Un vot împotrivă la legea vaccinării după Comisia Juridică a Senatului

În ședința din 11 octombrie a Comisiei Juridice a Senatului României a fost dezbătut proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor, care a primit aviz favorabil cu majoritatea de voturi şi un vot împotrivă, exprimat de senatorul liberal Daniel Fenechiu.

Deşi tema a suscitat vii dezbateri în societatea civilă, mai ales din partea organizaţiilor non-guvernamentale, problema vaccinărilor a ajuns în forul legislativ al României, sub forma Legii vaccinării obligatorii în Comisia Juridică. Aici a întâmpinat o singură opoziţie, venită dion partea senatorului Daniel Fenechiu. Departe de a nu recunoaşte importanţa vaccinurilor pentru sănătatea populaţiei, acesta a luat în considerare, în decizia sa, cazurile nefericite de efecte ireversibile manifestate asupra unor copii. Cu această ocazie a subliniat  necesitatea de a fi respectată opțiunea părinților  şi a se oferi posibilitatea de a se face și o testare prealabilă obligatorie pentru a constata tipul de reacție a organismului la vaccinul respectiv.

Senatorul liberal a făcut referire şi la situaţiile speciale ale declarării stărilor de pandemie, amintind situaţia cu gripa aviară de acum câţiva ani.

 

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari