Medicina de performanță din perspectiva unui medic clujean

Medicina de performanță se atinge prin voință, timp, studiu, muncă, dar și viziune, căci fiecare caz medical trebuie gândit, este de părere doctorul Marius Stanca, medic primar în chirurgie generală, titular la Clinica Chirurgie III – Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Prof. Dr. „Octavian Fodor” din Cluj-Napoca și cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. Potrivit acestuia, studenții ar trebui să își aleagă cu grijă specialitatea pe care vor să o facă, iar rezidenții trebuie să accepte unele reguli impuse.

Care este calea spre medicina de performanță?

În profesia de medic studiul nu se încheie niciodată; totuși, pentru a practica medicina de performanță sunt necesare unele ‚sacrificii’ suplimentare.

„În primul rând trebuie să îți dorești și, odată ce îți dorești, trebuie să fii conștient că este foarte mult de lucru! O mulțime de timp este, nu neapărat sacrificat pentru că, în fond, este câștigul tău, dar, timp dedicat studiului! Oricum, la noi, studiul nu se termină niciodată, deci este vorba de mult studiu și mult timp liber sacrificat pentru medicină. E un sacrificiu într-adevăr, pe care trebuie să îl faci dacă vrei să ajungi și să practici medicina de performanță.

Apoi trebuie să ai, cât de cât, o viziune, un plan a ceea ce urmează să faci! Dacă stai să aștepți să se întâmple ceva, te apuci să înveți, să citești, dar nu te gândești unde vrei să ajungi exact, e foarte greu și probabil că totul ține puțin și de noroc… Și poți să ai norocul să ajungi într-un centru bun. Încă sistemul nostru de rezidențiat nu e cel mai fericit pentru că în facultate, începi să îți acumulezi cunoștințele, dar pe specialitate în rezidențiat le fixezi și le dobândești pe toate și atunci dacă nu ai norocul să îți faci rezidențiatul într-o clinică de top, s-ar putea să nu ai acces la clinica aceea, mobilitatea rezidențiatelor este încă foarte mică, este legată de unde se repartizează către Direcția de sănătate și mobilitatea este încă redusă.

- Articolul continua mai jos-

Nu poți foarte ușor să schimbi centrul de pregătire, au des probleme pe acest aspect și atunci dacă ai noroc să nimerești din prima într-un centru foarte bun, ai un avantaj față de restul”, a declarat doctorul  Marius Stanca.

Sfaturi pentru studenți și rezidenți

Doctorul clujean le oferă câteva sfaturi studenților și rezidenților; astfel, studenții ar trebui să își aleagă cu grijă specialitatea pe care vor să o facă.

„Dacă sunt studenți le spun să își aleagă cu grijă specialitatea pe care vor să o facă! În primul rând, trebuie să le placă, în al doilea rând, trebuie să știe cu ce vor avea de a face. Nu le recomand niciunuia să facă chirurgia doar pentru că eu sunt chirurg și mie îmi place chirurgia! Fiecare specialitate are particularitățile și frumusețea ei. Îi întreb, de multe ori, „care considerați că este cel mai important medic?” Ei spun: „neurochirurgul, cardiologul, se gândesc la diferite specialități” și le spun „dacă tu ai o bubă, nu dermatologul e cel mai important pentru tine?” Cel mai important medic este cel de care ai nevoie; nu e în funcție de complexitatea specialității și trebuie să se gândească la acest lucru”, explică Marius Stanca.

Potrivit medicului, rezidenții trebuie să înțeleagă scopul unor reguli pe care trebuie să le urmeze.

„Dacă sunt rezidenți, atunci unora trebuie să le atragi atenția: „faci chirurgia, aici e ca în armată, trebuie să te ții de ordinele de sus”; nu e din cauză că șeful ierarhic are azi o toană și îți spune să faci ceva. Nu! Îți spune să faci așa pentru că, urmând un protocol sau guide-line-ul, te ferești de greșeli. Acestea sunt puse la punct de oameni cu multă experiență pentru că, în medicină, oricât ai studia, fără experiență, care vine lucrând, văzând și făcând, nu ieși un medic bun! Ai informații și atât”, a explicat medicul.

Doctorul Marius Stanca reiterează ideea că experiența vine lucrând, văzând și bune și rele.

- Articolul continua mai jos-

„E important ca, uitându-te la un medic, să vezi cum să faci, și la alții cum să nu faci! Important e să înțelegi, să acumulezi acest lucru. Și atunci, uneori trebuie să le aduci aminte cum să procedeze. Și mie mi s-a spus și, poate, uneori, m-a enervat acest lucru, dar vine un moment în care îți dai seama că nu știi și cineva mi-a spus cum să abordez problema. Mi se pare că este o datorie! Când ai pe cineva pe care îl înveți, să o faci, să nu îl lași!

Îmi aduc aminte de cineva cu care începusem cariera, eram rezident și care mă întreba „te-ai prins ce am făcut eu aici?” Mi se părea  o crimă pentru că nu trebuia să mă prind ce era colo, trebuia să mi se spună acest lucru. Și, când am început partea universitară, mă gândeam că nu știu să explic nimănui nimic, voi fi un cadru didactic oribil și mi-am dat seama că trebuie să fac un efort pentru că eu întotdeauna când încercam să explic ceva cuiva, începeam să mă pierd în detalii și nu reușeam să mă adun. Și atunci m-am gândit ce ar trebui să fac și mi-am dat seama că e ușor! Știu ce mi-a lipsit mie ca student, exact asta trebuie să le dau studenților și am o relație foarte bună, am reușit să nu mă mai pierd în detalii, știu ce așteaptă și nu primesc și atunci procesul de învățare e mult mai ușor pentru ei pentru că îl fac cu plăcere.

Studentul român încă nu e pus să gândească; sistemul acesta de memorare și de examene, cel puțin la noi, la UMF Cluj, încep să se schimbe puțin lucrurile, cel puțin la anul IV, examenul de chirurgie se va standardiza. Va fi puțin mai complex, la început va fi mai greu pentru toată lumea, dar pare că merge într-acolo încât să vezi că acel student gândește , nu a memorat o listă cu semne sau cu operațiuni, ci gândește! E foarte important în medicină să gândești cazul! Se dezvoltă tot felul de algoritmi informatici pentru a se pune un diagnostic, da, te poate ajuta, dar fiecare caz trebuie gândit, trebuie să ții cont de toate informațiile și asta îți aduce experiența, să poți gândi un caz, să ții cont de toate lucrurile”, a conchis doctorul Marius Stanca.

Citește și Doctor Marius Stanca, despre profesie, carieră și alegeri potrivite

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari