Ştiinţă şi Tehnologie în Politicile privind Obezitatea copilului

Perspectivele în privința obezității nu sunt optimiste; specialiștii sunt de părere că, cel puțin la nivel european, mai mult de unul din trei adulţi vor fi obezi până în 2025. Asta dacă obezitatea infantilă nu este oprită. Nici în România situația nu arată prea bine. Schimbarea stilului de viață, precum și faptul că trăim sub falsa impresie a unui stil activ, când, de fapt, suntem mult mai sedentari, alimentele sunt mai la îndemâna noastră și posibilitățile de alegere sunt foarte mari, iar mulți dintre noi și, din păcate, foarte mulți tineri, nu știu cum să aleagă alimentele benefice. Practic, nu avem prea multă educație în acest sens. Toate acestea duc la rezultate dezastroase. În Europa de Sud, mai mult de unul din zece copii cu vârsta între 5 – 19 ani este obez, în unele părţi din Europa Centrală şi de Est şi în Regatul Unit, şi mai mult de unul din trei copii este supraponderal în ţări precum Grecia, Malta şi Italia.

„STOP”, proiect european de cercetare

Un amplu proiect european de cercetare pentru combaterea obezităţii în rândul copiilor a fost recent lansat. Practic, este inițiativa unui consorţiu format din 31 de organizaţii de cercetare, grupuri de sprijin şi organizaţii guvernamentale din 16 ţări, în care Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara este partener. Valoarea acestuia este de 9,95 milioane de euro. Acest consorțiu va încerca să identifice şi să testeze cele mai bune abordări pentru prevenirea şi tratamentul obezităţii, în special în cazul copiilor mai mici, de până la 12 ani, în următorii patru ani – iunie 2018-mai 2022.

Proiectul european de cercetare este denumit  STOP (Ştiinţă şi Tehnologie în Politicile privind Obezitatea copilului) și se va axa pe examinarea potenţialelor oportunităţi de intervenţie pentru a contribui la reducerea problemelor obezităţii infantile în Europa. Această intervenţie include îmbunătăţirea înţelegerii cu privire la modul în care mediul de viaţă formează comportamentul copiilor şi alegerile părinţilor, începând chiar înainte de naştere. Pentru derularea acestuia vor fi investigate semnele timpurii ale schimbărilor biologice datorate acelor comportamente, care în cele din urmă duc la obezitate, la 17 cohorte de copii din întreaga Europă.

Proiectul STOP va fi coordonat de o echipă de la Imperial College Business School, ,iar organizaţiile partenere se află în 12 state membre ale UE, împreună cu Elveţia, Statele Unite şi Noua Zeelandă. Prof. dr. Maria Puiu coordonează echipa de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babes din Timişoara, care este partenerul român din acest proiect, fiind implicat Centrul de Medicină Genomică al Universităţii.

- Articolul continua mai jos-

În România, 21,3% dintre adulții cu vârsta de peste 18 ani suferă de obezitate

Rezultatele studiului epidemiologic ORO, realizat în anul 2015, arată că, în România, 21,3% dintre adulții cu vârsta de peste 18 ani suferă de obezitate, iar acest procent crește odată cu vârsta.

Prof. dr. Gabriela Roman, președintele Asociației Române pentru Studiul Obezității (ARSO) a precizat faptul că „studiul ORO, efectuat în urmă cu doi ani, a fost coordonat de Asociația Română pentru Studiul Obezității. Dețineam, până la acel moment, date regionale care arătau o prevalență crescută asupra ponderii și obezității. Într-adevăr, studiul ORO vine să confirme această prevalență crescută. Dacă stăm să adunăm procentul celor cu obezitate și a celor cu suprapondere, rezultă un procent de peste 50% din populație adultă din România. Sigur că procentul crește odată cu vârsta, deci persoanele cu o vârstă mai înaintată, după 40 de ani, au și un procent mai mare de obezitate și de suprapondere”.

„Obezitatea infantilă este o adevărată epidemie!”

Specialiștii trag semne de alarmă în privința obezității infantile, aceasta fiind  considerată „o adevărată epidemie”, atât la nivel mondial, cât și în țara noastră.

„Ne-am schimbat stilul de viață foarte mult, ni se pare că suntem activi dar, de fapt, din punct de vedere fizic suntem mult mai sedentari, alimentele sunt mai la îndemâna noastră și posibilitățile de alegere sunt foarte mari, marketingul este foarte agresiv pentru unele produse nesănătoase și atunci copii sunt primii afectați! Crește consumul de alimente, de calorii goale care sunt acele calorii neînsoțite de nutrienți, de vitamine, de minerale sau proteine; vorbim aici de dulciuri, fast-food. Copiii trebuie să învețe cum să-și aleagă ei mâncarea pentru că după o anumită vârstă primesc bani, au acces la magazine și trebuie să fie învățați cum să își aleagă alimentele, cum să citească etichetele”, a declarat dr. Camelia Bănuț, medic primar pediatrie și medic specialist în endocrinologie.

Elevii Liceului Teoretic „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca primesc sfaturi despre alimentația sănătoasă direct de la specialiști! Printr-un parteneriat cu Spitalul Militar de Urgență „Dr.Constantin Papilian” din municipiu, un medic pediatru și un nutriționist le explică elevilor ce înseamnă o alimentație sănătoasă, care este adevărul din spatele unor mituri legate de nutriție și ce aport are pentru sănătate o alimentație sănătoasă și corectă.

Potrivit specialistului implicat în acest demers, dr. Camelia Bănuț, în școala românească se pune accentul pe unele materii la care se susțin examene și uităm, de multe ori, de partea aceasta a stilului de viață care trebuie și ea învățată, în familie și la școală. Practic, suntem puțin deficitari la capitolul educație nutrițională.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari