Cât costă să îți pui aparat dentar în Cluj-Napoca? Vezi aici clinici!

Cât costă să îți pui aparat dentar în Cluj-Napoca? Vezi în articolul nostru, clinici!

Aparatul dentar este soluția propusă de medicul ortodont pentru a corecta și modifica dinamica dinților. Prin presiunea exercitată asupra fiecărui dinte în parte, un aparat dentar reușește într-un timp mediu de 15 luni de zile să obțină o poziție corectă și estetică a danturii.

Indiferent de preconcepțiile care există pe acest subiect, tratamentul ortodontic nu are vârstă, fiind recomandat adulților, în aceeași măsură precum copiilor.

Care sunt tipurile de aparate dentare?

În funcție de problema ortodontică de care suferi, dar și de estetica dorită sau prețul pe care îl preferi, medicul îți poate recomanda una din următoarele variante:

- Articolul continua mai jos-

Aparat dentar Metalic 

Acesta este cel mai comun tip de aparat dentar, ținând cont de raportul calitate-preţ, fiind extrem de eficient în tratarea tuturor anomaliilor dento-maxilare. Costul de tratament este mai redus și se poate personaliza la fiecare control, prin elasticele colorate.

Aparat dentar Ceramic 

Acesta se realizează din ceramică albă, semi-transparentă. Este mai puțin vizibil decât aparatul metalic, însă are tendința de a se păta dacă nu este îngrijit corect și este mult mai fragil.

Aparat dentar Safir

Acest tip de aparat este mult mai puțin vizibil decât celelalte și este realizat dintr-un cristal matur de safir, un mineral foarte dur, care este aproape invizibil. Costurile sunt puțin mai ridicate și este și predispus la deteriorare, atunci când nu este îngrijit corect.

Aparat dentar Lingual/ Incognito 

Aparatul este unul foarte discret, deoarece se montează pe partea din spate a dinților, permițând oamenilor să își continue activitățile zilnice, fără să se simtă incomod. Practic, tehnologia acestui aparat dentar îl face să fie invizibil din exterior.

Aparatele dentare tip Gutieră

Acest tip de aparat este invizibil, și deși nu conține bracketuri sau sârme, este foarte eficient în îndreptarea dinților. Folosește o tehnologie computerizată 3D care transformă amprentele dentare într-o imagine 3D, după care se realizează seturi de gutiere cu ajutorul cărora se îndreaptă dinţii, progresiv.

aparat dentar în Cluj-Napoca
Cât costă să îți pui aparat dentar în Cluj-Napoca? Vezi aici clinici!

Aparat dentar în Cluj-Napoca: Iată acum câteva clinici și prețurile lor pentru aparate dentare:

AIO DENTAL CLINIC

  • Aparat Fix Metalic / arcadă – 2500 RON
  • Aparat Fix Metalic Autoligaturant DAMON / arcadă – 3500 RON
  • Aparat Fix Fizionomic Ceramic / arcadă- 3000 RON
  • Aparat Fix Fizionomic Safir / arcadă – 3500 RON
  • Aparat Lingual / arcadă – 5000 RON 

Alverna Dental Studio

  • Aparat ortodontic fix metalic (ambele arcade) – 5500 RON
  • Aparat ortodontic fix ceramic (ambele arcade) – 6500 RON
  • Aparat ortodontic fix safir (ambele arcade) – 8000 RON

Pașc Dental

  • Aparat ortodontic fix metalic – 2600 RON
  • Aparat ortodontic fix ceramic  – 3800 RON
  • Aparat ortodontic fix Safir Ice – 4000 RON
  • Clear Aligner – de la 4000 RON
  • Aparat ortodontic segmentar – de la 1000 RON
  • Aparat lingual Incognito -de la 9000 RON
  • Aparat autoligaturant metalic – 4000 RON
  • Aparat autoligaturant Clear – 5000 RON

Smart Dental 

  • Aparat ortodontic fix metalic /arcadă – 3000 RON
  • Aparat ortodontic fix metalic autoligaturant /arcadă – 4000 RON
  • Aparat ortodontic fix safir / arcadă – 5000 RON
  • Tratament ortodontic cu gutiere Clear Aligner / arcadă – 2000 – 5000 RON

Empire Dental

  • Aparat ortodontic fix ceramic/arcadă – 3000 RON
  • Aparat ortodontic fix safir/arcadă – 3500 RON
  • Aparat lingual Incognito/arcadă – 5000 RON
  • Aparat ortodontic INVISALIGN ( gutiere transparente) / arcadă – 6000-9000 RON
  • Aparat ortodontic Clear Aligner ( gutiere transparente)/ arcadă – 3000-7000 RON

Ortho Implant

  • Aparat ortodontic fix metalic/arcadă – 3.000 RON
  • Aparat ortodontic fix metalic autoligaturant Damon/arcadă – 5.000 RON
  • Aparat ortodontic fix ceramic/arcadă – 4.000 RON
  • Aparat ortodontic fix safir/arcadă – 4500 RON
  • Aparat ortodontic fix Damon Clear autoligaturant/arcadă – 6.000 RON
  • Aparat ortodontic fix lingual/arcadă – 4500 RON
  • Aparat fix, cu arc segmentar și bracketuri metalice – 2.000 RON

avantaje aparat dentar

Avantajele purtării aparatului dentar

Avantajele purtării unui aparat dentar sunt multiple și aduc o îmbunătățire semnificativă asupra calității vieții. Iată cele mai importante beneficii:

- Articolul continua mai jos-

Zâmbet estetic

Aspectul zâmbetului este dat într-o foarte mare măsură de alinierea corectă a dinților. Acest lucru poate transforma întreaga fizionomie a feței, dând un aspect de întinerire și vitalitate.

Mușcătura corectă

Dincolo de aspectul estetic, un aparat dentar are rolul de a îndrepta mușcătura pentru a evita malocluzia. Aceasta reprezintă raportul anormal în care dinții inferiori vin în contact cu cei superiori, generând tulburări funcționale, fizionomice și chiar psihologice. În plus, se evită crearea spațiilor între dinți, iar posibilitatea de de a rămâne blocate reziduuri alimentare și de a se forma, în timp, carii este mult mai redusă.

Masticație corectă

O dantură aliniată incorect pune probleme mai ales în momentul masticației. Astfel, întregul proces digestiv va avea de suferit, pentru că atunci când hrana nu este mestecată suficient, corpul nu primește nutrienții utili creșterii și dezvoltării. De asemenea, digerarea unor bucăți prea mari de mâncare poate duce la alte afecțiuni, precum durerile de stomac.

Dicție mai bună

Purtarea unui aparat dentar îmbunătățește considerabil dicția, deoarece atunci când poziționarea dinților este prea în spate, în interiorul gurii ori spre exterior, se va dezvolta vorbirea sâsâită ori alte probleme de dicție. 

aparat dentar cluj

Ține cont de faptul că indiferent de vârstă, purtarea unui aparat dentar este mai mult decât benefică sănătății, iar pentru o calitate mai bună a vieții, merită depus din, timp, tot efortul.

-Articolul continua mai jos-

Nu uita de faptul că majoritatea clinicilor, dacă nu chiar toate, oferă posibilitatea de achitare în rate a aparatelor dentare. În plus, dacă ești student sau cunoști studenți care își doresc să își pună aparat dentar, acest articol îți arată toate reducerile de care beneficiază tinerii aflați în anii de studiu, pentru clinicile stomatologice din Cluj-Napoca.

Citește multe articole din categoria INFO PACIENT!

Vizitează-ne și pagina oficială de Facebook!

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari