Dosarul obezităţii. Complicaţiile asupra stării de sănătate fizică la copii

Obezitatea aduce cu sine un complex de factori agravanţi, cu urmări devastatoare pentru starea de sănătate a copiilor mai ales. Despre complicaţiile obezităţii asupra stării de sănătate fizică ne-a împărtăşit nutriţionista Cristina C. de la Naturhouse Cluj-Napoca.

Complicaţiile obezităţii

  • Diabetul de tip II
  • Sindromul metabolic
  • Valori ridicate ale colesterolului şi presiunii arteriale
  • Astm
  • Apnee în somn
  • Steatoză hepatică nonalcoolică
  • Probleme digestive
  • Probleme ortopedice

Alte cauze ale obezităţii infantile

Pe lângă alimentaţia nesănătoasă bogată în calorii, cu valoare nutriţională scăzută şi sedentarism mai există şi alte cauze ale obezităţii infantile:

  • Influenţe mediatice: copii petrec mult timp în faţa televizorului, majoritatea reclamelor difuzate în cadrul programele pentru copii sunt la mâncare, în special la produse bogate în zahăr, grăsimi şi sare – produse pe care le cer în urma vizionării reclamelor.
  • Lipsa orelor de nutriţie în şcoli
  • Factori socio-economici: un nivel foarte scăzut al veniturilor familiei şi al educaţiei a fost asociat cu obezitatea.
  • Factori psihologici: stresul din cadrul familiei creşte riscul de obezitate, deoarece oamenii care suferă de stres sunt predispuşi consumului exagerat de alimente.
  • Factori familiali: un copil ce provine dintr-o familie în care unul sau ambii părinti sunt supraponderali sau obezi are şanse mult mai mari să se îngraşe datorită mediului familial în care se consumă mâncăruri foarte calorice şi activitatea fizică nu este încurajată.

Câteva principii de combatere a obezităţii

Pentru prevenirea şi tratarea obezităţii infantile e necesară limitarea consumului de dulciuri, sucuri, mâncării de tip fast-food, glucidelor rafinate ( orez, paste, pâine albă), stabilirea unui orar de mese regulat alcătuit din trei mese principale şi două gustări, selectarea unor metode de gătit dietetice ( la cuptor, fiert, grill, folie, fără prăjire), adoptarea unui plan alimentar adecvat din punct de vedere energetic şi nutriţional necesităţilor copilului, practicarea mişcării şi nu în ultimul rând un lucru foarte important este ca întreaga familie să adopte un stil de viaţă sănătos.

Pentru copii de vârstă preşcolară, familia reprezintă factorul cel mai important ce influenţează dezvoltarea obiceiurilor alimentare, părinţii sunt un model pentru copii, jucând un rol important în prevenirea, dar şi tratarea obezităţii.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari