‘Astăzi am făcut un pas important pentru creşterea performanţei actului medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare’ – a declarat Pataki Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare la Bucureşti după ceremonia de semnare a contractelor pentru achiziţia a echipamente de imagistică la Palatul Victoria.
Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare împreună cu domnul Adrian Marc, managerul SJUSM au participat astăzi la invitaţia Ministerul Sănătăţii, prof. Dr. Florian Dorel Bodog la ceremonia de semnare a contractelor pentru achiziţia a 14 echipamente Computer Tomograf (CT), 24 aparate de Rezonanţă Magnetică (RMN) şi 21 de sisteme informatice PACS (tehnologie medicală de imagistică utilizată pentru stocarea, recuperarea, prezentarea şi partajarea imaginilor produse prin radiografie, scanare CT, RMN), eveniment la care a participat şi premierul Mihai Tudose împreună cu vicepremierul Marcel Ciolacu.
Astfel, prin accesarea cu succes a programului Ministerului Sănătăţii prin Proiectul privind Reforma în Sectorului Sanitar – Îmbunătăţirea Calităţii şi Eficienţei Sistemului Sanitar – Împrumut nr. 83620 – RO, finanţat prin Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) Consiliul Judeţean Satu Mare şi Spitalul Judeţean de Urgenţă vor beneficia de un aparat de Rezonanţă magnetică nucleară şi sistemul complet informatic de imagistică PACS. Valoarea totală a proiectului Ministerului Sănătăţii pe plan naţional este de 250 milioane de euro, din care beneficiază unităţi sanitare din 22 de judeţe a ţării.
‘Echipamentul RMN, împreună cu sistemul informatic care va sosi la Satu Mare probabil în următoarele două luni este unul necesar atât pentru pacienţi cât şi pentru personalul medical, care va creşte foarte mult calitatea imagisticii în sistemul public’ – a mai adăugat preşedintele Pataki Csaba.