Migrația umană nu este un fenomen nou, dar s-a schimbat semnificativ ca număr și natură odată cu globalizarea, fenomen ce a condus la facilităţi în domeniul transportului și a comunicării internationale. Factorii care potenţează acest fenomen sunt atât de natură obiectivă dar şi subiectivă. Primii dintre aceştia se referă la schimbările climatice şi lipsa de hrană, la crizele politice şi răsturnările de regim politic prin violenţă, la conflictele intra statale. Ca urmare, mobilitatea și migrația s-au extins în moduri fără precedent. O asemenea stare de lucruri nu are cum să nu afecteze direct securitatea medicală a societăţilor care se confruntă cu fenomenul migraţiei în exces sau/şi necontrolat. În toate etapele ciclului de migrație – și anume din țara de origine, de tranzit, de destinație și de întoarcere – migranții indiferent de natural lor- muncitori care caută de lucru, refugiaţi politic, studenţi şi personae care doresc să se specializeze – sunt expuși la diverse riscuri pentru sănătate care pot afecta securitatea medicală pe tot parcursul ciclului de migraţie.
Pe măsură ce migranții călătoresc între diferite societăţi, ei iau cu ei profilurile lor de sănătate, prevalența bolilor și valorile culturale dar și credințele care reflectă țara lor de origine. Aceste profiluri de sănătate, valori și credințe pot fi diferite de cele ale țărilor de tranzit/gazdă și pot avea un impact potențial asupra comunităților locale, cum ar fi introducerea unor boli transmisibile nespecifice locului. O problemă pentru securitatea în domeniul sănătăţii sunt migranții fără acte care, datorită fricii de deportare, nu solicită ajutor medical atunci când sunt bolnavi. Insecuritatea medicală poate fi şi pentru ţara de origine, deoarece migranții aduce înapoi acasă o boală pe care au luat-o în țările gazdă.
Conflictele militare indiferent de natura lor generează legături imediate între securitatea în domeniul sănătăţii și migraţie pe termen mediu și lung. Pe termen mediu, impactul este resimțit atunci când oamenii sunt dezrădăcinați și forțați să locuiască în tabere cu puține sanitații sau servicii de sănătate, școlile sunt perturbate și hrana este scăzută ca urmare a desfăşurării de acţiuni de luptă. Cazul sirian din ultimii ani a devenit cel mai concludent. Impactul conflictelor agravează securitatea şi pe termen lung deoarece fug peste frontiere sau din casele lor nu numai oamenii de rând ci emigrează şi profesioniștii din domeniul medical, iar sistemele de sănătate și educație se destramă. În consecință, acest proces creează un cerc vicios de agravare a condițiilor sociale, economice și de sănătate care oferă o bază de reproducere pentru boli și epidemii, legând-o astfel de politica „scăzută” a sănătății publice. Aceasta indică importanța generală a sănătății pentru longevitatea statului, atât în ceea ce privește securitatea, cât și capacitatea sa de a oferi propsperitate şi libertate cetăţenilor săi.
Promovarea dezvoltării economice și prevenirea instabilității politice sunt priorități esențiale pentru fiecare guvern și, în general, sunt motivațiile principale care stau la baza politicii de securitate națională. Cercetările au demonstrat că schimbările acute și cronice ale stării de sănătate au efecte directe și indirecte asupra securității și că epidemiile pot duce la destabilizare, tulburări politice, tulburări civile sau deteriorarea pe termen lung a viabilității economice a unei țări sau a unei regiuni.
România nu s-a confruntat din fericire cu problem majore în domeniul sănătăţii care să conducă la creşterea insecurităţii sociale sau politice dar este de ajuns să ne amintim că o problemă apărută în sistemul de sănătate, ca urmare a crizei declanşate de incendiul din Clubul Colectiv din 30 octombrie 2015, a condus la mari manifestaţii de stradă şi care in final s-au soldat cu demisia unui guver. Acest aspect ar trebui să atragă atenţia guvernanţilor dar şi oamenilor politici care vor ajunge din situaţia de partid de opoziţie la guvernare că ameninţările şi riscurile din domeniul sănătății publice pot pune în pericol securitatea unei țări în multe feluri. Ne vom referi doar la patru astfel de provocări: (1) apariţia unei situații de urgență în domeniul sănătății publice generate de o pandemie sau alt tip major de ameninţare poate exercita o presiune enormă atât asupra nivelurilor micro și macro ale economiei unei țări; (2) inexistenţa unor strategii coerente şi realist condtruite în domeniul securităţii medicale care să resolve problemele apărute ca urmare a unei pandemii sau atac de bioterorism poate duce la perturbări sociale; (3) un guvern poate deveni destabilizat de o criză din domeniul securităţii medicale; și (4) un dezastru de sănătate publică poate afecta grav forțele naționale de apărare. Asemenea probleme care sunt în binomul sănătate-securitate trebuie să fie în atenția factorilor de decizie la nivel national/local pentru ca ele să nu se transforme în posibile amenințări la adresa securității umane.
Pentru societatea românească o altă problemă care afectează securitatea umană în general şi cea medicală în special este sărăcia, care o amenințare majoră pentru sănătatea umană în orice societate, este o componentă majoră a nesiguranței umane. Politicile publice guvernamentale şi măsurile luate de administraţia locală trebuie dea posibilitatea oamenilor de a-și satisface nevoile de bază acasă nu să migreze spre alte societăţi capabile să ofere condițiile necesare pentru sănătate și bunăstare.
Peste trei milioane de oameni lasă acasă familia în condiţii precare de viaţă uneori fără o minima asigurare medicală iar pe de altă parte tot peste trei milioane nu contribuie financiar la sustenabilitatea sistemului de asigurări medicale. După cum se poate lesne observa diferitele dimensiuni ale securităţii umane sunt direct legate de factorii determinanți ai sănătății: securitatea economică cu oportunități educaționale și de angajare; siguranța alimentară cu o alimentație sigură și adecvată; securitatea mediului cu aer curat, apă și canalizare și spații verzi adecvate; securitatea personală cu protecție împotriva amenințărilor, cum ar fi războiul, tensiunea etnică, criminalitatea, violența în bandă, violul, violența domestică, abuzul asupra copilului și răul provocat de sine, cum ar fi sinuciderea și abuzul de droguri; lipsa de politici publice care promovează un stil de viață sănătos și a rețelelor familiale și sociale puternice; și nu în ultimul rând securitatea politică care trebuie să asigure protecția drepturilor omului.
Autor: Carmen Pogăcian
Diabetul pediatric afectează peste 3000 de copii și tineri din România