Sunt informat. Trăiesc sănătos! Instituțiile de sănătate vin către comunitate

Sunt informat. Trăiesc sănătos! este un eveniment inedit, desfăşurat în ziua de 9 martie la Primăria Municipiului Turda şi care a însemnat un prim pas dintr-un demers mai amplu în beneficiul pacienţilor din bazinul Turda, construit în jurul unui acord trilateral între Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca, Primăria comunei Tureni şi Primăria Municipiului Turda. Evenimentul a fost organizat de Primăria Tureni, cu sprijunul Clujul Elitelor şi Valorilor şi Ziar Medical.

Sistemul de sănătate funcţionează, în general, ca un binom, de cele mai multe ori relaţia este între două componente , fie pacient-madic de familie, medic de famili-clinică, pacient-clinică, pacient-asociaţie de pacienţi şi perechile pot continua. De această dată s-a mers mai departe şi s-a propus demararea unui program de educaţie medicală integrată, care merge spre comunităţile din afara municipiului Cluj-Napoca. Astfel se construieşte o structură multiplă de care vor beneficia pacienţi din zone mai îndepărtate de centrul medical clujean, din comunităţi mai izolate, cu un acces mai dificil la asistenţă medicală şi la educaţie pentru sănătate.

 Actuala revoluţie în sănătate constă în schimbarea paradigmei legate de prevenirea cancerului. Consecvent misiunii asumate IOCN, Clinical Cancer Center (conform acreditării Organizaţiei Europene a Institutelor de Cancer) şi în acord cu principiile care stau la temelia organizaţiei Europene  consideră că singura modalitate de progres este centrarea medicinii pe comunităţi.

În acest sens medicii din IOCN, alături de experţi recunoscuţi naţional şi internaţional se implică în identificarea nevoilor speciale ale fiecărei comunităţi pe care o deservesc în parte, în scopul elaborării unui plan concret, adaptat celor care trăiesc în aceste comunităţi.

- Articolul continua mai jos-

Sunt informat. Trăiesc sănătos! 

 Evenimentul a adus laolaltă nume importante ale lumii medicale: Prof. Univ. Dr. Patriciu Achimaş, Dr. Florian Nicula, Dr. Carmen Lisencu, Conf. Univ. Dr. Călin Căinap. Li se vor alătura alte personalităţi importante ale medicinii:Prof. Univ. Dr. Nicolae Hâncu (diabet, nutriţie), Dr. Lucia Luminiţa Chirilă, Preşedintele  Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Cluj, Dr. Ovidiu Stănilă, managerul Spitalului Municipal Turda, Dr. Adriana Melnic, Director Executiv al Societăţii Române de Cancer, Dr. Andreea Kiss, medic de familie.

Au găzduit evenimentul Primăria şi Consiliul Local Turda, prin bunăvoinţa primarului Cristian Octavian Matei, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local al comunei Tureni şi al primarului Elena Daniela Mănăilă.

3 milioane euro pentru Spitalul Municipal Turda

Cristian Matei, primarul Municipiului Turda a saluat prezenţa invitaţilor şi le-a mulţumit pentru disponibilitatea de a fi la Turda nume sonore în medicina românească, subliniind că este  o onoare și o mândrie să îi aibă alături.

„Azi punem bazele unui nou proiect medical pentru Turda, care începe azi și care sper, împreună cu doamna primar de la Tureni, să continue în așa manieră, încât populația Turdei să fie informată. Avem foarte multe proiecte, peste 13 milioane de euro pentru municipiul Turda, ne gândim și la sănătatea populației, drept urmare am inițiat un proiect pentru reabilitarea și modernizarea Spitalului municipal. Am fost informați că a fost semnată finanțarea, cel puțin pentru anul 2018, acesta fiind un proiect multianual. Vă mulțumesc încă o dată că sunteți aici și să sperăm ca acest proiect este unul de bun augur” a subliniat primarul municipiului Turda.

Ne-am dat seama că partea umană este lăsată deoparte

Elena Daniela Mănăilă, primarul comunei Tureni, este primul primar din mediul rural care a dorit să facă mai mult pentru cetăţenii comunei, pentru starea lor de sănătate. Faptul că iniţiativa evenimentului îi aparţine spune multe despre felul în care domnia sa a înţeles să se ocupe de destinul comunei Tureni, una care nu poate exista în decât în condiţiile unui nivel bun al stării de sănătate al locuitorilor.

„Cineva îmi spunea: Cred că este primul eveniment, cel puțin în județul Cluj organizat în această formulă. Sper să fie un proiect pilot pe care să îl aplice și alte UAT-uri. Vreau să îi mulțumesc domnului Matei. Cu acesta discutam într-una din zile probleme administrative și fiecare primar se îndreaptă numai spre apă, canalizare, spre realizarea lucrurilor materiale. Ne-am dat seama că partea umană este lăsată deoparte și de fapt aceasta contează cel mai mult și de aici a venit ideea organizării unui asemenea eveniment. Îi lăsăm pe domnii doctori să ne învețe abecedarul a ceea ce înseamnă să fii sănătos, să putem lua măsuri atunci când apar primele semne ale bolilor nu după ce problemele se complică și nu mai putem face nimic” a concluzionat doamna primar Elena Daniela Mănăilă.

- Articolul continua mai jos-

Noi tratăm bolnavi și nu boli

Bazinul Turda este deservit din punct de vedere medical de Spitalul Municipal Turda, iar, managerul acestei instituţii, Dr. Ovidiu Stănilă a prezentat câteva modele de succes pe care încearcă să le aplice la nivel local.

„Încet am simțit că problemei sănătății publice din municipiul Turda începe să i se acorde importanța cuvenită.(…) În ultima vreme se pune accentul foarte mult pe o medicină primară directă, acest lucru însemnând o medicină personalizată. Este un serviciu medical asigurat permanent, un telefon cu legătură directă cu personalul medical și un acces mult mai direct al pacienților la astfel de servicii medicale.

Noi tratăm bolnavi și nu boli.  Discutând cu medici de familie din Turda stabilim câteva criterii de dezvoltare și din acest punct de vedere și cred că este de viitor. La nivel de spital, vizavi de profilaxie și de patologia traumatologică există o comisie în care se discută cazurile oncologice, încercând să adoptăm cel mai bun tratament” a împărtăşit, printre altele, managerul Dr. Ovidiu Stănilă din preocupările echipei de conducere a spitalului.

Un protocol de colaborare

Întâlnirea Sunt informat. Trăiesc sănătos a avut în centru Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca, iar directorul medical, Prof. Univ Dr. Patriciu Achimaș este cel care coagulează numeroase astfel de evnimente ce duc la concretizarea şi aplicarea practică, în beneficiul pacienţilor, a programelor derulate de IOCN şi alte instituţii de profil, asociaţi de pacienţi, cum este Societatea Română de Cancer şi altele.

„Ne e o întâmplare că suntem astăzi aici. Aseară am plecat de la Salină, de la deschiderea unui congres, iar azi suntem din nou la Turda. Ceea ce se întâmplă zilele acestea la Turda este ceva normal, ceva ce ar fi trebuit să fie pe tapet de ani de zile. În fața noastră este un protocol de colaborare între primăriile dumneavoastră și Institutul Oncologic. Cred că este un pas foarte bun. Suntem prezenți aici alături de partenerii noștri, Societatea Română de Cancer, reprezentanții pacienților, alături de cei care ne sunt maeștri, domnul profesor Hâncu, alături de colegii mei specialiști, doamna doctor Lisencu, specialist în diagnosticul tumorilor mamare, cea care a desfășurat primul proiect pilot al cancerului la sân din România, domnul dr. Florian Nicula, părintele screening-ului din România, domnul conferențiar Călin Cainap, directorul Departamentului de oncologie de la UMF, medic primar oncolog.

O intervenţie salutară

Întâlnindu-mă cu cei doi primari îmi aduc aminte de numeroși pacienți pentru care domniile lor s-au interesat în mod special. Un ultim caz, bunul meu prieten și coleg, Ovidiu Stănilă m-a sunat pentru o situație extremă, o pacientă cu o tumoră într-un stadiu foarte avansat, pacientă care a fost tratată cu succes în Institut, pe care am revăzut-o și era să nu o recunosc, era cu totul o altă persoană. Dincolo de situația medicală care se îmbunătățise, pacienta își câștigase respectul de sine și pentru asta trebuie să subliniez grija pe care alături de colegii mei au avut-o autoritățile. Acesta este un exemplu, astfel de cazuri sunt reprezentative pentru ceea ce ar trebui să definească relația între noi, ca oameni.

-Articolul continua mai jos-

Instituțiile de sănătate vin către comunitate

Ce se întâmplă astăzi aici, are loc în întreaga Europă și anume instituțiile de sănătate vin către comunitate și nu așteaptă ca pacienții să se prezinte cu o boală în stare avansată sau care e dincolo de posibilitățile noastre.

Trebuie să știți că instituția din care venim a fost fondată pe astfel de concepte și una dintre misiunile pe care a avut-o în 1929, anul viitor vom celebra 90 de ani de când instituția a fost fondată, la 40 de ani de la primul centru de cancer britanic, a fost profilaxia, alături de cercetare, ceva cu totul excepțional. Fondatorii Institutului au fost vizionari, profesorul Moldovan în 1929. În anii 60 lucrurile capătă un nou înțeles. Profesorul Chiricuță reconstruiește Institutul după modelul centrelor de cancer franțuzești, cu aport multidisciplinar, din nou excepțional pentru anii aceia.

În anii 2000, actualul rector al Universității, profesorul Irimie reconstruiește Institutul. Ce am făcut noi în ultimii ani? Succesul a venit după doi ani de muncă, în toamnă am finalizat procesul de acreditare la nivel european și suntem singurul centru de cancer recunoscut, acreditat și care am primit denumirea de Centru de Cancer European. Acest lucru ne bucură, dar ne și obligă. Înseamnă că avem un plan de viitor, un plan care respectă tot ceea ce mințile luminate ale Europei au reușit să promoveze în anii de după război. Venim azi în fața dumneavoastră pentru a pune pilonii unei fundații solide care ne dorim să fie pe termen lung și constantă” a concluzionat Prof. Univ. Dr. Patriciu Achimaş în intervenţia sa din cadrul evenimentului Sunt informat. Trăiesc sănătos.

Nu există nicio unitate în rural care să nu fie acoperită cu asistență medicală primară

Dr. Lucia Luminița Chirilă, Director General CAS Cluj a subliniat participanţilor la evenimentul Sunt informat. Trăiesc sănătos printre altele, câteva aspecte importante legate de procesul de contractare a serviciilor medicale/ medicamentelor/ dispozitivelor medicale, precum şi modalitatea de accesare a serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

„Am fost întrebată de ce se încheie contracte doar cu anumite unități, de ce nu cu toate unitățile care își desfășoară activitatea. Trebuie să spun că acest proces de contractare reglementează raporturile juridice dintre Casa de Asigurări și furnizorii de servicii medicale, fie că sunt furnizori din serviciul public, fie că sunt furnizori din segmentul privat. Indiferent că sunt din segmentul public sau privat, îndeplinesc aceleași condiții: să fie autorizați, să fie evaluați și să opteze pentru a încheia contract cu CAS.

Accesul pacienților

În procesul de contractare, un obiectiv important îl constituie să asigurăm accesul pacienților la servicii într-o sferă cât mai largă de specialități, astfel încât am încercat ca ambulatoriu de specialitate să fie reprezentat cu cât mai multe specialități, nu numai în Cluj-Napoca, ci și în municipiul Turda și municipiul Dej, astfel încât pacienții să se poată adresa în primul rând, ca prim pas, în cabinetele de specialitate din orașul lor.

În Turda și zonele arondate am încheiat contracte cu 42 de cabinete de medicină de familie, astfel încât nu există nicio unitate în rural care să nu fie acoperită cu asistență medicală primară, am încheiat contracte cu cabinete de medicină dentară, atât în mediul urban cât și în mediul rural, avem contracte pentru servicii paraclinice cu cinci unități, avem două centre de recuperare și reabilitare, avem îngrijiri la domiciliu, avem consultații la domiciliu, există unități private care furnizează servicii de consultații la domiciliu și transportul din spital la domiciliu, avem un centru de permanență, avem 32 de societăți farmaceutice, 51 de cabinete de specialitate, 44 din domeniul privat și 7 cabinete care sunt în cadrul Spitalului municipal. Dincolo de cadru juridic și suportul financiar, important este pentru fiecare dintre noi să conștientizăm importanța de fi sănătoși și să fim informați referitor la posibilitatea de a acces servicii medicale.

Labirintul sistemului medical

Foarte multă lume care nu lucrează în serviciul medical are impresia că este un labirint, și foarte mulți accesează aceste servicii. Este important în primul rând ca persoană să aibă calitatea de asigurat, să facă dovada contribuției la fondul național de sănătate. Este foarte important să se înscrie pe lista unui medic de familiei care este în contract cu CAS, astfel încât medicul de familie după o evaluare va gestiona evoluția pacientului. Medicul de familie va hotărî dacă este necesar să trimită pacientul la un ambulatoriu de specialitate.

Medicul din ambulatoriu de specialitate după o evaluare va considera dacă este necesar un alt discurs inter-disciplinar, dacă este nevoie de o evaluare prin prisma investigațiilor paraclinice și dacă acesta consideră îi va face bilet de trimitere spre o unitate sanitară cu paturi, atunci când consideră că nu poate să rezolve în regim ambulator  patologia. De asemenea, la externare, eliberează pacientului, dacă este cazul prescripție medicală, concediu medical, scrisoarea medicală care este foarte importantă pentru ca pacientul să se întoarcă cu ea la medicul de familie, pentru ca medicul de familie să integreze informația medicală și să monitorizeze starea de sănătate a pacientului” a subliniat Preşedintele CAS Cluj, Dr. Lucia Luminița Chirilă.

Bolile cronice netransmisibile

Prof Univ. Dr. Nicolae Hâncu, cunoscut pentru eforturile sale menite să determine cât mai mulţi oameni să adopte un stil de viaţă sănătos a atras atenţia în cadrul evenimentului  Sunt informat. Trăiesc sănătos asupra câtorva aspecte îngrijorătoare, între care cel mai important este acela că pacienţii încep să apeleze la medici doar ca opinie secuundară.

„Vă spun bun găsit la această extrem de originală și surprinzătoare reuniune. Poate vă întrebați ce caută un specialist în diabet/nutriție la o nutriție despre cancer și a ameliorării consecințelor acestei boli devastatoare. În urma cu exact 8 ani, Organizația Națiunilor Unite și Organizația Mondială a Sănătății organizau o și mai surprinzătoare reuniune la sediul ONU din New York, dedicat bolilor cronice netransmisibile. Aceste boli sunt: bolile cardiovasculare, cancerul, diabetul și obezitatea, bolile pulmonare. Aceste boli răspund de 70% din mortalitatea de la nivel mondial. S-au făcut cercetări, ce leagă aceste boli? Care sunt cauzele acestor boli? Ceva care e pe buzele tuturor: stilul de viață.

Stilul de viață are trei componente majore: mâncare, mișcare, somn

Toată lumea știe că nutriția poate să prevină și să amelioreze bolile cardiovasculare, la fel și diabetul și obezitatea, dar care este legătura cu cancerul? Puțină lume știe că stilul de viață poate să prevină și poate să influențeze prognoza celor care au deja cancer. Americanii au spus că dacă s-ar putea realiza un stil de viață sănătos, cu o alimentație sănătoasă și lumea să se miște, jumătate din cancere nu ar mai apărea. Și dacă ar apărea cancere, jumătate nu ar muri de cancer.

În spatele fiecărui kilogram de grăsime se ascund foarte multe necazuri

 În acel moment, tratând obezitatea, noi facem de fapt și prevenirea cancerului. De unde vă dați seama dacă nutriția pe care o aveți este sănătoasă sau nu este sănătoasă? Este un parametru foarte simplu de observat: kilogramele pe care le aveți. Cântarul nu trebuie să fie în bucătărie, cântarul trebuie să fie în baie. În fiecare dimineață, în condiții identice să vă așezați pe cântar și să țineți o evidență a greutății și să vedeți dacă greutatea urcă sau coboară. Nimeni nu a raportat o creștere de la o zi la alta a greutății corporale, ci o acumulare treptată de grăsime. În spatele fiecărui kilogram de grăsime se ascund foarte multe necazuri metabolice, nutriționale și de alte natură și un risc crescut pentru cancer. Mergeți la medic atunci când observați abateri de la propria greutate.

Medicul a devenit cea de-a doua opinie

Nu vă duceți la medicina alternativă, nu mergeți la computer să vedeți ce vă spune internetul legat de acest lucru, deoarece nu știți ce să preluați și să adaptați la propriul organism. Medicul a devenit cea de-a doua opinie. Prima opinie este internetul. Internetul pe plan de nutriție, pe plan de medicină este ceva ce noi nu recomandăm. Legat de cea de-a doua componentă, mișcarea, vreau să știți că dacă avem o epidemie de obezitate și de diabet, cea mai mare epidemie din istoria umanității, avem și o epidemie de sendentariști.

Legea anti-fumat  a fost una dintre cele mai mari victorii pentru sănătatea poporului nostru

Trebuie să îi aplaudăm pe toți cei care au contribuit la această lege genială care este interzicerea fumatului în spațiul public. Se fac presiuni extraordinare pentru a fi modificate cele mai logice elemente pentru a se permite fumatul. Legea anti-fumat  a fost una dintre cele mai mari victorii pentru sănătatea poporului nostru. Dacă aceste cinci componente ar fi cât ai mult aplicate atunci vom realiza și o bună calitate a vieții. Dacă aplicăm aceste lucruri salvăm o viață, salvăm o lume. O viață nu valorează nimic, dar nimic nu valorează cât o viață.

 

Pacienţii oncologici au fost reprezentaţi de doamna Raluca Blaga, de la Societatea Română de Cancer.

„Sunt pacient. Mi se spune că sunt supravieţuitor. Eu cred că sunt un om normal. Sunt pacientă de 11 ani, am un copil de trei ani şi jumătate, am o viaţă normală”. Cu toate aceste afirmaţii puternice, Raluca Blaga a fost încercată de lacrimi, dar a continuat cu aceeaşi forţă cu care a luptat împotriva bolii.

„Ceea ce pot să vă spun este că există viaţă după cancer. Nu ştiu câtă există după moarte, dar după cancer există”

Fiecare individ este supus riscului de a face boala

Dr. Carmen Lisencu, coordonatoarea primului proiect pilot al cancerului la sân din România a reiterat ceşlor prezenţi la evenimentul Sunt informat. Trăiesc sănătos importanţa screening-ului

„Există viață și după cancer și foarte mulți din pacienții noștri știu asta. Dacă mulți dintre noi am respecta recomandările domnului profesor Hâncu poate că o parte ar reuși să nu ajungă aici. Dar cu toate acestea, o parte vor ajunge aici, vor ajunge să afle acest diagnostic. Important este ca acest diagnostic să fie aflat la timp. Cu cât mai repede, cu cât mai bine, cu atât tratamentele noastre sunt mai eficiente. Dacă măsurile de profilaxie primară, acelea recomandate de domnul profesor Hâncu nu pot să ofere absoluta garanție că nu vom face boala, cred că suntem cu toții datori să încercăm să aflăm dacă avem această boală din vreme. Fiecare individ este supus riscului de a face boala.

Profilaxia secundară

Am să vă vorbesc mai mult despre profilaxia secundară, depistarea cancerului de sân. În România, cu eforturile susținute ale colegilor din Institutul Oncologic Cluj, domnul Achimaș l-a numit pe domnul Florian părintele screening-ului în România, eu i-am spus acest Badea Cârțan al screening-ului românesc. Pentru că nenumăratele drumuri București-Cluj pe care le-a făcut în speranța de a demara programe adevărate de screening, programe adevărate de depistare, susținute financiar de Guvern au dus la niște succese poate nu foarte spectaculoase, dar importante.

În Institutul Oncologic s-a încheiat în urmă cu un an primul program de screening al cancerului de sân din România, program care s-a adresat din păcate doar unui număr de 5000 de femei. Entuziasmul cu care programul a fost primit de către femeile care au avut acces la acest program a fost încurajator. Satisfacția noastră a fost aceea că am descoperit un număr de cazuri de cancere în stadii extrem de incipiente, acelea care au putut fi tratate fără a fi necesară o renunțare la un sân, fără a fi necesară chimioterapie și drept urmare purtarea unei peruci. Acest lucru este extrem de important, atât pentru societate cât și pentru femeia în sine.

Sper ca acest proiect să fie continuat la nivelul întregii țări, dar până când vom avea această demarare și până când vom avea accesul tuturor femeilor în cadrul programelor de screening, eu nu pot decât să vă recomand ca prin propriile dumneavoastră puteri și resurse să încercați să vă adresați programelor de depistare” a mai subliniat Dr. Carmen Lisencu participanţilor.

Primele teste de HPV în mediul rural

Dr. Florian Nicula,  al cărui nume este pe buzele tuturor atunci când se vorbeşte de screening pentru depistarea cancerului a mărturisit afecţiunea sa pentru zona Turda şi a împărtăşit câteva din programele concrete care se vor defăşura în acest an.

„Bat Cheile Turzii de mai bine de 10 ani și în cadrul programului de screening de cancer de col uterin, din cele 17.100 de mii de femei cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, una din două femei a fost testate. În programul de screening național, finanțat pentru toată țara, un număr de 3600 de femei din municipiu Turda au fost testate. În mediu rural am fost de câteva ori cu unitățile mobile unde am prelevat teste, și unde am făcut în premiere primele teste de HPV în mediul rural, unele chiar cu auto-prelevare. Aceste cifre se concretizează în câteva zeci, dacă nu chiar peste 100 de vieți de femei salvate datorită depistării acestor leziuni precoce, care în lipsa acestui program ar fi evoluat într-o formă invazivă de cancer de col uterin.

20 de milioane de euro pentru programe de prevenire a cancerului

Viitorul ne rezervă surprize plăcute prin cele 20 de milioane de euro pentru programe de prevenire a cancerului în Institutul Oncologic, în parteneriat cu Institutul Național de Sănătate Publică și vom porni în cursul acestui an un program de screening primar HPV și pe Turda și pe comunitățile din județ. În spitale vom aduce resurse de screening primar HPV, iar în mediul rural prin medicii de familie vom face același lucru. În același timp și pe sân vom avea organizat și vom avea câteva mii de teste finanțate în județul Cluj, în funcție de resursele și de infrastructura de mamografie pe care o vom putea asigura. Și aici femeile din regiunea dumneavoastră vor fi îndrumate de medicii de familie pentru teste de mamografie în centrele care vor fi nominalizate”.

Un moment important al acestui eveniment l-a constituit semnarea un protocolului de colaborare între primăriile Tureni, Turda și Institutul Oncologic.

Susţinerea pacientului este vitală

Conf. Dr. Călin Cainap, medic primar oncolog, directorul Departamentului de oncologie de la UMF a adus în discuţie importanţa sicronizării între medici şi familia pacienţilor oncologici.

„O să încerc să abordez această problemă din perspectiva celui care se luptă zi de zi cu această boală. Vreau să semnalez două aspecte. Primul este legat de pacient, aflat în centrul activității noastre. Pacientul cu această boală trebuie susținut nu doar de sistemul sanitar, ci și de familie. În momentul în care există un caz, toată familie resimte presiunea și durerea acestei boli. De la copilul de vârstă fragedă până la adult, acest suport material este extrem de important și asigură jumătate din succes. De cealaltă parte este evident echipa medicală care este complexă.

Sunt țări în Europa în care accesul la medicul specialist durează 9 luni

Nicio specialitate la ora actuală nu poate să garanteze vindecarea unui cancer, de aceea cei care sunt pacienții noștri au termenul de comisie, o comisie în care fiecare specialist își spune punctul de vedere și contribuie la asigurarea celui mai bun tratament pentru boală și pentru pacientul respectiv. Între aceste două componente trebuie consolidată încrederea în medicii care îi aveți în față, pe de o parte că au o școală de lungă durată și niciodată google nu va înlocui o expertiză profesională. Suntem a doua opinie când ar trebui să fim primii.

Sistemul de sănătate românesc are și foarte multe avantaje pe care le puteți descoperi în momentul când faceți comparație. Dacă faceți comparație, pentru că toți ne dorim o țară ca afară, sunt țări în Europa în care accesul la medicul specialist durează 9 luni de zile. Când criticați sistemul de sănătate din România trebuie să aveți și aceste lucruri în vedere. Din fericire, în România, accesul la medicul specialist nu durează atât de mult.

Pacientul oncologic are o bătălie de dus, o bătălie de lungă durată, familia trebuie să sta alături, foarte bine că se întâmplă acest lucru și trebuie să continue. Împreună facem o echipă, însă pentru a forma o echipă trebuie să existe încredere.

Medicina la ţară

Andreea Chiș, medic de familie în comuna Tureni a punctat câteva elemente ale activităţii sale medicale.

„Am ajuns întâmplător în comuna Tureni, dar sunt bucuroasă de faptul că am descoperit un grup de prieteni, nu doar cei aproape 2000 de pacienți, ci și un sprijin din partea doamnei primar. Încerc să reprezint cu onoarea UMF de unde provin și eu, să nu îmi dezamăgesc maeștri. Chiar dacă încercăm să practicăm o medicină bazată pe evidențe, totuși încercăm să lăsăm loc unei medicini bazate pe pacient, să avem în centrul ei ființa umană, ca membru al unei familii, al unei societăți și să îi ajutăm, să fim intermediari între pacienți și sistemul sanitar”.

Sunt informat. Trăiesc sănătos la finalul primei file

Şcoala de sănătate care a scris prima filă în cadrul întâlnirii de la Turda se va continua prin aplicarea protocolului trilateral semnat cu această ocazie, iar roadele se vor vedea cu răbdare, căci educaţia medicală şi educaţia pentru sănătate sunt componente fragile ale unui întreg efort de schimbare a unor mentalităţi înrădăcinate. Este, la urma urmelor, vorba de viitor şi de parametrii în care acesta va evolua şi atunci niciun efort nu este prea mare, nicio luptă prea grea.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari