Prof. Dr. Sorin Man ne-a mărturisit faptul că cea mai comună afecțiune întâlnită în meseria de medic pediatru este de departe răceala sau rinofaringita, cărora mamele îi spun popular „roșu în gât”.
Nu este o afecțiune care trebuie tratată cu antibiotice, de vreme ce 100% din cazuri sunt virale.
Întrebat care este, din punctul lui de vedere, cea mai mare greșeală pe care o fac mamele în momentul în care încearcă să își protejeze copiii, prof. dr. Sorin Man ne-a specificat că nu este neapărat o greșeală, însă există această teamă exagerată de febră și încercare de a trata febra cu orice preț.
Febra este de fapt o reacție de apărare și n-ar trebui inhibată decât dacă produce disconfort copilului și nu mamei.
Dacă febra deranjează copilul atunci se tratează, indiferent de valoarea arătată de termometru.
Faptul că am scăzut temperatura cu un medicament antipiretic, nu înseamnă că boala este mai ușoară. Este aceeași boală, poate chiar mai gravă fiindcă am inhibat o reacție de apărare, dar este aceeași boală fără valoarea pe termometru.
Relația dintre medic pediatru și părinte este esențială. Ca medic trebuie să câștigi încrederea părintelui pentru ca acesta să respecte întocmai indicațiile și recomandările primite. Astfel, cu cât crește nivelul de încredere, cu atât crește receptibilitatea și imediat, aplicarea practică a sfaturilor primite de la specialist.
În ceea ce privește sistemul medical din România, acesta se situează foarte bine comparativ cu alte sisteme de sănătate din Vest.
Acest lucru îl observ prin părinții care au avut contact cu sistemul medical vestic și care nu au fost atât de încântați de accesul la medic sau de unele recomandări primite. De aceea, mulți se reîntorc în România pentru a-și evalua copiii.
Așasar, sistemul medical românesc are multe puncte cu plus, nu așa cum ne-am fi imaginat ințial că sistemul nostru n-ar fi la fel de performant precum cele luate ca reper.
Descoperă AICI mai multe interviuri cu experți din domeniul sănătății!