Reconstrucția mamară cu implant, operație gratuită decontată de stat

În anul 2014, Ministerul Sănătății a lansat în cadrul Programului Național de Oncologie Subprogramul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice prin endoprotezare, fiind o mână de ajutor întinsă pentru femeile ce au suferit o intervenție de mastectomie, deoarece intervenția de reconstrucție mamară este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, inclusiv implanturile mamare necesare pentru reconstrucţie. Cu toate acestea, din lipsă de informare sau reticență, numărul pacientelor ce ajung să beneficieze de o astfel de intervenție este mai mic comparativ cu numărul estimat de paciente pentru care este alocată finanțare. Subprogramul este derulat la nivel național în 19 unități medicale, Spitalul Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș fiind unul dintre spitalele unde se realizează acest gen de intervenții. Anual, aici sunt efectuate în medie doar cinci-șase intervenții, puține comparativ cu numărul de paciente ce beneficiază de o intervenție de mastectomie. În acest an, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș șase paciente au beneficiat de implanturi mamare în cadrul Subprogramului. Despre derularea acestui Subprogram, dar și ce informații ar trebui să dețină o pacientă pentru a se adresa unui consult de chirurgie plastică în vederea unei intervenții de reconstrucție mamară a oferit Dr. Emil Senin Negovan, medic primar chirurgie plastică și reparatorie, chirurgie estetică, din cadrul Compartimentului de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Arși a Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș.

Sub programul național de reconstrucție mamară a venit ca o mână de ajutor pentru femeile care au suferit o mastectomie. Spitalul Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș este inclus în cadrul acestui Subprogram. În ce măsură este accesat acest subprogram de către femeile care au suferit o astfel de intervenție?

Dr. Emil Senin Negovan – Acest Program a început din anul 2014. Cred că avem o medie de undeva cinci-șase cazuri pe an. Eu consider că sunt destul de puține cazuri. Sigur că sunt mai multe femei operate cu mastectomie în cele patru clinici de chirurgie generală din oraș, dar bănuiala mea este că nu au suficiente informații, nu știu că este disponibil acest program și că pot beneficia de el în mod absolut gratuit. Din anul 2014 inclusiv implanturile mamare sunt acoperite de asigurarea de sănătate. Înainte aici era problema, prin asigurarea de sănătate erau acoperite doar operațiile de reconstrucție mamară, implanturile mamare însă trebuiau cumpărate. Din anul 2014 sunt și acestea primite gratuit.

Capacitatea de rezolvare a cazurilor ar fi mai mare, sunt fonduri suficiente?

- Articolul continua mai jos-

Dr. Emil Senin Negovan – Da, primim mai mulți bani decât folosim în acest moment. Poate și dacă am ajunge la limita de a folosi toți banii, probabil că am primi și mai mulți bani în anii următori, Bani sunt, dar nu avem suficiente paciente pentru a fi folosiți toți.

Considerați că numărul redus de paciente ce se adresează pentru o astfel de intervenție se datorează și reticenței din partea femeilor, nu doar a lipsei de informare?

Cred că reticența ține mai degrabă de lipsa de informație. Ele nu știu că pot beneficia de această reconstrucție și probabil că nu au nici această informație că se poate face, că există posibilitatea de a face reconstrucția.

Această informație ar trebui să vină din partea personalului medical, al chirurgului, al medicului de familie?

Dr. Emil Senin Negovan – Da, teoretic toată ar trebui să fie informată: medicul de familie, chirurgul, medicul oncolog.

Ce vârstă au pacientele care se adresează pentru intervenția de reconstrucție mamară?

- Articolul continua mai jos-

Dr. Emil Senin Negovan – Vârsta este influențată de momentul la care se face mastectomia. Ultima pacientă pe care am operat-o cred că a fost cea mai tânără, avea 36 de ani, dar am avut și paciente cu vârste de 60-62 de ani. Putem face intervenția  la orice vârstă.

Este nevoie ca starea generală a pacientei să fie bună pentru a putea face anestezia și operația și să avem acordul medicului oncolog că din punctul lui de vedere este totul în regulă.

Există și contraindicații?

Dr. Emil Senin Negovan – Da, dacă facem reconstrucția la distanță după mastectomie atunci când protocolul oncologic impune tratament, mai ales radioterapia. Aceasta ne limitează, trebuie să lăsăm să treacă șase luni de la momentul terminării radioterapiei. Sunt și alte boli care ar putea afecta starea generală a pacientei și care ne împiedică să facem astfel de operații.

Care sunt aceste afecțiuni care contraindică efectuarea unei astfel de intervenții?

Dr. Emil Senin Negovan  – De exemplu un alt cancer, care nu este cancerul de sân, boli cardiace grave. Cine ajunge la operație de mastectomie înseamnă că starea de sănătate este suficient de bună ca să suporte această operație și asta înseamnă că și noi ne putem face treaba.

-Articolul continua mai jos-

Se poate face această intervenție de reconstrucție imediat după intervenția chirurgicală de mastectomie sau trebuie să treacă un anumit timp?

Dr. Emil Senin Negovan – Sunt și cazuri în care se poate face reconstrucția în aceeași operație cu mastectomia. Aici totul ține de oncolog, să avem o biopsie luată în care să avem un diagnostic care să permite reconstrucția în sensul că acel diagnostic nu impune să se facă radioterapie după operația de mastectomie. Radioterapia este o sursă de mari complicații pentru operația de reconstrucție.

Ce alternative au aceste femei în cadrul subprogramului? Pentru ce proceduri se poate opta?  Se pot reconstitui ambii sâni?

Dr. Emil Senin Negovan – Da, se poate reconstitui un sân sau amândoi sânii. Și ultima intervenție a fost mastectomie pe ambii sâni și reconstrucție imediată pe amândoi sâni (n.red.- Intervenţia a durat aproximativ cinci ore și a fost realizată unei paciente de 36 de ani din judeţul Mureş, bolnavă de cancer mamar). A fost cazul cel mai fericit, s-a putut reconstitui imediat. A făcut chirurgul mastectomia, și-a terminat treaba, a plecat, am venit eu și am pus implantul. A fost un caz fericit pentru că s-a putut face reconstrucția cu implanturi. Este cea mai simplă reconstrucție. Acest tip de reconstrucție se poate face și la distanță după o jumătate de an, un an, dacă a fost necesară radioterapia.

Uneori, mai ales când se face la distanță de la mastectomie nu avem suficientă piele pe torace, pe sânul respectiv și aici avem două variante, se poate lucra doar cu implanturi, este un implant numit expander tisular, un fel de balonaș care se introduce sub piele, se umflă cam în trei luni, se mai stă încă o lună, două, cel puțin, și în final, în a doua operație, se pune implantul  definitiv. Se poate sări peste această etapă, dar se face o operație puțin mai complicată în care se recoltează de pe spate un mușchi și piele care se pun în față, se pune implantul și se acoperă cu acest mușchi și pielea care acoperă mușchiul respectiv. Este o operație mai complicată, durează în jur de 3-4 ore și în plus aduce o cicatrice suplimentară pe spate, mai greu de acceptat de către pacientă, dar folosim la nevoie și această metodă. În general se folosește la reconstrucția tardivă, cea care se face la un anumit interval de timp după mastectomie, în special după ce s-a făcut și radioterapie și nu mai avem suficientă piele la nivelul sânului.

Se poate face doar cu implanturi, cu implant și țesut și se mai poate face doar cu țesut, în acest caz, de obicei, se folosește burta pacientei, se taie o porțiune de pe pielea și din grăsimea de pe burta pacientei și se poate transfera fie așa numitul transfer liber microchirurgical, aici operația este destul de complexă și la noi nu se face deoarece cere un antrenament special, ca să spun așa, sau sub formă de lambou pediculat, se ia această insulă de piele și grăsime, folosesc un transportor, un mușchi de pe abdomen ca să fie adus pentru reconstrucția sânului, este iarăși puțin grevată de anumite complicații.

Trebuie să înțeleagă pacientele că rezultatul depinde de mai multe aspecte, rareori iese un sân care să fie acceptabil din punct de vedere estetic. Se întâmplă, destul de frecvent, să mai fie nevoie de operații reconstructive care să mai ajute să îmbunătățim aspectul sânului. Trebuie luat în considerare și faptul că la multe mastectomii se scoate areola și mamelonul și atunci după reconstrucția de sân într-o etapă nouă trebuie reconstruit mamelonul și încă într-o etapă se face, de obicei, un tatuaj care să dea un pic de culoare mamelonului și areolei. Sunt anumite etape care trebuie parcurse pentru a ajunge la un sân care să arate cât mai bine din punct de vedere estetic.

În medie, cât timp durează până ce se ajunge la un astfel de sân?

Dr. Emil Senin Negovan – Avem intervale minime de timp care trebuie păstrate, respectate. Cam trei luni, între etape. De la momentul recosntrucției de sân trebuie așteptat cam trei luni pentru mamelon.

Dar recuperarea după o asemenea intervenție cât timp durează? Este nevoie de o monitorizare îndelungată?

Dr. Emil Senin Negovan – Monitorizarea se face de câtre oncolog. Un cancer mamar este în continuare monitorizat de oncolog. Când se face reconstrucție mamară se fac și controale la chirurgie plastică, dar, în general, după reconstrucție mamară evoluția este rapidă. La noi controalele se fac o dată pe an, mai mult de siguranță din punct de vedere al implanturilor. Implanturile la momentul actual sunt foarte moderne, extrem de rar dau complicații, conțin silicon medical care nu dă reacții.

Cât de importantă este echipa în care se lucrează alături de chirurgul care realizează și mastectomia?

Dr. Emil Senin Negovan  – Și ultima intervenție a fost un caz, să spunem așa, făcut ca la carte, biopsie făcută înainte de operație ca să avem un diagnostic histopatologic, pe baza acelui diagnostic histopatologic s-a făcut o chimioterapie preoperatorie, s-a impus mastectomia bilaterală, oncologul mi-a dat acordul că putem face reconstrucția mamară la același moment, chirurgul a tăiat foarte frumos și mi-a lăsat material să pot face reconstrucția mamară. A fost un caz fericit la care am colaborat foarte bine.

Ce mesaj aveți pentru femeile care au suferit o mastectomie?

Dr. Emil Senin Negovan – După ce au ascăpat de pericolul unui cancer mamar o parte dintre femei nu mai doresc încă o intervenție sau chiar două de reconstrucția sânului. Dar cine crede că are suficient curaj, măcar să vină la o consultație, să afle despre ce este vorba, de ce poate beneficia.

Pentru consult este nevoie de card de sănătate și biletul de trimitere de la medicul de familie către chirurgie plastică.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari