Spitalul Județean Tulcea se confruntă cu un deficit acut de medici în mi amulte secții. Pentru a menține în funcțiune secţia Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), spitalul a fost nevoit să solicite detașarea provizorie a unui specialist din București.
Această secţie funcţionează în prezent cu doi anestezişti, a declarat, pentru AGERPRES, managerul SJU, Tudor Năstăsescu.
„Mai mult decât să scoatem posturile la concurs şi să-i stimulăm pe medici prin acordarea de apartamente nu avem ce face. Trebuie să existe dorinţă şi din partea medicilor să vină la Tulcea”, a afirmat managerul SJU.
Al treilea medic anestezit s-a îmbolnăvit și a fost internat în spital, astfel că el este înlocuit provizoriu, timp de o săptămână de pecialista Oana Paraschiv, detaşată pentru o lună de la Institutul de Urgenţă „Prof. Dr. CC Iliescu”, Bucureşti.
„A fost un şoc pentru mine, pentru că am văzut un deficit acut de medici. Sunt doar două anesteziste. Sunt foarte mulţi chirurgi, volumul de muncă este foarte mare şi este imposibil ca două anesteziste să facă faţă”, a declarat Oana Paraschiv.
Deficitul de medici este o problemă a SJU veche de mai mulţi ani. Specialiştii continuă să ocolească Tulcea, deşi Consiliul Judeţean oferă fie plata chiriei, fie locuinţe şi are proiecte de modernizare a unităţii spitaliceşti.
Potrivit conducerii SJU, unul din medicii care a semnat actele pentru a se transfera luna aceasta la secţia Pediatrie a refuzat să-şi onoreze contractul, astfel că această secţie continuă să nu aibă linie de gardă asigurată.
Printre secţiile care se confruntă de mai mult timp cu lipsa medicilor este şi Oncologia care are un singur specialist.