România nu are capacitatea și instituțiile necesare pentru a avea grijă de pacienții care au nevoie de spitalizare pe o perioadă lungă de timp. În România îngrijirea la domiciliu nu funcționează, în special din lipsă de personal, iar medici sunt nevoiți să țină pacienții în spitale. Subiectul a fost dezbătut la Forumul Serviciilor și Tehnologiilor Medicale.
Laszlo Attila – Suntem obligați să ținem pacienții în spitale pentru că nu avem unde să îi trimitem.
Dacă ne uităm la structura demografică a societății noastre avem 760.000 de persoane trecute de 75 de ani care trăiesc singure în mediul rural. Cel mai probabil la fel este și în mediul urban. Dintre aceștia 76% sunt femei. Ne lipsesc instituții fără de care nu prea putem face față. Suntem obligați să ținem pacienții în spitale pentru că nu avem unde să îi trimitem. După o fractură se pune o proteză, și apoi cinci sau șapte zile ce faci cu pacientul respectiv? Unde îl trimiți? Este în faza de imobilizare. Nu avem astfel de categorii de instituții medicale. Din studiile făcute în județul Cluj, numărul necesar de paturi era între 400 și 600. Trebuie să gestionăm problemă detensionării cu cazurile care necesită tratamente intensive de lungă durată în terapia intensivă a spitalului. Sau ce facem cu acele cazuri când suntem pe ultimii metri de viață, 78% dintre populație stă la bloc, și mai multe generații asistă cum cel care este în vârstă îi părăsește. Sunt nevoiți să asiste la acest fenomen natural pentru noi, dar foarte traumatizant pentru cei care nu au cunoștințe medicale.
Col. dr. Doina Băltaru – Familia nu își poate abandona serviciul și nici nu au cunoștințele necesare să îngrijească un vârstnic.
”Pe de o parte avem o populație îmbătrânită, sunt foarte mulți vârstnici abandonați de familie. Nu sunt atât de mulți cei care nu au copii. Nu cred că sunt singura care s-a întâlnit cu situația în care familia vine și spune că se descurcă, deși omul are aproape 90 de ani, și ei merg să văd ce mai face. Eventual să vadă dacă mai trăiește. Îl aduce în spital și când îi spui că trebuie externat și îngrijit la domiciliu, apare agresivitatea: Și eu ce să fac acum? Unde să îl duc? Păi acasă și ocupă-te de el. Problema este că nici familia nu își poate abandona serviciul și nu au cunoștințele necesare să îngrijească un vârstnic. Noi în momentul acesta suntem incapabili să acordăm aceste servicii și nu are rost să ne mințim și să ne îmbătăm cu apă rece”, trage un semnal de alarmă, col. dr. Doina Băltaru.
În mediul rural cine are grijă să schimbe un pansament, sau să pună o perfuzie?
”În ceea ce privește chirurgia de zi, populația nu se reduce doar la oraș. Încă avem populație în mediul rural. Definiția spitalizării de zi, este îngrijirea de până la 12 ore. În mediul rural cine are grijă să schimbe un pansament, sau să pună o perfuzie? Cât din populația României are capacitatea să facă ale fel ca și afară. Să își plătească hotel sau pensiune lângă spital și să vină zilnic la spital. Probabil la fel ca noi fac și alții pentru că ne pasă de pacienți, îi ținem în acel pat și le dăm drumul acasă după trei zile”, potrivit dr. Băltaru.