Laszlo Attila, preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Senat, a atras atenţia asupra faptului că pe rafturile magazinelor există produse care conţin o serie de substanţe care depăşesc doza maximă utilizabilă în sistemul de sănătate.
„Apropo de reglementări şi de stabilirea cantităţilor maxime, nu vă ascund faptul că avem nişte probleme cât casa, enorme. Deci avem alimente cu conţinut de produse hormonale. Avem alimente cu conţinut de substanţe a căror concentraţie şi cantitate este de trei ori mai mare decât cantitatea maximă admisă în sistemul de sănătate, pe rafturile magazinelor cu autoservire”, a precizat senatorul.
Senatorul a dat exemplu unor produse energizante și a cazurilor în care șoferii de camion care au consumat în exces aceste produse au făcut infarct.
Gabriela Gârban, inspector INSP, a subliniat că suplimentele alimentare „completează dieta zilnică, optimizează sănătatea”, dar că în cazul acestora nu sunt permise menţiuni privind vindecarea unor boli.
„Ceea ce vedeţi pe etichetă, că ar fi bun pentru boala cutare, cutare… toate astea sunt menţiuni de sănătate mincinoase, neadmise pentru suplimente. Din păcate, se fac reclame şi la televizor. Controlul ar trebui să fie mai strict”, a spus ea.
Patronatul Român al Industriei Suplimentelor Alimentare (PRISA) doreşte ca autorităţile române să îşi asume responsabilitatea în ce priveşte menţiunile de sănătate de pe produse, astfel încât informaţiile transmise cumpărătorului să fie „corecte şi oneste”, în conformitate cu registrul european în domeniu.
„Dorim ca autorităţile să îşi asume responsabilitatea pe partea de menţiuni de sănătate, pentru a putea fi rezolvată în acest fel problema menţiunilor de sănătate şi a mesajelor trimise către consumatori de către companii. La ora actuală, etichetele sunt pe propria răspundere puse pe piaţă. Problema nu este ceea ce conţine produsul, compoziţia, pentru că lucrul acesta e verificat de către autorităţi. Problema este la menţiunile de sănătate, unde sunt toate informaţiile transmise către consumatori privind efectele pe care le are acel produs asupra sănătăţii”, a declarat Dr. Gerald Flintoacă-Filip, secretar general al PRISA.