Cele două autospeciale de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SMURD Vaslui sunt nefuncţionale, una fiind defectă de mai mult timp, iar cea de-a doua stricându-se în cursul zilei de marţi, în timp ce transporta la un spital din Iaşi o pacientă suspectă de meningită.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, autospeciala s-a defectat aproape de intrarea în municipiul Iaşi şi nu şi-a mai putut continua drumul, pacienta fiind preluată de o maşină a Serviciului de Ambulanţă din judeţul vecin.
„Pacienta a fost trimisă la Iaşi cu o autospecială de Terapie Intensivă Mobilă, dar pe drum au intervenit nişte nişte probleme tehnice şi maşina nu s-a mai putut deplasa până la spitalul la care trebuia să se facă transferul bolnavei. Pacienta a fost preluată de o maşină tip C2 care a transportat-o la spital, unde a fost internată în Secţia de Anestezie Terapie Intensivă”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Conducerea ISU Vaslui a semnalat în repetate rânduri că maşinile din cadrul SMURD au un număr foarte mare de kilometri la bord şi un grad ridicat de uzură, motiv pentru care se defectează foarte des şi necesită reparaţii.