Spitalul Județean Baia Mare, în topul național la prelevarea de organe

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Baia Mare se află în topul unităţilor medicale din ţară la prelevarea de organe.

În cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare au existat în acest an șapte donatori de organe. Totodată, medicii au recoltat 2 corduri, 6 ficați și 7 perechi de rinichi.

„Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană şi transplantul acestora se realizează exclusiv în scop terapeutic şi în mod gratuit, fără foloase materiale. Există o mare preocupare pentru donarea de organe, deoarece sunt persoane a căror unică şansă la viaţă este transplantul, iar un singur donator poate salva chiar 5 vieţi. Astfel că în spitalul nostru există echipe medicale pregătite pentru aceste activităţi”, a declarat managerul interimar al SJU Baia Mare, Vasile Pop.

Cea mai mare parte a donatorilor au fost victimele unor accidente, cel mai tânăr având 19 ani, iar cel mai în vârstă 65 de ani. Categoria predominantă de vârstă a fost de 63 – 65 de ani.

- Articolul continua mai jos-

Prelevarea de organe este realizată de echipele de prelevare de la institutele de transplant din Bucureşti şi Cluj-Napoca, împreună cu personalul secţiei ATI şi durează, în medie, 5 ore.

Pentru perioada ianuarie-mai a anilor precedenţi, numărul donatorilor a fost următorul: 2013 – 2 donatori, 2014 – 6 donatori, 2015 – 8 donatori, 2016 – 7 donatori, 2017 – 3 donatori, 2018 – 4 donatori.

Potrivit aceleiaşi surse, declararea morţii cerebrale este un proces tratat cu maximă responsabilitate şi profesionalism. Criteriile de diagnostic pentru confirmarea morţii cerebrale presupun mai multe investigaţii de specialitate. Examinările se repetă la un interval de 6 ore, acest interval crescând în funcţie de vârsta pacientului (cu cât vârsta este mai mică, cu atât intervalul de timp între cele două examinări este mai mare).

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari