Linie de gardă în secția de Pediatrie a Spitalului Județean Tulcea

În secția de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Tulcea se va putea reînființa linia de gardă începând din martie, când secția va avea trei medici pediatri.

„De la 1 februarie, vom avea încă doi pediatrii, iar de la 1 martie, încă un specialist, astfel încât vom putea deschide linia de gardă în secţia Pediatrie”, a declarat joi, directorul SJU Tulcea, Tudor Năstăsescu.

Secţia Pediatrie a SJU este deservită, în prezent, de un specialist şi doi neonatologi, ultimii doi angajaţi având în această secţie jumătate de normă.

„De la începutul lunii, avem 109 externări. Este un volum foarte mare de activitate”, a mai spus Năstăsescu.

- Articolul continua mai jos-

Spitalul Județean de Urgență Tulcea va beneficia de două proiecte don fonduri europene, pentru realizarea unei stații de preepurare și pentru îmbunătățirea infrastructurii unității.

Activitatea secţiei Pediatrie a SJU a fost suspendată la începutul anului 2015, din cauza deficitului de specialişti. Ea a fost redeschisă pentru scurt timp ulterior, iar apoi din nou suspendată. De-a lungul timpului, pentru redeschiderea secţiei, zeci de mame din municipiu au protestat în centrul oraşului şi în faţa spitalului.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari