Transplantul de ficat ar putea fi o șansă pentru băiețelul de 3 ani diagnosticat cu hepatoblastom de gradul 4.
Bogdan este întâiul născut al familie Popa și a fost, până nu demult, vesel și bucuros de „poziția” lui de frate mai mare, pe care o primise ca un dar de la părinți. Părinții lui, Cristian și Sorina-Mihaela Popa, spuneau mereu, celor care îi ascultau, că băiețelul lor și-a luat rolul în serios, „aproape ca un om mare” și se mândreau că pe viitor se vor putea baza pe el. Era copilul perfect. Și… perfect sănătos, credeau ei, până cu puțină vreme în urmă când încrederea lor a fost dată peste cap.
„Fetelor, sunt dărâmată! A căzut cerul pe mine! Băiețelul cel mare, la numai 3 ani, mi-a fost diagnosticat cu o tumoră la ficat!”. Strigătul sfâșietor al mamei s-a transformat într-o tăcere adâncă, la fel de sfâșietoare, când i s-a spus că singura salvare a copilului ar putea fi transplantul de ficat. Boala e galopantă și îi macină trupul.
Transplantul de ficat îl poate salva!
FIȘĂ PERSONALĂ
Nume: POPA
Prenume: BOGDAN-IOAN
Vârsta: 3 ani
Suma estimativă necesară pentru tratament: 100.000 euro
Diagnostic: HEPATOBLASTOM ÎN GRADUL 4 CU METASTAZE LA PLĂMÂNI
Tratament: într-o clinică din Turcia.
Donațiile se pot face pe platforma Asociației Salvează o Inimă, care susține acest caz
Transplantul de ficat e șansa lui Bogdi
A fost considerat un copil cu o sănătate bună, până cu câteva săptămâni în urmă când, după o febră ridicată, i-a fost diagnosticată o infecție urinară. Pediatrul i-a trimis pe părinți să-i facă o ecografie abdominală, care avea să scoată la iveală o problemă mult mai gravă. Diagnosticul de „hepatoblastom în gradul 4 cu metastaze la plamâni” a fost pus la Galați și confirmat la Cluj, cu recomandarea tratamentului chimioterapeutic. Transplantul de ficat este o necesitate și o urgență, în cazul lui.
Deoarece la Cluj nu putea fi operat, părinții au ales să se deplaseze într-un centru medical în care să se poată face tratamentul şi operația deopotrivă. Recomandările cu şansele cele mai mari de tratament au fost către Turcia, iar cazul a fost acceptat de echipa de la American Hospital.
„Diagnosticul a fost confirmat și la Cluj (hepatoblastom cu metastaze pulmonare) cu recomandarea de tratament prin chimioterapie în țara și transplant de ficat în altă țară. Am hotărât să cerem externarea și să ne îndreptăm către un centru de tratament în care să urmăm tratamentul cap-coadă și în care se regăsesc și terapii care la noi încă nu sunt aplicate, în speranța că vom salva ficatul și vom evita îndepărtarea completă. Bogdi vă salută și vă multumește tuturor că îl ajutați să devină sănătos!”, au declarat părinții lui Bogdan.
Biopsia şi investigațiile făcute în Turcia, nu numai că au reconfirmat diagnosticul dar au relevat şi că tumora malignă este de formă agresivă, fapt pentru care s-a decis începerea chimioterapiei imediat. Se încearcă, totuşi, salvarea ficatului, printr-un protocol personalizat pe cazul micuțului pacient. Transplantul de ficat este șansa lui!
Deoarece costurile sunt mari, mult peste puterile şi resursele părinților, orice ajutor este important. Donează și tu sau măcar dă acest articol mai departe, să afle mai mulți!
Urmărește și acest caz: Cancerul „mușcă” iar! Al treilea copil diagnosticat în aceeași familie
Cel mai recent mesaj postat de părinții lui Bogdi, pe pagina lor de facebook:
„Cura 5!
Suntem la tratament, nu au mai putut să pună „fluturaşul” la mână, au încercat de 2 ori, de data asta i l-au pus la picior, Bogdi a fost foarte puternic şi curajos şi nu a mai plans aşa de mult!
Analizele generale sunt bune, în parametri normali, dar de data asta indicele tumoral (AFP) nu a mai scazut aşa de mult, nu atât cât am sperat! Medicii spun că e normal ca de acum să nu mai scadă unități atât de multe, pentru că au rămas celulele mai rezistente şi răspund mai greu la tratament, dar încă sunt optimişti!
E un drum lung, avem de luptat, abia suntem la jumatatea curelor de tratament, după acestea urmează operația şi cel mai probabil, după aceea, alte cure de tratament. Contează foarte mult cum răspunde organismul şi tumora la aceste cure, până acum a mers bine, după ultima Bogdi chiar a luat în greutate şi nu a mai avut alte reacții adverse!
Suntem tineri, aveam vise, aveam planuri, le-am dat pe toate pe unul singur, să ne fie băieții sănătoşi!
Unii poate nu cred povestea noastră, dar e adevărată! Off Doamne, ce aş fi vrut să nu fie!
Vă mulțumim tuturor celor care ne sprijiniți, chiar şi numai cu un mesaj sau o distribuire, să ştiți că primim foarte multă putere astfel, să putem trece de fiecare zi de luptă!”