacă voi lua o notă peste 9. Dacă nu, voi lua în considerare altă variantă. Și am luat 9, așa că am dat la medicină.
Apoi, în anii mai mari – pentru că, până atunci, dacă nu ai avut contact cu medicina înainte, nu poți ști ce vrei, ce îți place până nu ‚guști’ din toate specialitățile – mă gândeam să aleg între cardiologie și chirurgie, care mi-a plăcut foarte mult și, până la urmă, am ales chirurgia. Am intrat în rezidențiat începând cu anul 2000, din 2007 sunt medic specialist chirurg, din 2017 sunt medic primar chirurg, din 2006 sunt și cadru didactic la UMF Cluj.
Rep.: De-a lungul anilor ați avut vreun mentor sau v-a inspirat cineva în mod deosebit?
Doctor Marius Stanca: Am avut mai mulți; în facultate ai impresia că vezi tot felul de ‚zei’ care, mai apoi, se dărâmă, dar, după ce începi să lucrezi cu adevărat și începi să ai responsabilități, atunci îți alegi modelele sau mentorii cu mai multa grijă. Am avut mai mulți mentori sau modele, prof. Liviu Vlad de la care am învățat a fi riguros și de a respecta pașii care în chirurgie sunt foarte importanți, totul e să îți pui pacientul la adăpost de rău. „Primum non nocere” – „Să nu faci rău” – acesta este un percept foarte important! Dacă nu faci rău ai șanse foarte mari să faci bine! Apoi, pe prof. Iancu Cornel l-am admirat foarte mult pentru tenacitatea, curajul și acuratețea cu care opera, apoi pe actualul profesor Al Hajjar Nadim, pentru aceleași calități și pentru îndărătnicia cu care și-a văzut de drum și a abordat o patologie tot mai complexă și a ajuns acum la un nivel foarte înalt.
Mai sunt și alții care mi-au dat exemple de cum să fac, de exemplu conferențiarul Rancea de la Institutul Oncologic cu care am lucrat o perioadă foarte scurtă de timp, dar el este, probabil cel mai dedicat chirurg pe care l-am cunoscut. Mai sunt și alții, am încercat să iau de la fiecare câte ceva, nu neapărat să mă fixez pe o singură persoană pentru că atunci devii, cumva, sectar. Am vrut să văd ce pot să iau bun de la fiecare, astfel încât să îmi folosească pentru că, până la urmă, fiecare medic, indiferent de specialitate, își adoptă propriul stil de abordare a pacientului. Sigur, respectând pașii normali, dar fiecare abordează în stilul lui și atunci nu poți să copiezi, să imiți pe cineva, ci iei de la fiecare și îți dezvolți propriul stil, până la urmă.
Rep.: Cum decurge o zi din viața d-voastră atunci când sunteți la muncă?
Doctor Marius Stanca.: O zi destul de agitată, fără să exagerez. Nu este ca în filme, unde vezi că lumea fuge pe coridoare și totul este într-o viteză maximă. Nu este așa, dar atunci când ai de operat, ai și studenți, când trebuie să coordonezi și echipa de rezidenți, le dai sarcini, trebuie să verifici dacă le duc la îndeplinire, e destul de aglomerat, câteodată.
Dimineața începem cu raportul de gardă, în care se discută toate problemele care ne privesc activitatea pentru ziua respectivă și, apoi, fiecare își vede pacienții, face vizite, îi pansăm, sau îi trimitem la explorări, etc., și, apoi, vine un moment dat în care, cu echipa de rezidenți, avem un „meeting” ad-hoc în care discutăm despre cazuri. De foarte multe ori noi, titularii clinicii, discutăm între noi despre cazuri și ne cerem părerea unii altora. Am norocul că avem un colectiv cu o coeziune destul de bună și absolut toate problemele se discută între noi pentru că nu poți să iei întotdeauna decizii corecte și, uneori, ai nevoie de ajutor. E mult mai bine așa, pacientul beneficiază de a doua opinie fără să o ceară!
Rep.: De ce ați ales să rămâneți în țară?
Doctor Marius Stanca: Au fost mai multe conjuncturi, una dintre ele, în momentul în care am terminat rezidențiatul, se pleca greu din țară. Una peste alta, am avut oportunitatea să dau examen pe post de asistent universitar în clinică și am obținut postul. Și atunci am rămas aici, apoi m-am gândit că sunt într-o clinică foarte dezvoltată și ar fi păcat să renunț și să mă îndrept către un spital unde, poate, nu mă voi putea dezvolta. Au mai existat și alte motive legate de familie. Dar, dacă nu obțineam acel post de asistent universitar, probabil aș fi fost nevoit să plec.
Ulterior, m-am gândit de multe ori la posibilitatea de a pleca, dar nu a fost niciodată prima opțiune. Și, mai mult, nu legat de partea medicală, cât mai mult legat de contextul socio-politic, simțeam că sunt sătul de tot ce se întâmplă și, în acele momente, simțeam, parcă nevoia de a pleca. Apoi, vorbeam cu alții și îmi spuneau ce bine o duc, nu neapărat din punct de vedere financiar, ci ca stil de viață, ca relaxare. E obositoare această alergătură românească, toată lumea se agită, dar am simțit că pot să trăiesc aici și pot să mă dezvolt și nu a fost niciodată o presiune așa de mare încât să simt nevoia că trebuie să plec. Iar acum ar fi și mai greu să fac acest lucru.
Rep.: Cum ați defini, în câteva cuvinte, meseria de chirurg?
Doctor Marius Stanca: E foarte greu să o definești, poate să fie o meserie sau poate să fie puțin mai mult… Adică, și în cazul unui preot se poate vorbi de meserie, dar de fapt, e mult mai mult de atât! Așa este și în acest caz, e puțin mai mult decât o simplă meserie! Dacă o faci ca o simplă meserie, ca un simplu slujbaș angajat undeva, asta nu este medicină! Ai nevoie de o implicare puțin mai încolo de simpla manufactură, să tai, să coși, să administrezi pastile sau altceva, pentru că implică și interacțiune umană și din această cauză medicina mi se pare una dintre cele mai frumoase meserii, dar e și al naibii de grea! Văzusem undeva însemnările unui medic francez de la 1900 și ceva despre ce înseamnă să fii chirurg și erau scrise vreo două pagini…