Roboți cu raze ultraviolete pentru combaterea infecțiilor nosocomiale din spitale

Problema infecțiilor nosocomiale din spitalele ieșene ar putea fi rezolvată cu ajutorul tehnicii de ultimă generație. Preşedintele Consiliului Judeţean Iași, Maricel Popa, a propus achiziționarea unor roboți cu raze ultraviolete.

Acești roboți vor fi destinaţi dezinfectării spaţiilor medicale. Sterilizarea unei încăperi de către roboți cu raze ultraviolete va putea fi făcută în doar cinci minute. Se vor putea astfel reduce cazurile de pacienţi care contactează infecţii intraspitaliceşti.

„Infecţiile nosocomiale sunt o realitate cu care se confruntă toate unităţile medicale din întreaga lume. Unii au găsit rezolvarea modernă la care ar trebui să apelăm şi noi de acum. Robotul cu ultraviolete reprezintă cea mai avansată tehnologie de dezinfecţie existentă în acest moment. Investiţia în aparatul cu raze UV este un pas important pentru reducerea infecţiilor în mediul spitalicesc. Nu este un dispozitiv costisitor, nu necesită angajaţi în plus care să-l manevreze, prin urmare, implementarea acestei iniţiative duce clar la reducerea costurilor de spitalizare şi a consumului de antibiotice, de exemplu”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Potrivit şefului CJ Iaşi, astfel de dispozitive sunt folosite în spitale din alte ţări, costul unuia fiind de aproximativ 60.000 de euro.

- Articolul continua mai jos-

Astfel de roboţi vor fi achiziţionaţi pentru Spitalul de Boli Infecţioase, Spitalul de Neurochirurgie, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Copii Sfânta Maria, precum şi pentru cele Spitalele de Obstetrică şi Ginecologie Elena Doamna şi Cuza Vodă, toate unităţile medicale fiind în subordinea Consiliului Judeţean.

Maricel Popa a declarat totodată că va încheia un parteneriat cu Institutul de Boli Cardiovasculare, Institutul de Psihiatrie Socola şi Institutul Regional de Oncologie, pentru a le putea sprijini în cumpărarea unor astfel de roboţi cu raze ultraviolete.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari