Totul despre diabetul zaharat. Cum ne dăm seama că avem diabet?

Ce este diabetul zaharat? Diabetul zaharat este o boală cronică care apare atunci când pancreasul nu este capabil să producă insulină, sau când aceasta este produsă, dar organismul nostru nu o poate utiliza corespunzător. Insulina este un hormon secretat de pancreas, care acționează precum o cheie, lăsând glucoza din alimentele pe care le mâncăm să treacă din circulația sanguină în celulele din corp pentru a produce energie.

Toate alimentele bogate în carbohidrați sunt descompuse în glucoză în sânge. Insulina ajută glucoza să pătrundă în celule.

Incapacitatea de a produce insulină sau de a o utiliza, duce la creșterea nivelului de glucoză în sânge (cunoscut sub numele de hiperglicemie). Un nivel mare de glucoză pentru un timp îndelungat, este asociat cu anumite consecințe asupra organismului.

Câte tipuri de diabet există ?

Exista 3 mari tipuri – Tipul 1, tipul 2 și gestational. Pe lângă acestea, mai exista alte forme secundare altor boli.

- Articolul continua mai jos-

Diabet de tip 1 – poate să apară la orice vârstă, dar apare mai frecvent în copilărie și adolescență. Acesta este produs de o reacție autoimună în care sistemul de apărare a corpului atacă celulele care produc insulină.

Diabet de tip 2 – este mai comun la adulti și reprezintă aproximativ 90% din toate cazurile de diabet. Cu toate acestea, se observă o creștere în rândul copiilor și adolescenților datorită înmulțirii cazurilor de obezitate, lipsa activității fizice și o dietă nesănătoasă. În general este caracterizat de rezistență la insulină, corpul produce insulină, dar nu o utilizează corespunzător.

Diabetul Gestational – este un tip de diabet care constă într-un nivel crescut de glucoză sanguină în timpul sarcinii și este asociat cu complicații și pentru mamă, și pentru copil. De obicei dispare după sarcină, dar femeile afectate și copiii lor au riscul de a dezvolta diabet de tip 2, de-a lungul vieții.

Diabetul secundar este cauzat de complicația altor boli care afectează pancreasul (de exemplu, pancreatita), de tulburări hormonale (de exemplu, boala Cushing) sau de medicamente (de pildă, corticosteroizi).

Cum ne dăm seama că avem diabet? Cele mai întâlnite simptome ale diabetului sunt:

  • sete excesivă și gură uscată (polidipsie)
  • urinare frecventă (poliurie)
  • lipsă de energie, oboseală
  • foame constantă
  • scădere în greutate
  • furnicături sau amorțeli în mâini și picioare
  • vindecare lentă a rănilor
  • infecții recurente ale pielii
  • vedere încețoșată

Care sunt complicațiile diabetului?

Persoanele cu diabet au un risc crescut să dezvolte un număr serios de probleme de sănătate. Un nivel al glicemiei crescut constant poate duce la afecțiuni ale inimii, vaselor de sânge, ochilor, rinichilor, nervilor și dinților. În plus, persoanele cu diabet au un risc mare de a dezvolta infecții. Menținând glicemia, tensiunea arterială și colesterolul cât mai aproape de normal poate ajuta întârzierea sau prevenirea complicațiilor diabetului. Prin urmare, persoanele cu diabet trebuie monitorizate regulat.

Complicațiile diabetului pot fi acute și cronice. Cele mai frecvente complicații acute sunt hipoglicemia (scăderea nivelului glucozei din sânge – hipoglicemiile repetate – duc în timp la tulburări neurologice) și cetoacidoza diabetică (urgență medicală în care lipsa de insulină sau un nivel mare de glucoză în sânge, duce la producerea de cetone, acizi care dăunează organismului).

- Articolul continua mai jos-

Complicațiile cronice, care sunt problemele pe termen lung, apar în timp și pot duce la leziuni serioase dacă nu sunt investigate și tratate. Pot fi afectate vasele mari, pacientul putând dezvolta boală coronariană (infarct), boală arterială periferică sau accident vascular cerebral. De asemenea și tensiunea arterială crescută, colesterolul crescut contribuie la creșterea riscului de complicații cardiovasculare.

Dacă sunt afectate vasele de sânge mici, pot apărea retinopatia (afectarea vederii, care netratată poate duce la orbire), neuropatia (afectarea sensibilității, circulației, ulcerații, vindecare mai lentă a rănilor) și nefropatia (afectarea funcției normale a rinichilor).

Cum se diagnostichează diabetul?

Diagnosticul și managementul diabetului zaharat se realizează cu o echipă multidisciplinară. Pacienții cu diabet zaharat au nevoie de monitorizare din partea unui oftalmolog, nefrolog, cardiolog și chirurg vascular. Este necesară monitorizarea regulată a glicemiei, hemoglobinei glicate și a nivelului de lipide circulante.

Criterii de diagnostic ale diabetului:

  • Hemoglobina glicată (Nivelul glicemiei pentru ultimele 3 luni) >=6,5%
  •  Glicemia a jeun (dimineața, pe nemâncate) >=126 mg/dl
  • Glicemia >=200 mg/dl în orice moment al zilei sau la 2 ore după ingerarea a 75g glucoză dizolvată în apă (cunoscut sub numele de Test de toleranță la glucoză)
  •  Autoanticorpi pentru diabetul de tip 1

Cum putem preveni diabetul?

În prezent, diabetul de tip 1 nu poate fi prevenit. Triggeri despre care se crede că generează procesul care are ca rezultat distrugerea celulelor producătoate de insulină sunt încă în curs de investigare.

În diabetul de tip 2, există câțiva pași care pot să prevină sau să intârzie apariția acestuia:
Activitatea fizică are mai multe beneficii: scăderea în greutate, scade rezistența la insulină. Studiile arată ca cele mai bune beneficii vin de la un program care conține și aerobic și exerciții de rezistență

-Articolul continua mai jos-

Consumul de alimente cu conținut mare de fibre – ajută la reducerea riscului de diabet prin îmbunătățirea nivelului glicemiei, scade riscul de boli cardiace, iar datorită senzației de sațietate, contribuie la scăderea în greutate. Alimente cu conținut mare în fibre sunt fructele, legumele, fasole, cereale integrale și nuci.

Slăbirea în greutate – Fiecare kilogram contează. Conform unor studii, slabirea cu 7% din greutatea inițială și exercițiul fizic regulat, reduce riscul de a dezvolta diabet si cu aproape 60%.

Dieta bolnavului de diabet

Dietă sănătoasă – O importantă parte a managementului diabetului este a știi ce si când să mănânci, diferite alimente influențând nivelul glicemiei. O dietă sănătoasa include reducerea caloriilor pentru cei supraponderali, înlocuirea grăsimilor saturate (ouă, creme, brânză, unt) cu grăsimi nesaturate (avocado, nuci, măsline și uleiuri vegetale), fibre (fructe, legume, cereleale integrale), și evitarea fumatului, consumului excesiv de alcool și zahăr excesiv.

Ce alimente sunt interzise in cazul bolnavilor de diabet

Alimentele strict interzise sunt cele care au un indice glicemic ridicat, printre care se numără și: zahărul și derivații acestuia, alimentele foarte bogate în carbohidrați (glucide), dulciuri și produse de patiserie, fructele uscate sau confiate, freshu-urile sau sucurile din fructe, alcoolul și preparatele prăjite,

Care sunt valorile normale ale glicemiei

Glicemiei reprezintă nivelul glucozei din sânge. Glicemia se măsoară cu ajutorul unui aparat numit glucometru, dimineața, pe stomacul gol (după un post de cel puțin 8 ore).
Valorile normale sunt cuprinse între 65 și 110 mg/dl de sânge. Valorile mai mici decât acest interval indică o hipoglicemie, în timp ce orice valoare mai mare indică o hiperglicemie. O ușoară creștere a glicemiei este normală imediat după masa, în effort fizic, emoții sau frig.

Cum se trateaza diabetul?

Diabetul zaharat nu poate fi vindecat, dar tratamentul poate să mențină nivelul glicemiei în limite normale, să mențină simptomele sub control și să prevină complicațiile. Pacienții cu diabet de tip 1 necesită tratament cu insulină zilnic, monitorizare regulată a glucozei sanguine și un stil de viață sănătos pentru a-si manageria boala în mod eficient.

Există mai multe tipuri de insulină în funcție de cât de repede acționează, când ajung la acțiunea maximă și cât durează efectul. În mod normal, se găsește în seringi, penuri de insulină sau pompe de insulină. Planul de tratament se face conform indicației medicului, combinând tipurile de insulină în funcție de necesitățile pacientului. De asemenea, persoanele cu diabet de tip 1 trebuie să își monitorizeze glicemia constant pentru a-și regla doza de insulină în mod corespunzător.

În diabetul zaharat de tip 2, pe lângă rolul preventiv, alimentația corespunzătoare , activitatea fizică regulată și menținerea unei greutăți normale sunt baza menținerii sub control a bolii. În timp, un stil de viață sănătos nu este de ajuns pentru a menține glicemia sub control, iar persoanele cu diabet de tip 2, au nevoie de medicație orală.

Cele mai comune medicamente prescrise sunt Metforminul (reduce rezistența la insulină și permite organismului să utilizeze insulina corespunzător) și Sulfonilureele (stimulează pancreasul să crească producția de insulină). Când medicația orală nu este suficientă pentru a menține glicemia normal, persoanele cu diabet de tip 2 ar putea avea nevoie de insulină.

4 mituri despre diabet

1. Diabetul este cauzat de consumul a prea multe dulciuri – diabetul este cauzat de incapacitatea organismului de a produce insulină sau de a o utiliza. Consumul de dulciuri nu cauzează diabet, dar o dietă cu mult zahăr și grasimi poate duce la obezitate, care crește riscul de a dezvolta diabet de tip 2

2. Diabetul poate fi vindecat – nu poate fi vindecat, dar poate fi menținut sub control

3. Amputația e inevitabilă la diabetic – un nivel al glicemiei normal și control regulat, scade riscul neuropatiei diabetice și astfel nu se va ajunge la amputație

4. Persoanele care au diabet nu pot manca dulciuri, ciocolata sau zahar.
Dacă sunt parte dintr-un plan de alimentație saănătoasă sau sunt combinate cu miș care, dulciurile și deserturile pot fi consumate de persoanele cu diabet, dar nu în exces. De asemenea, mai ales în tratamentul cu insulină e necesară monitorizarea glicemiei pentru a controla doza de insulină în funcție de nivelul glicemiei.

Autor: Cucuiet Teodora Ionela, Medici Pentru Tine.

“Medici Pentru Tine” este un proiect dedicat comunității, un proiect în cadrul căruia studenți și cadre medicale lucrează împreună pentru a oferi publicului larg informații medicale corecte și complete.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari