Spitalele din județul Vâlcea au primit 15 milioane de lei pentru dotarea cu aparatură

Ministerul Sănătăţii a alocat pentru spitalele din județul Vâlcea aproximativ 15 milioane de lei pentru dotarea cu aparatură medicală. Cea mai marre alocare este pentru Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, respectiv șapte milioane de lei.

„În cursul întâlnirii pe care am avut-o marţi, 23 aprilie a.c., cu doamna ministru Sorina Pintea, am avut bucuria să primesc veşti extraordinare pentru sănătatea vâlceană. După ce iniţial, cu ocazia vizitei doamnei ministru la Râmnicu Vâlcea, eram anunţaţi că județul Vâlcea va primi circa 63 miliarde lei vechi pentru dotarea cu aparatură medicală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, de această dată am aflat că, pe lângă faptul că suma promisă inţial SJU Vâlcea a fost suplimentată, la Vâlcea vor mai ajunge fonduri pentru dotarea cu aparatură medicală și a altor spitale din Județul Vâlcea. În total spitalele din județul Vâlcea vor primi 14.761.000 lei (147,61 miliarde lei vechi)”, a precizat preşedintele CJ Vâlcea.

Astfel, din suma totală alocată de Ministerul Sănătăţii, 6.825.000 de lei vor ajunge la Spitalul Judeţean; 2.840.000 de lei, la Spitalul orăşenesc Drăgăşani; 1.725.000 lei la Spitalul orăşenesc Horezu; 2.871.000 la Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” din comuna Mihăeşti şi 500.000 lei, la Spitalul din Brezoi.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari