Ce sunt ticurile. Cauze, tratament, tipuri de ticuri

Ce sunt ticurile? Ticurile sunt mișcări repetitive, rapide și dificil de controlat, care apar în mod spontan, cel mai adesea în copilărie sau constau în sunete repetate în mod obsesiv. Ocazional sunt întâlnite și la adult, însă de cele mai multe ori sunt trecute cu vederea, întrucât nu sunt dureroase și interferează într-o mică măsură (de cele mai multe ori) cu activitățile de zi cu zi. Pot fi însoțite de disconfortul conferit de caracterul lor repetitiv, dar inconvenientul menționat este unul neglijabil în majoritatea cazurilor.

Cate tipuri de ticuri exista?

Ticuri simple ce implică o singură grupă musculară

• motorii: clătinatul capului, clipitul des, tresăririle la nivelul gâtului, datul din umeri sau grimasele
• vocale: tușitul, “dresul” vocii

Ticuri complexe ce implică mai multe grupe musculare

• motorii: gesturi de autovătămare, săritul sau rotitul în timpul mersului
• vocale: repetarea unui grup de cuvinte în afara oricărui context sau reproducerea în mod constant a ceea ce spune interlocutorul

Ticurile apar în mod spontan și sunt asociate adesea cu stresul, anxietatea, oboseala, stări de entuziasm sau fericire. Adesea ele încep cu o senzație supărătoare la nivelul corpului, ce dispare odată cu manifestarea ticului. Trebuie menționat totuși faptul că persoana în cauză tinde să suprime gestul, ceea ce poate rezulta într-o exacerbare a acestuia în situația în care i se acordă prea multă atenție.

- Articolul continua mai jos-

Când este cazul să consultăm un doctor?

De cele mai multe ori, ticurile dispar la fel de repede cum au apărut, însă dacă vă îngrijorează ticurile copilului dumneavoastră, sau simțiți nevoia unei opinii medicale, vă sfătuim să nu ezitați în a consulta un specialist. Vizita la medic este cu atât mai importantă cu cât ticurile:

• apar la intervale regulate de timp sau își modifică caracterul, căpătând amploare
• se transformă într-o sursă de stres emoțional
• devin motivul izolării sociale sau creează probleme de integrare socială
• provoacă răni în mod accidental
• produc schimbări în desfășurarea activităților zilnice

Ticurile pot fi diagnosticate cu ușurință pe baza unei scurte descrieri, sau cel mai indicat, în momentul întâlnirii cu medicul.

Ticurile necesită tratament?

În majoritatea cazurilor tratamentul nu este necesar, fiind mult mai indicat ca persoana care a dezvoltat ticul să facă o posibilă asociere între apariția acestuia și existența unui factor declanșator, pentru limitarea sau eliminarea expunerii. Însă pentru situațiile care necesită abordare terapeutică, există câteva opțiuni, precum:

• terapia de inversare a obiceiurilor (implică adoptarea unei mișcări voluntare care să înlocuiască ticul)
• expunerea cu prevenire a răspunsului (presupune obișnuirea cu senzația neplăcută simțită înaintea ticului, pentru a preîntâmpina instalarea lui)

Aceste tehnici pot fi învățate în decursul a câtorva ședințe de psihoterapie, însă pentru ca ele să dea rezultate bune este importantă practicarea lor și după încheierea tratamentului.
Există de asemenea și medicamente ce pot fi prescrise pentru a completa terapia de bază, sau sunt folosite în cazul în care metodele terapeutice nu au reușit să corecteze ticul.

Cele mai folosite medicamente în tratamenul ticurilor sunt neurolepticele, sau antipsihoticele, acestea influențând răspunsul creierului la semnalele chimice ce controlează mișcările corpului. Însă există și efecte adverse ale administrării acestora, cele mai comune fiind:

• vedere încețoșată
• luarea în greutate
• constipație
• senzația de gură uscată

Alte medicamente ce sunt folosite pentru reducerea ticurilor și tratamentul tulburărilor asociate:

• clonidin – folosit în egală măsură pentru pentru ticuri și corectarea tulburării deficitului de atenție(ADHD)
• clonazepam – utilizat în reducerea severității ticurilor pentru efectul de alterare a modului în care anumiți mediatori chimici acționează asupra creierului
• tetrabenazina – medicament folosit pentru ticurile ce implică mișcări rapide și repetitive, precum cele din boala Huntington
• injecțiile cu toxină botulinică – folosite pentru relaxarea unei grupe musculare, deși efectele durează cel mult trei luni

Oricare dintre aceste medicamente trebuie luat sub supraveghere medicală și numai în urma unui diagnostic, întrucât ele pot fi însoțite de efecte adverse.
Intervenția chirurgicală constituie o opțiune de tratament în cazurile severe de sindrom Tourette, aceasta constând în plasarea unuia sau mai multor electrozi în acele zone din creier asociate cu ticurile.

Prin intermediul unui generator implantat în zona pieptului sunt trimise semnale electrice către scoarța cerebrală, cu scopul modulării mișcărilor involuntare ce stau la baza ticurilor. Intervenția este însă una riscantă, de aceea este luată în calcul numai în situații excepționale, după ce alte metode de tratament au eșuat.

Cât timp se manifestă un tic?

Nu există un tipar care să permită aprecierea duratei de desfășurare a acestor deprinderi, însă este cunoscut faptul că ele pot dura de la perioade de cateva zile până la câțiva ani. În cazul în care ticul nu dispare după un an, se poate confirma prezența unei tulburări motorii cronice. Băieții sunt mai des afectați decât fetele, iar perioada de dezvoltare în care este cel mai probabil ca un tic să apară este undeva în jurul vârstei de 8 ani, ele ameliorându-se odată cu debutul adolescenței.

Care sunt cauzele apariției ticurilor?

Deși nu s-a stabilit o cauză certă de apariție a acestora, ticurile par a fi asociate cu tulburarea de deficit de atenție și cea obsesiv compulsivă. De asemenea, s-a remarcat declanșarea ticurilor în urma consumului unor anumite substanțe precum amfetamina sau cocaina.

Cum ne putem ajuta singuri să depășim un tic?

• practicarea unui sport sau a oricărei activități în care ne implicăm cu drag și care ne binedispune
• încercarea de a evita să acordăm prea multă atenție ticului unui copil, în caz contrar putem înrăutăți evoluția sau durata acestuia
• nu semnalăm niciodată dispariția unui tic la un copil (poate declanșa reapariția acestuia)
• reducerea gradului de oboseală prin respectarea unui orar de somn cu un număr corespunzător de ore în care organismul să se odihnească
• înțelegerea faptului că situația cu care ne confruntăm este una relativ comună și nu produce consecințe pe termen lung; dacă vorbim despre un copil ce manifestă un tic, este important să discutăm cu el pentru a-l ajuta să înțeleagă faptul că nu are motive să se simtă stânjenit și că ceea ce se întâmplă cu el face parte din sfera normalului.

Autor: Ioana Babliuc