Decernarea medaliilor„Iuliu Hațieganu” şi „Gheorghe Bariţiu” d-lui profesor Florea Marin, cu ocazia lansării volumului „Facultatea de medicină, şcoala medicală clujeană şi spitalele din Cluj (1500-2000) – scurt istoric”.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, alături de Filiala din Cluj-Napoca a Academiei Române, vă invită la lansarea volumului dedicat Anului Centenar al Marii Uniri: „Facultatea de medicină, şcoala medicală clujeană şi spitalele din Cluj (1500-2000) – scurt istoric. Ediţia a II-a, revizuită şi adăugită cu perspectiva medicinei şi farmaciei clujene de la origini până în zilele noastre”, autor Florea Marin.
Evenimentul va avea loc luni, 11 iunie 2018, ora 13:30, în aula Iuliu Hațieganu (str. Ghe. Marinescu nr. 23, parter).
Cu acest prilej, profesorului Florea Marin i se vor decerna distincțiile: medalia „Iuliu Hațieganu”, de către dl. prof. dr. Ștefan Ioan Florian, președintele Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, precum și medalia „Gheorghe Bariţiu”, cea mai înaltă distincție a Filialei clujene a Academiei Române, de către dl. acad. Emil Burzo, președintele filialei.
Acad. Gheorghe Benga, sub îngrijirea căruia a fost editată această ediţie, va prezenta volumul subliniind modul original de abordare a istoriei medicinei clujene de către profesorul Florea Marin și caracteristicile acestei ediții.
Dl. drd. Marius Mureșan, lector la Facultatea de Istorie a Universității „Babeș-Bolyai”, redactorul cărții, va lua cuvântul din partea Editurii Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca.
Florea Marin este medic primar internist, membru emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, prof. dott. Expert d’Europe E.E., membru de onoare al corpului profesoral al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”. A publicat peste 350 de lucrări ştiintifice, majoritatea ca autor unic, în domeniul medicinii interne, al expertizei medicale a capacităţii de muncă, al reabilitării medicale în boli digestive, diabet zaharat, boli oculare şi cardiovasculare, în domeniul explorărilor moforfuncţionale, precum şi volume de literatură medico-istorică şi umoristică medicală.