Gala Elitelor Medicale Transilvane a răsplătit în cadrul categoriei „Performanță și inovație în domeniul medical” realizările doamnei Doctor Monica Măgherușan , Medic primar cardiolog în cadrul Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca. Continuăm periplul nostru printre premianţi cu o discuţie de la inimă la inimă, cu promisiunea de a reveni în paginile noastre şi cu aspecte mai practice din dialogul nostru.
Limba română e plină de expresii legate de inimă şi la o simplă căutare găsim nenumărate combinaţii, dar varianta unui cardiolog va avea întotdeuna realism şi poezie, înţelepciune şi speranţă, bucurie şi bunăvoinţă, compasiune şi consecvenţă.
Rep.:Oamenii şi lumea văd lucrurile în diferite feluri. Cum ar trebui văzută Medicina şi medicii?
Doctor Monica Măgherușan: Profesia de medic este una extrem de serioasă şi cu foarte mare responsabilitate. Trebuie să ne considerăm şi să fim nişte slujitori ai vieţii. Nu ai bolnavilor, pentru că ei sunt de foarte multe feluri. Slujitori ai vieţii trebuie să fim şi dacă faci asta cu pasiune nu poţi să nu fii la zi cu ceea ce se întâmplă în medicină sau să nu-ţi facă plăcere să citeşti, să nu o faci cu pasiune. Aş spune că Medicina e şi har şi muncă multă, dar trebuie să-ţi placă omul.
Eu ţin foarte mult la pacienţii mei vârstnici, îi respect foarte mult. Interesant este că în tratatele de Medicină se spune că tratamentul vârstnicilor este în mod particular benefic. Să renunţi la a te lupta pentru viaţa unui pacient peste 70-80 de ani, chiar 90 de ani, nu mi se pare acceptabil. Aşa că, dacă faci Medicina cu plăcere, poţi fi după o zi de consultaţii, fericit şi împăcat si asta dă energie.
Rep.: Intrând în Policlinica Institutului m-a întâmpinat statuia cu mama aceea care îşi strânge copilul la piept şi mi-am amintit ce frumos l-aţi evocat la seara decernării premiilor în cadrul Galei Elitelor Medicale pe profesorul Iuliu Haţieganu.
Doctor Monica Măgherușan: O, Profesorul Haţieganu a fost un geniu al Medicinii româneşti nu doar a celei clujene. Ceea ce am amintit eu spusese profesorul atunci când Universitatea de Medicină îşi defăşura activitatea la Sibiu, după cedarea Ardealului. Le vorbea studenţilor şi le-a spus cam aşa: Vă rog frumos, când învăţaţi despre inimă să nu-i spuneţi cord, decât atunci când pronunţaţi sintagma „aparat cardiovascular”. În rest spuneţi-i inimă, că vine de la animus anima. Dragilor, inima este un miracol în corpul omenesc, de dragul căreia şi plămânul stâng s-a făcut mai mic pentru a-i oferi un culcuş confortabil.
După cum ştiţi, plămânul drept are trei lobi, iar plămânul stâng are doi lobi, deci chiar s-a făcut mai mic pentru a oferi acest culcuş confortabil inimii.
Întotdeauna mi-am dorit sa practic cardiologia, nu ştiu de ce, de unde şi cum. A fost pasiunea mea de când m-am hotărât că fac medicina. În toate culturile antice inima era considerată sediul sufletului. În anii ’90 Institutul Heart Math din California a demonstrat stiintific faptul că inima este mult mai puternică pentru corp decât creierul. Au fost realizate determinări obiective, în cadrul cărora s-a observat că inima creează în jurul ei un câmp electric de peste 100 de ori mai mare decât creierul, iar câmpul magnetic al inimii este de 5000 de ori mai mare decât al creierului.
Aşadar, fiecare avem în jurul nostru un câmp elecromagnetic care e ca o gogoaşă, e în formă de Thor care se extinde pe o raza de peste 2,5 metri, ceea ce face ca noi să interacţionăm unul cu celalat chiar daca noi nu ne dam seama de acest lucru. Asta m-a uluit, am început să citesc foarte mult şi sint din ce in ce mai fericită ca am o astfel de specialitate. Aşadar, puterea inimii nu e doar o poveste, de aceea am mai spus la Gala elitelor că inima este dirijorul simfoniei celulare, prin acest câmp puternic.
Rep.: Cred că nu întâmplător, doar noi, dintre toate limbile romanice avem cuvîntul inimă de la latinescul animus anima, pe care l-aţi amintit şi care înseamnă suflet şi nu de la cuvântul latinesc cordus corda, precum restul limbilor din această familie. Aşadar, suntem singurii care am legat inima de suflet.
Spuneaţi că nu a-ţi fi conceput Medicina decât făcând Cardiologie. Dar cum aţi ales Medicina?
Doctor Monica Măgherușan: Asta e o poveste mai interesantă. Am făcut Liceul „George Coşbuc” şi am avut un profesor absolut extraordinar de limbă franceză, Iosif Cămărăşan şi eram foarte bună la această materie. Domnul profesor nici nu şi-a imaginat că nu voi face Limba Franceză la Filologie. Prin clasa a XI-a, dintr-o dată am avut „ un semnal” şi deşi făceam profil uman, mi-am dorit Medicina cu o mare pasiune. Am învăţat mult şi am intrat cu succes. Îmi plăcea şi Anatomia, iar Chimia într-atât, încât am fost şi la Olimpiadă. Fizica mi se părea mai grea, dar foarte interesantă. Era o perioadă cu admiteri severe, foarte riguroase, intrau cei mai buni elevi din clasele de liceu, cu medii foarte mari, se învăţa mult, concurenţa puternică. Era o onoare să fii bun, să înveţi, să ştii, să-ţi respecţi dascălii.
Rep.: Întâmplarea face să port dialoguri şi să cunosc mulţi medici care au avut iniţial preocupări din sfera profilului uman sau îşi dedică timpul liber, atât cât îl au, literaturii, muzicii, artelor vizuale. Cum e cu timpul liber, doamna doctor?
Doctor Monica Măgherușan: Hmm, primii 20-25 de ani de profesie nu prea ai timp liber, iar formarea extraprofesională vine abia după aceea. Eu am reuşit pentru că eram obişnuită din copilărie să citesc foarte mult, aşa că am mai furat timp şi am citit mult şi în afară de Medicină. Dar dând atâte examene, specialitate, primariat, cinci ani de doctorat, ani în şir de studiu, eşti practic, dedicat profesiei, muncii tale, trebuie să înveţi foarte mult, din literatura străină, ca să fii cel mai bun. Orice medic e conştient că profesional poate da mult mai mult dacă a învăţat temeinic.
Materiile oarecum anoste din primii trei ani de facultate le-am învăţat bine şi au reuşit să mă pasioneze. Ştiţi ce uşor mi-a fost să fac Medicină clinică, având baza serioasă din primii ani de studiu, cu materiile preclinice? Te joci cu ele, nicio noţiune nu ţi se pare necunoscută. Aşa trebuie învăţat, ca după 25 de ani să jonglezi cu noţiunile, să te cizelezi şi apoi să începi să citeşti şi altceva, să te spiritualizezi. Asta vine când eşti mai înţelept şi poţi să-ţi faci mai mult timp să citeşti, să trăieşti şi pentru tine şi sufletul tău.
E foarte greu să înveţi să pui sufletul tău înaintea sufletului celorlalţi, pentru că Medicina te consumă. Pacientul cardiac este, în general, un pacient vârstnic şi este un suferind. Eu am empatizat cu pacienţii, n-am putut să mă rup de necazurile lor, de problemele lor. Asta e şi bine şi rău. Medicina, dacă o faci ca lumea e foarte consumptivă, nu mai ai timp pentru tine, dar poate aşa şi trebuie să fie.
Rep.: Da, ştiţi cum se spune, că o vreme dai din ceea ce ai, apoi toată viaţa dai din ceea ce eşti.
Doctor Monica Măgherușan: E frumos. Pe cât e de grea Medicina, pe atât de multe satisfactii îţi oferă . Când ştii că ai rezolvat un caz, când pacientul vine şi se simte mai bine, îl vezi zâmbind după ce gâfâia şi se târa pe jos, că am avut şi astfel de cazuri… se ţineau de balustradă să urce treptele şi apoi veneau ameliorati considerabil . Sau când vin şi imi spun că de 20 de ani am grija de inima lor şi ca se simt bine, să-mi dea cineva toate comorile lumii, nu mi-ar trebui în locul acestor cuvinte.
Rep.: Ce învăţaţi de la pacienţii dumneavoastră? Se învaţă ceva şi de la ei?
Doctor Monica Măgherușan: Foarte multe! Eu am învăţat enorm de multe lucruri de la pacienţii mei. Să vă dau un exemplu care îmi vine acum în minte. Mereu am studiat pacienţii,cei care arată bine mai ales după o anumită vârstă. Am o pacientă de 78 de ani care arată, absolut de vis, biologic. Am întrebat-o cum a trecut peste toate etapele, peste problemele menopauzei, pentru că majoritatea pacientelor mele câştigă în greutate, iar de vină este întotdeauna menopauza. Două-trei paciente mi-au spus cam acelaşi lucru. De la o anumită vârstă au trecut de la a mânca în farfurie mare la farfurioară, au renunţat la porţia în farfuria întinsă în favoarea celei de aperitiv. Pentru ca la un moment dat, organismul se resetează şi poţi mânca orice, fără să se mai depună. Dar farfurioara rămâne farfurioară.
Ei bine, de vreo 15 ani mănânc şi eu din farfuria mică, aşadar am învăţat şi încerc să le învăţ mai departe şi pe celălalte paciente cum să facă să nu depună kilograme, păcălindu-şi mintea cu o farfurioară plină. Dar să mânânce tot foarte bine, e o plăcere, în fond, să poţi mânca din toate, dar cu măsura mică.
Rep.: Non multa, sed multum este o vorbă care îmi vine adesea în minte şi se aplică şi aici.
Doctor Monica Măgherușan: Asa este. Înveţi apoi mult din suferinţa pacienţilor. Unii pot să treacă foarte uşor peste suferinţe incredibil de mari, cu credinţă, bineînţeles. Alţii nu pot să treacă peste suferinţe superficiale, îşi creează ei înşişi altele, le augmentează şi ajung nişte suferinzi anxioşi şi depresivi. E foarte interesantă reactivitatea omului în sine faţă de problemele şi necazurile vieţii.
Este o legătură foarte puternică între psihic şi patologia cardiovasculară, chiar dacă uneori este negat stresul în această patologie.
Rep.: Se spune că există o afecţiune a inimii, manifestată mai ales la femei, când în urma unor suferinţe sufleteşti profunde, inima lor ia forma unei corăbii care se frânge. E adevărat, nu-i aşa, vorba aceea cu frântul inimii?
Doctor Monica Măgherușan: Da, e adevărată, este sindromul inimii zdrobite, cu ghilimelele de rigoare. Există şi la bărbaţi, însă femeile suferă mai mult decât ar trebui. Cred că aşa sunt educate, suferinţa îşi are şi ea rostul ei în anumit context, dar nu pentru orice nimicuri. Ei, in conditii de stress se secretă în organism nişte substanţe, nişte hormoni extrem de dăunători inimii. Dacă acest stres, necaz, apare din când în când şi trece, e normal, dar stresul cronic, suferinţa cronică duce la modificări negative asupra inimii şi la boală.
Aici mai era o problemă legată de patologia feminină, pentru că trăim într-o lume a bărbaţilor. Când ele se prezentau la camera de gardă cu o coloratură funcţională, în general, erau etichetate ca dezechilibrate psihic.
Rep.: Ce este o coloratură funcţională?
Doctor Monica Măgherușan: Coloratura funcţională este atunci când pacienta vine cu palpitaţii, poate în urma unuin necaz, cu creşteri tensionale, transpiraţii. Acestea sunt percepute ca fiind manifestări funcţionale, dar maeştrii noştri ne spuneau ca sub orice funcţional trebuie să căutăm organicul. Aşadar, ce să faci când tu, ca pacientă mergi, te plângi şi ţi se spune că stai slab cu nervii, si poate o astfel de coloratură funcţională poate ascunde o boală?! Dacă explorările sunt negative, abia atunci pacienta poate fi considerată anxioasă şi i se poate prescrie terapia adecvată.
Însă există un necaz pentru practica medicală: de jenă, femeile nu se prezintă la medic sau se prezintă tardiv, le e ruşine să se plângă acasă din anumite considerente la medic, tocmai ca să nu fie etichetate cu patologie psihiatrică.
Rep.: Mai au şi toleranţa crescută la durere…
Doctor Monica Măgherușan: Şi sărmanele, rabdă. E o adevărată educaţie a răbdatului şi nu e una tocmai bună. Răbdarea exagerată aduce multă suferinţă. Sunt perfect de acord că femeia trebuie să aibă profesia ei, să câştige financiar, să aibă independenţă, dar ar trebui educată în spiritul demnităţii. Să înveţe să se şi vaiete atunci când le doare, să meargă la medici care le ascultă suferinţa, chiar dacă este una funcţională, pentru că e tot o suferinţă, chiar dacă nu pe termen atât de lung, încât să declanşeze o boală.
Trăim încă într-o lume a bărbaţilor şi trebuie să ajungem la un echilibru. Dar în Medicină, mai mult decât în alte domenii trebuie să existe moralitate, pentru că dacă eşti moral, ai şi demnitate. Aşa, viaţa poate fi frumoasă, poţi să fii sănătos. Îmi amintesc acum de un pacient care are acum 93 de ani. Vine o dată la şase luni la control şi îl întreb cum e. „ Foarte bine! Viaţa e aşa de frumoasă!” îmi răspunde mereu.
Îmi amintesc că la noi acasă se spunea aşa: „cutare e om de onoare”. Nu conta cine, ce şi cum, ci că era om de onoare. Trebuie să fii onest şi dacă eşti aşa, tot ceea ce faci bine, ţi se întoarce bine, e un efect de bumerang. Încerc să fiu cu atât mai corectă, în lumea în care trăim, să scriu, să-mi examinez bolnavul, să-l ascult, deşi aş fi tentată câteodată să trec peste unele etape, dar încerc să nu cedez, să mă autoeduc.
Există tentaţia uneori, de a eluda, de a arde nişte etape şi nu trebuie. Nu scriu cu prescurtări nici măcar o scrisoare medicală şi asta e o modalitate de a fi rezistent în lumea de azi. E extraordinară. Te ajută, te împacă sufleteşte ca să fii mulţumit că ai făcut ceea ce trebuie. Atunci eşti liniştit, te duci acasă liniştit, mănânci liniştit, dormi liniştit, iar inima ta va funcţiona aşa cum trebuie.