Andreea Spoială este medicul care a obținut cel mai mare punctaj la examenul de intrare în rezidențiat din acest an, respectiv 942 de puncte.
Andreea are 25 de ani, este originară din Oradea, iar anul acesta a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
În urma rezultatului impresionant de la examen, aceasta a ales pentru rezidențiat specializarea Anatomie Patologică, iar din luna ianuarie, își va începe activitatea în cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.
Andreea se descrie ca fiind o persoană ambițioasă și puțin timidă, care în urma unor probleme de sănătate din copilărie, a devenit mult mai curioasă referitor la corpul uman și la medicină.
În timpul liber gătește, pictează, petrece timp cu prietenii, fără să își neglijeze, după cum bine se poate observa, studiile și cariera.
Ea a fost de acord să acorde un interviu pentru Ziar Medical, pentru a ne împărtăși gândurile referitoare la experiența acestui examen, făcându-ne cunoscute, totodată, și planurile sale de viitor.
Felicitări pentru rezultatul obținut la concurs! Spune-ne, te rog, cum a apărut pasiunea pentru medicină și care a fost momentul în care ai decis că acesta este drumul tău?
Sincer, cred că dintotdeauna am avut o pasiune pentru medicină. Când eram foarte mică mi-am dorit inițial să fiu medic veterinar, apoi la 8 ani am avut niște probleme de sănătate pentru care am fost internată în spital și de atunci am început să fiu mai curioasă despre corpul uman și medicină.
Țin minte că le ceream părinților de Crăciun atlase de medicină pentru copii. Atunci cred că a fost momentul în care am decis că asta e ceea ce voi face, nu am mai considerat nicio altă carieră pe parcursul școlii.
Cum te simți știind că deții cel mai mare punctaj din țară la concursul de intrare în rezidențiat?
Mă bucur extrem de mult pentru acest rezultat. Am muncit foarte mult și sunt fericită că am reușit să dau totul. Sunt foarte recunoscătoare părinților și prietenilor pentru că m-au susținut anul acesta, fără sprijinul lor nu aș fi reușit.
„ A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut până acum.”
Cum ai primit vestea rezultatului la examen?
Am primit rezultatul la scurt timp după examen, când s-au scanat lucrările. A fost un moment foarte frumos, colegii m-au îmbrățișat, m-am simțit foarte apreciată. Nu m-am așteptat niciodată că voi lua o notă atât de bună.
Îmi doream un punctaj în jur de 900 pentru că am muncit foarte mult, dar am vrut să fiu pregătită psihic și în caz că se întâmplă ceva și nu reușesc să iau atât.
Cum a fost pentru tine experiența examenului? Ne poți da mai multe detalii despre ce a însemnat procesul de pregătire?
Am început să învăț pentru examen la începutul anului 6 și am împărțit materia astfel încât să fac zilnic 5-10 pagini, pentru a avea timp și pentru alte activități.
Am încercat să trec prin materie de cât mai multe ori pentru a o fixa cât mai bine, am folosit mai multe metode de învățare (desene, scheme, rezumate) și am făcut grile și simulări de pe diferite platforme.
A fost un proces greu, pot să spun că a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut până acum, dar m-a ajutat faptul că am început din timp și că am făcut câte puțin în fiecare zi. La examen am avut emoții, nu cred că se poate să nu ai, dar am reușit să le canalizez așa încât să mă pot concentra.
„Întrebările ar trebui să se axeze cât mai mult pe judecata clinică și mai puțin pe detalii ce implică procente.”
Ce anume din materia pentru examen ți s-a părut cel mai dificil de reținut?
Materia mi s-a părut dificilă în ansamblu, pentru că e toată medicina la un loc, de aceea eu cred că nimeni nu ar trebui să se simtă prost dacă nu reține după o singură citire. Fiecare carte din cele 3 e scrisă în alt stil și e un proces până te adaptezi cu aceste stiluri diferite.
La început pare că nu vei reuși niciodată să înțelegi și să reții, dar se poate. Capitolele care mi s-au părut cele mai dificile sunt cele de HIV, sepsis, echilibru hidroelectrolitic și ortopedie.
Ce îmbunătățiri ai aduce acestui concurs, dacă ai putea?
În primul rând, cred că ar fi necesară o metodă electronică de completare a bulinelor. Din cele 4 ore alocate concursului, cel puțin o oră este pierdută cu desenatul bulinelor pe foaia de concurs. Fiind multe, se poate greși la transcrierea lor.
Există platforme de simulări pe internet care folosesc foi electronice de completare a bulinelor, unde se poate și modifica răspunsul în cazul în care e trecut greșit, cu calcularea punctajului imediat după încheierea examenului, astfel încât să nu se mai aștepte si după examen pentru scanarea lucrărilor.
Cred că s-ar putea achiziționa niște tablete cu acest soft și ar face tot procesul mai eficient. Întrebările ar trebui să se axeze cât mai mult pe judecata clinică și mai puțin pe detalii ce implică procente, acele procente pot varia între diferite cărți și nu arată cunoștințele medicale neapărat.
„Am trăit unele din cele mai frumoase momente din viața mea, anul acesta.”
S-a ridicat Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca la așteptările tale?
Cerințele pentru examene au fost foarte înalte, la fiecare materie am avut mult de învățat, iar asta m-a ajutat în pregătirea pentru rezidențiat, dat fiind faptul că majoritatea aspectelor le discutasem sub o anumită formă și la facultate. Am avut norocul să cunosc medici foarte implicați și de nota 10. Per total, anii de facultate au fost foarte frumoși.
Cine ți-a fost alături în tot acest proces? Ai vreun profesor sau un mentor care te-a motivat și susținut?
Foarte multe persoane dragi mi-au fost alături în perioada aceasta. Părinții mei m-au susținut enorm din toate punctele de vedere. Împreună cu prietenul meu, colegii și prietenii am trăit unele din cele mai frumoase momente din viața mea, anul acesta.
Un profesor căruia îi sunt foarte recunoscătoare este coordonatorul meu pentru lucrarea de licență care m-a ajutat ori de câte ori am avut nevoie.
„Mi-aș dori foarte mult să rămân în țară.”
Fiind prima din țară la acest concurs, nu ai avut nici o emoție în privința alegerii specializării. Cum ai făcut alegerea spre Anatomia Patologică?
Am ales Anatomia Patologică după mulți ani în care am încercat să mă cunosc, să descopăr ce îmi place și la ce m-aș pricepe cel mai bine. În facultate, cel mai mult mi-au placut materiile preclinice, anatomia, histologia. Îmi place să studiez diferite aspecte în detaliu și să învăț cât mai multe despre corpul uman.
Cum Anatomia Patologică analizează probe de țesut și organe din întreg organismul pentru a diagnostica boli, aceasta cred că mi se potrivește cel mai bine și așa pot da maximul astfel încât pacienții să beneficieze de pe urma muncii mele.
„Oportunitățile de angajare pentru medicii tineri în țară sunt mai mici decât ar crede lumea”
Care sunt planurile tale de viitor? Îți dorești să rămâi în țară sau te reorientezi spre o carieră în străinătate?
Mi-aș dori foarte mult să rămân în țară, am observat că pacienții așteaptă în general foarte mult pentru rezultatul unui examen histopatologic și mi-aș dori să se îmbunătățească această problemă. Sunt deschisă și să fac stagii de pregătire în străinătate.
Există această tendință a medicilor foarte buni, de a pleca din România. Care consideri că sunt principalele motive pentru care se întâmplă acest lucru și cum ai luat decizia de a rămâne în țară?
E o problemă complexă. Oportunitățile de angajare pentru medicii tineri în țară sunt mai mici decât ar crede lumea, de aceea foarte mulți încep al doilea rezidențiat până își găsesc un loc de muncă. Înafară de centrele universitare, în alte spitale s-ar putea să nu existe suficiente dotări și atunci medicii se simt neputincioși.
Unii aleg să se pregătească foarte bine în străinătate și apoi revin să aplice aici ce au învățat. Alții poate pleacă permanent pentru că se simt mult mai apreciați și au mai multe oportunități să se dezvolte în străinătate. Toate sunt motive pertinente din punctul meu de vedere. Eu, personal, aș vrea să rămân pentru că am foarte mulți oameni dragi și multe amintiri aici, dar sunt conștientă că s-ar putea să fie greu.
Ți-ar plăcea să urmezi și o carieră universitară?
Da, am descoperit din primii ani de facultate că îmi place să ajut colegi mai mici să învețe diferite lucruri. Mi-ar plăcea foarte mult să lucrez cu studenți.
În încheiere, care este mesajul tău pentru viitorii absolvenți?
Aveți încredere în voi! Totul e posibil dacă muncești câte puțin în fiecare zi pentru acel lucru. Alegeți o specialitate care vă place cu adevărat și care vi se potrivește. Mult succes și vă țin pumnii tuturor!
Citește și „Ce spun studenții despre examenul de intrare în rezidențiat”!