Auzim adesea despre persoane care suferă de boala de reflux gastro-esofagian şi totuşi nu stim de ce apare, cum se manifestă şi care sunt simptomele.
În primul rând, în termeni medicali, refluxul gastro-esofagian este un proces normal, fiziologic care constă în deplasarea retrogradă, fară efort, a conţinutul gastric către esofag.
Refluxul gastroesofagian apare de mai multe ori pe zi, în special dupa mese voluminoase, fară să producă simptome sau leziuni ale mucoasei esofagiene.
Boala de reflux gastroesofagian apare când cantitatea de conţinut gastric care refluează în esofag este peste limitele normale, determinâd apariţia simptomelor. Adesea, aceasta patologie se poate asocia cu leziuni esofagiene
(ex. Esofagita-complicație a bolii de reflux gastro-esofagian).
Cauza debutului bolii de reflux gastro-esofagian este multifactorială, factorii incriminați fiind:
a) incompetența mecanismelor de barieră antireflux (sfincterul esofagian inferior, unghiul Hiss, pliurile mucoasei gastrice)
b) clearance-ul acid al esofagului
c) întârzierea evacuării gastrice
d) conținutul refluxului
e) scăderea capacității de apărare a mucoasei esofagiene
FACTORII DE RISC AI APARIȚIEI REFLUXULUI:
Factorii de risc incriminați în patologia esofagitei de reflux pot fi endogeni și exogeni.
Factorii ENDOGENI:
- hernia hiatală
- obezitatea
- stomacul operat
- diabetul zaharat
- distrofia musculară
- graviditatea
Factorii EXOGENI:
- consmun excesiv de grăsimi
- consumul de suc de citrice
- mâncăruri condimentate excesiv
- consumul de ciocolată
- alcoolul
- fumatul
- unele medicamente
TABLOUL CLINIC al bolii de refulx gastro-esofagian:
Simptomele sunt polimorfe, variante și le putem clasifica în mai multe clase:
A) Boala de reflux gastro-esofagian – Simptome TIPICE: senzația de arsură retrosternală (pirozisul)
Apare ca urmare a acțiunii iritante a conținutului refluat din stomac în esofag asupra mucoasei esofagiene, care apare frecvent după masă dacă ne așezăm pe spate sau ne aplecam brusc. Simptomatologia se ameliorează la administrarea de antiacide sau antisecretorii.
- regurgitarea conținutului alimentar gastric până la nivelul cavității bucale este insoțit de o senzație de acru/amar
- disfagia-ca urmare a unei stenoze esofagiene sau a unei tulburări motorii
- eructația, greața, vărsăturile-semne de întârziere în evacuarea gastrică
B) Boala de reflux gastro-esofagian – Simptome ATIPICE:
- simptome din sfera ORL: arsuri bucale, gingivită, faringită, laringită, laringospasm, otită medie;
- menifestări pulmonare: astm bronșic, tuse cronică, fibroză pulmonară;
- durere toracică non-cardiacă:
- presiune toracică;
- imită angina pectorală-se va face un EKG pentru diferențierea durerii;
- iradirere în spațiul interscapular.
C) Simptome datorate complicațiilor care apar doar în prezența ulcerului esofagian, stenozei pilorice și cancerului esofagian.
- disfagia
- hemoragia digestivă superioară
- anemia
- durerea retrosternală
TRATAMENTUL are ca și obiective:
- dispariția simptomatologiei de reflux
- vindecarea leziunilor morfologice
- prevenirea complicațiilor
- prevenirea recurențelor
- prevenirea intervențiilor chirurgicale
Tratamentul presupune atat un regim alimentar cât și un tratament medicamentos pentru obținerea unor rezultate mai bune și de durată.
Regimul alimentar recomandat în boala de reflux gastro-esofagian presupune evitarea grasimilor în exces, a alimentelor cu pH ridicat, de exemplu evitarea sucului de roșii, băuturilor carbogazoase și de asemenea, pacientul este sfătuit să manance mai des (4/5 mese pe zi și fracționate), iar ultima masă să fie cu 4 ore înainte de culcare pentru a evita prezența refluxului pe timp de noapte. De asemenea, pacientului îi este recoamndat să își incline patul la 15 grade (poziție antireflux), să renunțe la fumat și să reducă consumul de cafea.
Tratamentul medicamentos este o terapie combinată de antisecretorii, antiacide și medicamente prokinetice care favorizează reducerea simptomatologiei.
Medicația antiacidă are ca scop ameliorarea simptomatologiei prin neutralizarea sucului digestiv, cea antisecretorie favorizeaza reducerea cantității de acid secretat de catre stomac, iar prokineticele favorizează evacuarea gastrică, motilitatea tractului gastro-intestinal precum și tonicitatea sfincterului esofagian inferior, cu rol important în reflux.
Autor: Racu Adelina