Intervenție de replantare a unui braț amputat, la Spitalul Județean Târgu Mureș

O echipă multidisciplinară coordonată de dr. Dorin Dorobanţu, şeful Compartimentului Chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, a realizat o intervenţie de replantare de braţ, unui bărbat de 61 de ani, în urma unui accident prin cădere de la alt nivel, soldat cu amputaţie de braţ drept treimea medie.

„Pacientul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş cu elicopterul SMURD din judeţul Alba, membrul fiind corect conservat. S-au efectuat investigaţii multidisciplinare pentru a se lua corect decizia de replantare sau nu a braţului amputat. S-a întrunit de urgenţă un consiliu medical cu toate specialităţile medicale implicate în rezolvarea cazului şi s-a luat decizia de replantare a braţului la aproximativ 2 ore după prezentarea în cadrul UPU SMURD.

Intervenţia a durat 6 ore şi a fost încheiată cu succes, cu revascularizarea membrului. În acest moment, pacientul este monitorizat şi supravegheat postoperator în cadrul Secţiei Clinice ATI, este stabil hemodinamic şi respirator. De asemenea, va fi supravegheat în continuare de către o echipă complexă de medici pentru monitorizarea evoluţiei. De altfel, această intervenţie de replantare de braţ este cea de-a doua realizată de către o echipă complexă de medici din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, coordonată tot de dr. Dorin Dorobanţu, prima fiind realizată acum 3 ani unui tânăr de 22 de ani”, a anunţat SCJU Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.

La această intervenție au participat Marius Vâlceleanu, medic primar ortoped, Radu Bălău, medic specialist Chirurgie Cardiovasculară, Georgeta Cif, medic specialist chirurgie plastică, Bucur Codrin şi Bianca Grigorescu, medici primari ATI, şi medici rezidenţi din specialităţile chirurgie plastică şi chirurgie cardiovasculară.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari