Spitalele duc lipsă de medici, iar medicii care profesează în țară sunt epuizați

Spitalele duc lipsă de de medici, iar doctorii care au ales să profeseze în ţară fac faţă cu greu solicitărilor.

Deşi sunt acordate anumite beneficii la angajare, în Călăraşi, mai multe secţii ale celui mai mare spital din judeţ aşteaptă de 10 ani specialişti tineri. Carmen Ştefan, medic neonatolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi. După multele ore pe care le petrece peste program trebuie să facă faţă oboselii: „De fapt, locuiesc în spital, prin volumul de muncă, volumul de muncă foarte mare, care nu-mi permite de multe ori să plec la program. De cele mai multe ori depăşim programul normal de lucru, putem ajunge la un număr de 12 ore lejer pe zi de muncă. Simt oboseala, mai ales după gărzile epuizante şi multe, numeroase, pe care le facem”.

Spitalele duc lipsă de medici. 20 de posturi vacante doar la Călărași

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Călăraşi susţin că au scos posturile libere de mai multe ori la concurs, după cum explică Adela Năsturică, directorul medical al instituţiei: „S-au scos toate posturile. La câteva luni se publică, pe site-ul spitalului sunt afişate. Au fost foarte mulţi colegi repartizaţi aici, dar n-au vrut să rămână, au preferat Bucureştiul”
Iată de ce a ales………….

Citește mai departe AICI

- Articolul continua mai jos-

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari