Salvați Copiii donează două incubatoare perfomante Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti

Spitalul Universitar de Urgență București primește din partea Organizației Salvați Copiii două incubatoare în valoare totală de 168.000 de lei.

Anual, medicii Secţiei de neonatologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti îngrijesc 3.000 de nou-născuţi. Dintre aceștia, 11-12% prematuri, cu nevoi speciale de îngrijire. Secţia nu dispune de suficiente incubatoare şi aparate de ventilaţie neonatală. Îngrijirea copiilor prematuri şi a nou-născuţilor internaţi în compartimentul de terapie intensivă nu poate fi acoperită corespunzător.

 „Avem in cadrul maternităţii un spaţiu nou, recent renovat şi dotat printr-un proiect al Ministerului Sănătăţii şi Băncii Mondiale. Avem un bloc nou de naşteri cu patru săli individualizat ca atare şi o sală modernă de intervenţii chirurgicale obstetricale. Pentru nou-născuţii cu probleme, pentru prematuri şi cei cu patologie medicală severă există de mai mulţi ani un compartiment de terapie intensivă neonatală. Există un compartiment destinat îngrijirii prematurilor, cu 10 paturi. Acesta este insuficient în ultima perioadă, din cauza creşterii numărului de nou-născuţi înainte de termen!”, a declarat Dr. Adriana Nica, Manager Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşţi.

În al şaptelea an al campaniei de reducere a mortalităţii infantile, Salvaţi Copiii donează 122 de aparate pentru 37 de maternităţi. Astfel, până la sfârşitul anului 2018, vor fi dotate 88 de maternităţi cu 515 incubatoare, pentru salvarea a 42.000 de prematuri.

„Una dintre reuşitele formidabile ale acestui program pe care Salvaţi Copiii şi l-a asumat până la capăt, în pofida multor piedici de traseu, este aceea că nu am rămas singuri. Ni s-au alăturat medicii, dar ne-au venit alături companii. Acestea au înţeles că responsabilitatea socială este nu doar o obligaţie, ci şi un premiu. Iar când premiul este viaţa copiilor născuţi prematur, nimic nu este inutil. Mai mult chiar, am reuşit să colectăm fonduri prin campania de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit. Prin SMS 8844 – cod „SALVEZ”, prin direct debit şi donaţii on-line pe site-ul organizaţiei. Noi toţi vrem să avem maternităţi funcţionale, bine dotate, în care medicii să aibă grijă de copiii noştri”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

- Articolul continua mai jos-
Datele sunt în continuare dramatice: în România, mor de două ori mai mulţi nou-născuţi înainte de termen (o rată a mortalităţii infantile de 7,2 la mie în 2017, potrivit INS) decât media europeană, cel mai adesea pentru că maternităţile sunt slab dotate şi nu pot oferi asistenţă medicală cazurilor severe.

Ultimul proiect naţional de dotare a maternităţilor şi secţiilor de terapie intensivă neonatală datează de mai bine de zece ani. În acest timp, multe dintre aparate s-au uzat şi nu mai pot fi folosite.

Potrivit datelor din analiza efectuată de Salvaţi Copiii , 13% dintre maternităţile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuţii prematuri. 56% dintre maternităţile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator. 14% dintre maternităţile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii. Totodată, maternităţile se confruntă cu o vechime mare a echipamentelor. Incubatoarele standard cele mai vechi din unităţile de nivel I au fost fabricate în anul 1977. Cele din unităţile de nivel II sunt chiar mai vechi, din anul 1967. Din nivelul III sunt din anul 1994. Ventilatoare pentru nou-născuţi fabricate în 1966 se află încă în dotarea unor maternităţi din România.

Pe o temă similară Spitalul Județean de Urgență Zalău

Citește și:

Incubator performant, donat Maternității din Târgoviște de Sorana Cîrstea și Salvați Copiii

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari