Ştiri Medicale ŞTIRI MEDICALE · 2019

Tot mai mulți pacienți beneficiază de tratamentul intervențional al AVC

tratament prin tromboliză intravenoasă

Pacienţii cu accident vascular cerebral ischemic acut pot beneficia de tratament prin tromboliză intravenoasă în primele 4 ore şi jumătate de la debutul primelor simptome. Tratamentul este posibil în cadrul programului pilot „Acţiunea prioritară pentru tratamentul intervenţional al AVC”, program ce a fost exitins de la 10 spitale la 43 de spitale.

„Începând cu anul 2019, Ministerul Sănătăţii a extins programul pilot ‘Acţiunea prioritară pentru tratamentul intervenţional al AVC’, derulat între anii 2015 – 2018. Pacienţii cu AVC ischemic acut pot beneficia de tratament prin tromboliză intravenoasă în primele 4 – 5 ore de la debutul primelor simptome. Programul a fost extins de la 10 spitale la 43 de spitale distribuite pe teritoriul a 36 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Având în vedere această creştere a numărului de centre care pot efectua tratament prin tromboliză intravenoasă şi datele raportate de centrele care au derulat programul pilot AP-AVC în perioada 2015 – 2018, se estimează că în viitorii doi ani aproximativ 6.000 de pacienţi cu AVC ar putea beneficia de acest tip de terapie, ceea ce va duce la o scăderea semnificativă a consecinţelor extrem de severe ale acestei afecţiuni”, a declarat ministrul Sănătății.

Recunoaşterea imediată a semnelor unui accident vascular cerebral este extrem de importantă, întrucât tromboliza intravenoasă nu poate fi efectuată decât în primele 4 ore şi jumătate de la debutul primelor semne.

Astfel, orice pacient care dezvoltă brusc asimetrie a feţei, scădere de forţă musculară cu slăbiciune a unui braţ sau/şi a unui picior, tulburare de vorbire sau tulburare de coordonare a membrelor ar trebui să se prezinte de urgenţă la spital, precizează ministrul.

Accidentul vascular cerebral este o problemă majoră de sănătate publică în România, reprezentând atât a doua cauză de mortalitate și dizabilitate în rândul populației.