Gala Elitelor Medicale – Târgu Mureș, 24 octombrie 2019

Gala Elitelor Medicale 2019

 

Gala Elitelor Medicale este, pentru al patrulea an consecutiv, evenimentul de vârf în recunoașterea excelenței din domeniul sănătății. Fie că ne referim la sistemul medical (clinici și spitale), la cercetare, la învățământ, la organizații ale pacienților, la acțiuni de mecenat sau la inițiative individuale ori la echipe care lucrează eficient și impecabil (în sala de operații sau în management) pentru sănătatea pacientului român – în toate aceste dimensiuni ale sale identificăm, de la un an la altul, elitele lumii medicale. Le identificăm și le premiem, într-un eveniment de excepție, așa cum excepțională este munca lor… în fiecare zi.

Gala Elitelor Medicale, ediția a IV-a, se desfășoară în data de 24 octombrie, de la ora 18, în fastuoasa sală a Palatului Culturii din Târgu Mureș.

Evenimentul din acest an este de talie națională (au fost anunțate, încă de la ediția a III-a, din aprilie 2018, intențiile de a depăși „granițele” Transilvaniei), dar va beneficia și de invitați din străinătate.

„Am început acest demers cu convingerea că sistemul românesc de sănătate are reprezentanți de marcă și în țară, nu numai în clinicile de stat și private din străinătate.  Am încercat să identificăm și să susținem inițiative individuale în domeniul sănătății, cu premise de dezvoltare la nivel regional, dându-ne silința să ne ducem și la nivel național la anul”, spunea, la ediția precedentă, inițiatorul Galei, jurnalistul clujean Ionuț Geană.

Organizatorul principal al Galei Elitelor Medicale este brandul ZIAR MEDICAL (https://www.ziarmedical.ro), una dintre cele mai importante publicații online ale momentului, în domeniul sănătății. Gala are loc sub egida CARDIONET – a Joint Meeting of the Romanian Society of Cardiology and Hungarian Society of Cardiology (23-25 octombrie). Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Instituției Prefectului – Mureș.

Un juriu format din personalități ale vieții medicale, ale cercetării științifice în domeniul sănătății și ale lumii academice medicale a nominalizat, analizat și, în cele din urmă, a ales câștigătorii din acest an, cei care s-au evidențiat prin munca, abnegația, profesionalismul, spiritul de  echipă și/sau caracterul de lider și de mentor.

Programul Galei constă în acordarea premiilor, prelegeri susținute de speakeri cu profil înalt medical internațional,  național sau local, mese rotunde, workshop-uri interactive, conferințe tematice,  precum și diseminarea unei game largi de lucrări științifice din domeniu.

Costul participării: 500 RON

Pentru achitarea taxei de participare există următoarea posibilitate:

În contul RO56BTRLRONCRT0228881401 deschis la Banca Transilvania cu mențiunea: “Pentru Gala Elitelor Medicale 2019”

dermofarm farmec

Taxa de participare include:

  • accesul la eveniment

  • finger-food

  • băuturi

  • sesiune de networking

Pentru mai multe informații: (0739) 841 988

Vezi mai jos cum a fost la ediția Gala Elitelor Medicale 2018.