100 de milioane de euro pentru modernizarea Spitalului Clinic Dr. Burghele din București

Spitalul Clinic Dr. Burghele (fostul spital Panduri) va întra într-un amplu proces de modernizare, proiectul având o valoare de 100 de milioane de euro. Proiectul presupune lucrări de modernizare și extindere a unor spații medicale, inclusiv a Compartimentului de Primire Urgențe, de mansardare și supraetajare a Spitalului Clinic Prof. Dr. Theodor Burghele.

„Acest proiect rezolva o problema veche, ce rezultă din relocarea unei părți a spitalului Caritas, care a fost desființat, o parte din paturile unității medicale desființate fiind relocate în cadrul Spitalului Burghele. Astfel, pentru asigurarea serviciilor medicale aferente numărului total de 341 de paturi și pentru crearea unor condiții de desfășurare a actului medical la nivelul standardelor în vigoare, se impune dezvoltarea și reorganizarea spitalului. Prin urmare, este necesară suplimentarea spațiilor medicale prin realizarea a două noi corpuri, supraetajarea-mansardarea corpurilor existente, înființarea unui Compartiment de Primire Urgență, precum și alte investiții. Valoarea totală a investiției, din bugetul Primăriei Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale, este de 100 milioane euro”, a declarat primarul Gabriela Firea.

În total, va fi construită o suprafață nouă de 16.060,85 mp, iar suprafață existența care va fi modernizată este de 11.718 mp.

În acest moment, din numărul total de 341 de paturi prevăzute în autorizația sanitară de funcționare, 81 de paturi sunt închise temporar, până la finalizarea acestor lucrări de modernizare și extindere a spitalului, astfel încât spitalul asigura în prezent servicii medicale pentru numai 260 de paturi.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari