Taxă pentru mamele care stau în spital lângă copiii bolnavi

În spitalele din România, mamele sunt nevoite să achite o taxă pentru a putea sta alături de copiii lor bolnavi. Din acești bani, ele ar trebui să primească un pat și mâncare, însă de cele mai multe ori se înghesuie lângă copii și mânăncă mâncare de acasă. Taxa poate ajunge în unele spitale până la 50 de lei.

Un reportaj realizat de Digi24, dezvăluie faptul că în unele spitale, deși se percepe taxă, mamele aduc de acasă inclusiv hârtie igienică sau săpun.

La Iași, taxa percepută este de 25 de lei.

„ În spate este un calcul făcut vis a vis de costul meselor, sunt 3 mese pe zi, un consum mediu în ceea ce privește curentul electric, în ceea ce priveşte detergentul utilizat pentru folosirea aşternutului, consumul apei”, potrivit managerului spitalului,Radu Terinte, potrivit Digi24.

- Articolul continua mai jos-

Astfel de taxe există la Târgu Jiu, unde este 10 lei sau la Timișoara, 20 de lei, dar și în multe alte orașe din țară.

”15 lei/zi la Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului, cu chitanță. Am dormit în pat cu fetița de 9 ani, unul de fier de 80cm lățime. Aceeași situație pentru cele 4 mămici din salon. Doar într-un singur caz, că poate cunoștea pe cineva, o mamică a beneficiat de patul pentru copil”, dezvăluie o mămică.

”Eu am platit 50 lei pe zi,am fost internați la Spitalul de copii din Brașov. Băiețelul meu are 5 ani jumate, mâncarea e vai mama ei, dar nu aceasta este e problema ci faptul că trebuia să stau în pat cu el, având branula la mânuță”, mărturisește o altă mămică.

Asociația Mame pentru Mame a anunțat că va sesiza Avocatul Poporului, considerând că se încalcă drepturile copiilor ale căror mame nu își permit să plătească taxa pentru a fi alături de copiii lor.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari