Spitalul Clinic de Boli Infecţioase are şi în acte certificatul de înaltă competenţă

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, unitatea cu cele mai puţine cazuri de infecţii nosocomiale în 2015 este cunoscut pentru înaltul profesionalim al cadrelor medicale şi sanitare, devotamentul şi implicarea la patul bolnavului.

Recent, această unitate medicală a obţinut din partea Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (A.N.M.C.S.) Certificatul de Acreditare. Acesta atestă faptul că serviciile medicale oferite răspund tuturor nevoilor pacienţilor, atât ale celor care necesită spitalizare, cât şi ale persoanelor care solicită diferite investigaţii sau analize.

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase a fost încadrată în categoria II, subcategoria II M pentru unităţile monoprofil, potrivit Ordinului Ministrului Sănătăţii.  Atestarea de înaltă competenţă  certifică un standard ridicat de competenţă. Ea se acordă spitalelor ce deservesc populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi din judeţele limitrofe. Unităţile trebuie să fie cu nivel sporit de dotare şi perfecţionare a resurselor umane, să asigure furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate.

În urma analizei şi a evaluării efectuate pe baza criteriilor stabilite la nivel naţional în vederea obţinerii Certificatului de Acreditare, prin Ordinul Preşedintelui A.N.M.C.S., Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca a obţinut un punctaj de nu mai puţin de 92,27%, punctaj care demonstrează un standard înalt al calităţii actului medical.

- Articolul continua mai jos-
Rezultatul unei munci în echipă

Obţinerea acestei acreditări este mai mult decât îmbucurătoare întrucât ea reconfirmă calitatea serviciilor de care au parte pacienţii dar şi dotarea corespunzătoare a unităţii medicale. Este, cu certitudine, rezultatul unei munci în echipă şi care se datorează, deopotrivă, competenţei, profesionalismului şi dăruirii personalului spitalului, dar şi ambiţiosului program de dotare cu aparatură medicală de ultimă generaţie finanţat de Consiliul Judeţean Cluj”, a declarat domnul Alin Tişe, preşedintele forului administrativ judeţean.

Acreditarea Spitalului de Boli Infecţioase din Cluj a survenit la finalul unui extrem de laborios proces de evaluare a tuturor structurilor, compartimentelor funcţionale şi a serviciilor acestuia. Termenul de valabilitate al certificatului de acreditare este de cinci ani, interval de timp în care A.N.M.C.S. va sprijini unitatea în vederea menţinerii şi optimizării calităţii actului medical şi va colabora cu personalul în cadrul procesului de monitorizare continuă a activităţii.

Procesul de acreditare  confirmă că o unitate medicală dispune de resursele şi de competenţele profesionale necesare pentru a acorda îngrijiri medicale în specialităţile pe care le are în structură, fiind necesară atât pentru instituţiile sanitare de stat, cât şi pentru cele private, care vor să intre în relaţii contractuale cu Casele de Asigurări de Sănătate.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari