Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că toate unitățile medicale, private sau de stat, care au greşit în acordarea asistenţei medicale vor avea autorizaţia de funcţionare suspendată.
„Aspectele constatate în aceste zile mă fac să mergem înainte. Unitățile medicale private care au greşit în a acorda asistenţă medicală populaţiei vor avea suspendată autorizaţia de funcţionare şi îmi asum acest lucru. Bineînţeles, pe un temei legal. Pe de altă parte, dacă în sistemul public există fapte de natură penală, nu voi ezita nicio clipă să mă adresez justiţiei. Măsura de suspendare a autorizaţiei de funcţionare va fi luată şi pentru unitățile medicale de stat care greşesc.”, a spus Ministrul Sănătății.
Potrivit ministrului, sunt și clinici private serioase, care nu angajează medici fără cod de parafă.
„Sunt clinici private serioase, inclusiv în momentul în care un viitor angajat solicită un cod de parafă. Din raportul preliminar pe care mi l-a prezentat Corpul de Control care verifică dosarele pentru cod de parafă la DSPMB am constat că există la dosarele multora dintre medici adeverinţe în care unitatea angajatoare îşi reafirmă dorinţa de a angaja, dar după obţinerea codului de parafă”, a declarat Sorina Pintea.