Românii, restanți la capitolul educație. De multe ori nu știu cum să reacționeze într-o situație critică, se informează de la „doctor Google” și apelează inutil ambulanța

Persoanele cărora li se aplică rapid manevrele de resuscitare în urma unui stop cardio-respirator au cele mai mari șanse de recuperare. De multe ori, însă, nu are cine să le aplice, chiar dacă în jurul persoanei respective se află 15 – 20 de oameni! Apoi, multe persoane se ghidează după informațiile găsite pe internet de la „doctor Google” și nu ale specialiștilor. Un alt aspect destul de grav este faptul că mulți oameni apelează la serviciile de urgență, îngreunând munca departamentului, chiar dacă situația în care se află nu reprezintă un astfel de caz. Iar motivele sunt multiple.

„Dacă nimeni nu face nimic nu mai putem decât să constatăm decesul.”

Una dintre situațiile dificile cu care se confruntă personalul medical de la UPU, dar și paramedicii de la SMURD este faptul că multe dintre persoane nu cunosc manevrele de resuscitare și nu pot interveni pentru a-i ajuta pe cei dragi până la sosirea echipajelor.

Practic, 80% dintre cazurile de stop cardio-respirator se întâmplă acasă, deci dacă învățăm aceste manevre cel mai probabil vom ajuta pe cineva drag. În plus, trebuie reținut faptul că, în lipsa suportului vital de bază, după două minute de la instalarea stopului cardio-respirator, șansele de supraviețuire ale victimei scad cu 10% la fiecare minut, iar după trei minute celulele creierului încep să moară. Astfel, în cazul unui stop cardio-respirator (SCR), suportul vital de bază câștigă minute importante în lupta cu viața, până la sosirea cadrelor medicale specializate. Studiile efectuate au demonstrat că persoanele cărora li se aplică rapid manevrele de resuscitare au cele mai mari șanse de recuperare după instalarea unui SCR. Pe de altă parte, victimele cărora nu li se acordă suportul vital bazal au șanse minime de a supraviețui în urma unui SCR.

„Se întâmplă, nu o dată, să vezi un om căzut pe stradă și în jurul lui 15 – 20 de oameni se uită fără să îl ajute. Am încercat, prin diferite forme, să îi sensibilizăm pe oameni să înțeleagă că e foarte greu să ajungem în cele cinci minute necesare supraviețuirii la caz. Dacă nimeni nu face nimic, în momentul în care ajungem acolo, nu mai putem decât să constatăm decesul. O altă problemă neplăcută ține de atitudinea ocazională, să spunem, a unora dintre pacienți sau aparținători. Adică tu te duci și încerci să faci tot posibilul, iar ei urlă la tine că ai ajuns târziu sau alte asemenea situații”, a precizat dr. Cristian Ursu, medic șef UPU – SMURD Cluj.

- Articolul continua mai jos-

„Oamenii apelează la serviciul UPU pentru o mulțime de cazuri care nu sunt nici pe departe urgențe”

Potrivit acestuia, românii stau destul de prost la capitolul educație și cel mai grav lucru este faptul că oamenii nu știu cum să reacționeze într-o situație critică. Pe de altă parte, măsurile de resuscitare se învață de la nivelul școlar. Normal ar fi ca și în România să se întâmple la fel, cel puțin la nivel liceal! Apoi, mult persoane apelează la informațiile găsite pe internet pentru a se trata.

„Educația medicală funcționează conform celebrului „doctor Google”; oamenii de acolo își iau informația și fac ce scrie acolo. Apoi, avem situația apelatului inutil al ambulanței prin apeluri false. De asemenea, unii oameni sună la ambulanță, apelează la serviciul UPU pentru o mulțime de cazuri care nu sunt nici pe departe urgențe! De la dureri de dinți, la dureri de picioare. Dacă îl întrebi de când are această durere îți răspunde „de când mă știu!” Până la urmă oamenii s-au învățat să vină aici pentru că știu că aici li se face o analiză, un EKG, îi vede cineva, nu au nevoie de programare, stau și așteaptă cu stoicism câte trei – patru ore până le vine rândul, dar măcar au garanția că fac treaba asta. Transportul pe ambulanță e gratuit și atunci au toate facilitățile. Dar, în acest fel, îngreunează munca și, în mod special, acest lucru se vede în prespital pentru că, dacă ai ambulanțele ocupate și, în mod clar, Clujul nu are suficiente ambulanțe pentru ce populație are, riști să nu ajungi la un caz care reprezintă o urgență majoră și este, într-adevăr, grav! Pe de altă parte, nu te criza că ai de așteptat, lasă-mă să îmi fac urgența mai întâi! Foarte mulți consideră că suferința lor e cea mai mare și aceasta este o prioritate”, atrage atenția șeful UPU-SMURD.

„Avem din ce în ce mai mulți pacienți cu infarct, cu AVC-uri sau cancere la vârste tinere”

În anul 2017 la toate subunitățile, echipajele de terapie mobilă din Cluj au avut în jur de 3500 de intervenții, precizează dr. Cristian Ursu, iar UPU a avut 3500 – 4000 de intervenții, la care se adaugă alte câteva mii de intervenții ale celorlalte subunități din județ.

De regulă, cele mai frecvente cazuri sunt accidentele, cazuri de stop cardio-respirator, pacienți inconștienți, insuficiențe respiratorii, pacienți cardiaci sau cazuri de intervenții în loc public. Există însă și alte tipuri de accidente la care intervin salvatorii, precum căderi de la înălțime, electrocutări.

„Există și cazuri deosebite! Până la urmă, fiecare caz este deosebit, dar unele sunt de-a dreptul dramatice! De multe ori ajungi să te întrebi cum anume s-au putut întâmpla?! Sunt unele cazuri, întâmplări stupide, dramatice, care duc la deces. Apoi, stai și te gândești că oamenii suferă și te gândești că nu e drept. Avem din ce în ce mai mulți pacienți cu infarct, cu AVC-uri sau cancere la vârste tinere, la 30 – 40 de ani; omul acela nici nu a apucat să își trăiască viața. Aceste lucruri te marchează, dar trebuie să încerci să te detașezi și să treci mai departe pentru că te așteaptă alți și alți pacienți pe care trebuie să îi preiei, alte cazuri la care trebuie să mergi… Trebuie să te duci mai departe pentru că alții au nevoie de tine!”, a adăugat medicul.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari